Page 68 - Jazz
P. 68

O spumă de jazz latin

        Latin jazz nu este tocmai ceea ce ascult cu

        predilecţie. Se întâmplă însă să dau peste un canal tv

        care emite o astfel de muzică şi să fiu curios. Sau, aşa

        cum s-a întâmplat la Stockholm, să merg cu un prieten

        la clubul Stampen şi să fiu prins cu totul în atmosfera

        unei trupe care, din pricina timpului trecut şi a festelor

        memoriei a rămas ascunsă în anonimat şi care cânta cu

        o pasională angajare şi ardoare contaminantă latin jazz.

        Pasiunea vivace a unei dezlănţuiri de instrumente şi voci

        în ritmurile inconfundabile pe care le-am regăsit, la fel de

        furtunoase şi nestăvilite, într-un alt club, sau mai degrabă

        local cu muzica live din Zürich – Cannella.

        	 Şi amintirile au revenit din pricina cubanezului Omar Sosa.

        		 Despre Omar Sosa am aflat cu totul întâmplător pe

        Mezzo, hoinărind cu telecomanda prin cele câteva programe

        rămase neşterse din lista sutelor de prilejuri de a pierde timpul

        intoxicat şi „fără de graţie”, potopit de ciorba consumismului

        şi violat de subcultura programelor de divertisment în care toata

        lumea se hlizeşte, ţipă, se contrazice, pune întrebări insinuant

        idioate şi încearcă să pară inteligentă. Din fericire tot acest jenant

        carnaval al stupidităţii poate fi înlăturat printr-o simplă apăsare

        repetată a butonului de ştergere iar ceea ce rămâne este tocmai

    arhipelagul personal unde ştii că poţi găsi universul în care ai decis să

        trăieşti şi din care, în mod sănătos, îţi poţi hrăni mintea şi spiritul.

    		  Despre Omar Sosa am aflat într-un după miez al nopţii

    cufundat în materia moale a insomniei amestecate cu reverie, pe când

    eram aproape să iau în serios ziua de mâine şi să îmi impun, stingând

    televizorul, că e totuşi timpul s-o închei pe cea tocmai apusă. Şi am rămas

    în acest non man’s land al orelor cu rost bine definit, şi am rămas să ascult

    un întreg concert bucurându-mă de feeria de culori a trupei şi de ciudăţenia

    sonoră a unei limbii africane pe care n-aveam cum s-o înţeleg dar care

    comunica învăluit într-o taină aproape trădată cu interiorul meu. Am ascultat

    piese cântate în arabă, portugheză, spaniolă şi engleză, răsărite din ţesătura

68
   63   64   65   66   67   68   69   70   71   72   73