Page 151 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)

Lugoj - Studii monografice

De asemenea, întreținea un azil pentru bătrâni și nevoiași lipsiți complet de
mijloace, precum și un azil pentru îngrijirea copiilor ai căror mame lucrau în afara
gospodăriei.
Raportul trebuia dus la Timișoara pe 4 ianuarie, de către persoana delegată,
respectiv Nicolae Murariu, intendentul Primăriei.
Darea de seamă a Camerei de Comerț și Industrie Lugoj pentru 1943 avea
să precizeze în preambul: „După Unire, orașul Lugoj a început să-și modifice
caracterul, devenind un oraș tot mai industrial. Schimbarea aceasta se poate
atribui în mică parte favorabilei sale poziții geografice, dar mai ales împrejurării
că antreprenorii au putut găsi muncitori specializați, îndeosebi în industria textilă
și, astfel, nu au mai fost siliți să-i instruiască, ceea ce, după cum se știe, este
împreunat cu cheltueli relativ mari.
Lugojul este centrul unei industrii textile importante, a(le) cărei produse
sunt bine cunoscute și bine apreciate în Țară, a unei industrii pentru fabricarea
țiglei și cărămizii, renumită nu numai în Banat, ci chiar în cele mai îndepărtate
regiuni ale Țării și este sediul unicei filaturi de mătase naturală din România, a(le)
cărei produse sunt cunoscute și prețuite și în străinătate.“
La vremea aceea, spune mai departe raportorul, existau 20 de întreprinderi
industriale, din care 10 textile, trei în legătură cu textilele, două pentru producerea
materialului de construcție, una pentru prelucrarea lemnului, una pentru prelucrarea
fierului, una pentru prelucrarea pielii și una alimentară.
Dintre cele textile, trei erau întreprinderi mari, cu 838 de războaie și 698 de
muncitori; cinci erau întreprinderi mijlocii, cu 163 de războaie și 158 de muncitori,
iar două erau întreprinderi mici, cu 16 războaie și 41 de muncitori. Împreună,
acestea produceau într-un schimb de opt ore cca 12.000.000 metri de pânzeturi
(în document nu se precizează dacă erau metri pătrați sau liniari, însă într-un alt
document se specifică foarte clar că este vorba de metri liniari).
Filatura de mătase era întreprindere mare, cu 120 de bazine și 148 de
muncitori. Pasmanteria era întreprindere mică, cu 18 muncitori, iar imprimeria de
textile o întreprindere mijlocie, cu 28 de muncitori.
În Lugoj mai existau două întreprinderi mari pentru materiale de construcție,
cu 938 de muncitori, o întreprindere pentru prelucrarea lemnului, cu 85 de muncitori,
două întreprinderi mici pentru prelucrarea fierului (topitorii) cu 35 de muncitori,
o întreprindere pentru prelucrarea pielii (marochinărie) cu 61 de muncitori și una
alimentară, cu 28 de muncitori.
Același raportor mai face observația că, în împrejurări normale, numărul
de muncitori era și cu 50% mai mare decât a fost în 1943, ultimul an considerat
normal pentru economia lugojeană.
Mai funcționau în Lugoj patru scărmănătorii de lână, patru uloinițe, opt sau
zece tăbăcării (utilate modern, „...cari sunt mai mult industrii mici decât meserii“)
și câte-o întreprindere de: fabricat nasturi; perii de dinți; perii de frecat (din fibre
vegetale); cuțite și balamale; articole din lemn (mânere etc.); articole didactice din
lemn; furnire din lemn; plăci pentru sobe de teracotă; surogat de cafea; văiugă;
articole de ciment; laborator chimic (uleiuri eterice).
La 21 februarie 1944, Camera de Comerț și Industrie Lugoj se va plânge
ministrului Industriei, Comerțului și Minelor despre faptul că: „Orașul LUGOJ
149