Page 154 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)
P. 154
Dușan Baiski
Referentul constata faptul că „...deocamdată terenul de înaintea Uzinei
Electrice – fosta piață de nisip – este singurul care prin suprafața lui s-ar preta
mai ușor și cu cele mai mici cheltuieli la înființarea unei piețe sistematice și
generale.“ De asemenea, considera că „...Primăria nu a luat până acum măsuri
pentru înființarea nici măcar a unei singure piețe, deși desvoltarea orașului ar
impune existența cel puțin altor două“ și că „...nu are un plan pentru sistematizarea
orașului și deci problemele edilitare de capitală importanță nu se rezolvă după un
plan bine stabilit, ci în mod empiric, după impresiile momentului.“ În încheiere,
același referent mai nota: „Pretindem însă, ca această problemă să se rezolve
odată în mod definitiv, iar când propunem că piața de lângă Uzina Electrică să
fie sistematizată și redată menirei ei vechi, nu facem altceva decât o propunere
logică și conformă tradiției acestui oraș, mai ales că amenajarea ei se pretează la
o eșalonare în timp și spațiu ideal.
În acest scop ar trebui luate măsuri ca acest teren să nu mai fie folosit pentru
depozitarea gunoaielor, a murdăriilor, ci să fie nivelat, împietruit, mai târziu chiar
pavat, făcut lucrările necesare pentru scurgerea apelor meteoritice, pentru ușoara
lui curățire etc.“
Forma detaliată a referatului fusese trimisă Primăriei pe 19 aprilie 1943.
De asemenea, a intervenit la Direcțiunea Generală a C.F.R. București pentru
ca în gara Berzovia, la marfarul ce pleca la 20,45 spre Oravița să se atașeze și
două vagoane de călători pentru persoanele care veneau din Lugoj și Timișoara, cu
direcția Oravița. A înaintat Prefecturii Severin propuneri legate de sistematizarea
parțială a orașului Lugoj. A susținut în continuare oficiul poștal nr. 3 din Lugoj,
înființat în 1938 pe cheltuiala sa (în local și cu mobilier puse la dispoziția oficiului
în mod gratuit). La rândul său, Oficiul Vamal, înființat în 1929, era și acesta
întreținut pe cheltuiala C.C.I. Lugoj.
În perioada 1 aprilie 1944-31 martie 1945, la Oficiul Registrului Comerțului
de pe lângă C.C.I. Lugoj (situația pentru județul Severin), s-au înmatriculat 135 de
firme individuale și 6 sociale, s-au radiat la cerere 359 de firme individuale și 14
sociale, s-au radiat din oficiu 83 de firme individuale și 5 sociale. De asemenea,
s-au acordat 48 de avize pentru băuturi spirtoase și 32 pentru comerțul ambulant.
În Severin funcționau 11 târguri săptămânale.
C.C.I. Lugoj, pentru a sprijini învățământul profesional în cursul anului
școlar 1944/1945, a acordat o serie de subvenții, burse și ajutoare:
1. Casa Învățământului Profesional – 95.000 lei
2. Liceul Comercial Lugoj – 90.000 lei
3. Gimnaziul Industrial de Fete Lugoj – 15.000 lei
4. Școala de Ucenici – 20.000 lei
5. Pentru întreținerea a doi ucenici în comerț - 56.125 lei
6. Diverse burse și ajutoare – 199.460 lei.
În total: 475.585 lei.
Pentru ajutorarea comercianților scăpătați, refugiați și începători s-a
acordat suma de 170.000 lei.
Iar pentru asistența comercianților, suma de 547.650 lei.
De asemenea, s-a creat un fond de 180.000 lei pentru Căminul de
152