Page 336 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

În toți cei 27 de ani, nu s-a înregistrat decât un nume de botez triplu (Traian
Ilie Dimitrie – 1902, fiul lui Ștefan și Maria Blagoie) și, respectiv patru duble (Joan-
Josifu – 1885, fiul lui Teodor și Floare Rusu, nași Josif Müller și Ioana Soceri;
Mircea Virgil – 1895, fiul preotului local Gheorghe Telescu și al soției sale, Floare;
Ovid-Corneliu – 1897, fiul preotului local Gheorghe Telescu și al soției sale, Floare;
și Horia Tiberiu – 1899, fiul preotului local Terentiu Oprean și al soției sale, Aurelia).
Așadar, din cinci nume de botez multiple, trei au fost date copiilor a doi preoți locali.
Asta în ciuda faptului că Biserica militează pentru câte un singur nume de botez. Dar
lesne de observat, în cazurile date, că numele respective au fost inspirate de cultura și
naționalismul preoților, Cenadul fiind, la acea vreme, parte a Ungariei.
Un nume relativ popular a fost Meilă (Meila), întâlnit de 12 ori în perioada
studiată. Mai rare au fost numele de proveniență slavă ori slavizată: Urosiu (Uroș),
Mirco (Marcu), Paia, Rada, cel mai utilizat (de 11 ori) fiind cel de Jovan (Iovan). Ca
o curiozitate, în 1897 apare numele Alia (Alija, forma musulmană pentru Ilie), dat
copilului familiei Ion și Marta Soceri.
O altă curiozitate este și numele de Cuzman, mai degrabă cu origini din
Peninsula Iberică, dar întâlnit în Banat și Crișana, la români și sârbi deopotrivă.
O singură dată apare numele de Mia (1898), probabil diminutiv de la Mihai,
însă specific numelor feminine Mia, derivat din Maria.
Ca o concluzie, în perioada studiată au fost folosite 64 de nume de botez, cărora
li se adaugă alte trei (Virgil Tiberiu și Corneliu), întâlnite doar ca nume secundare în
numele de botez multiple.
O serie de nume au fost date unor copii din căsătorii mixte româno-sârbe,
botezul fiind săvârșit însă la Biserica ortodoxă românească.
Analizând tabelul cu nume, interesant este că din cele 820 de nume de băieți
329, adică 40,12%, țin de numai două: George și Ioan, grafia amândurora fiind
tributară, evident, formelor latine: Georgius și Joannes (spre deosebire, Gheorghe și
Ion în alte provincii românești). De unde însă această popularitate pentru numai două
nume? E greu de crezut că preoții vremii le explicau enoriașilor semnificația acestora,
dar de crezut că au pus mare accent pe cei doi sfinți care au purtat respectivele nume:
Sf. George și Sf. Ioan.
Semnificații: George - lucrător al pământului în limba greacă; prenume
deosebit de frecvent în onomastica românească, fiind pe locul al treilea după Ion
și Nicolae; Ioan - mila lui Dumnezeu, în ebraică; cel mai răspândit prenume în
onomastica românească și cea europeană. Iată însă că, la Cenad, George este mai
numeros (valabil pentru perioada studiată de noi) decât Ioan. Opiniem că, în cazul
nostru, iconografia, prezentă nu doar la biserică, ci și-n casele oamenilor (în calendare,
cărți, icoane) și-a spus cuvântul, imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul fiind
cea care se suprapunea peste imaginea probabil sugerată de preoții români ai vremii
și anume cea a luptei pentru eliberare națională. Aceasta spre deosebire de Sf. Ioan
Botezătorul, model al smereniei și cu un tragic sfârșit (capul fiindu-i tăiat la porunca
regelui Irod, iconografia fiind deosebit de expresivă în acest sens).

334