Page 49 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)
P. 49

Lugoj - Studii monografice


          gips și aprobat de primar și de prof. Virgil Simonescu, ambii membri ai comisiei
          verificatoare, la atelierul de la Brad al artistului, notând în procesul-verbal din 5
          mai că „...lucrarea este artistic executată și prezintă fidel figura tenorului Traian
          Grozăvescu.“ Deși documentul este semnat și de către primar, din scrisoarea lui
          Moga, citată mai sus, reiese că la atelierul artistului s-a deplasat doar prof. V.
          Simonescu.
               Firma „Pietroasa“, respectiv filiala sa din Deva, va trimite pe 21 mai o
          notificare către Primăria Lugoj, solicitând intervenția acesteia pentru a se face
          fundația sau fundamentul soclului, deoarece piatra se putea murdări sau ciobi,
          reprezentanții firmei dorind să meargă la Lugoj cât mai repede pentru a așeza
          soclul.
               La 1 iunie 1935, comisia de licitație, formată din Karl F. Martin, în calitate
          de președinte, și din Alex. C. Vasile și Iaroslav Faimann, ca membri, secretar
          fiind Alexandru Sintescu, va constata că la licitație nu s-a prezentat nimeni, ca
          atare decide o nouă licitație, fără însă a preciza vreo dată anume în formularul
          de proces-verbal.
               Firma  câștigătoare  a  licitației  pentru  ridicarea  postamentului  pentru
          monumentul Grozăvescu va fi „Kovács și Polgár“, firmă din Lugoj, pentru suma
          de 5.816 lei, rabatul cedat fiind de 10% din devizul fixat de Primărie, respectiv
          6.462  de  lei,  decizia  primarului  purtând  data  de  5  iulie  1935. Au  mai  licitat
          Purcariu Constantin (6.107 lei) și Galgoczy Francisc (6.011 lei).
               În factura către Primărie, din 5 iulie 1935, „Kovács și Polgár“ inserează
          o poziție cu lucrări suplimentare de 1.080 de lei, motivând că atunci „Când
          s-a bătut în fundamentul monumentului cei patru piloți, în fiecare din cei patru
          pereți ai groapei, s-a format din cauza slăbirii pământului gropi mari și pe baza
          instrucțiunilor verbale date nouă, am betonat și gropile acestea.“ Suma totală
          a facturii se ridica la 7.173 de lei, din care aceeași firmă renunța la un rabat de
          10%, Primăria urmând a plăti 6.456, cu 6 lei mai puțin decât devizul stabilit, dar
          cu 640 de lei mai mult decât prevedea contractul. Pe 19 iulie, comisia de recepție
          formată din ing. Andrei Steinbach, ca președinte, și ing. Traian Răbăgia și Victor
          Frențiu, ca membri, secretar fiind Chimacovici G., semnează procesul-verbal
          de recepție, iar primarul va aproba pe 30 august, în baza referatului Serviciului
          tehnic, plata sumei de 6.456 de lei către firma „Kovács și Polgár“.
               Executarea  coroanei  de  lauri  și  a  lirei  în  relief,  pe  postamentul
          monumentului Grozăvescu, va fi încredințată pe 2 august 1935 maistrului pietrar
          Rudolf Fischer, pentru prețul de 4.800 de lei. Planul sculpturii îi aparținea prof.
          Virgil Simonescu. Dar și de data aceasta se va prezenta o factură cu un preț mai
          mare decât cel convenit inițial, respectiv 4.980, cu 180 de lei mai mult, dat fiind
          faptul că s-au mai comandat suplimentar un tub metalic și o eprubetă, necesare
          pentru scrisoarea de la baza fundației. Primarul va semna decizia de aprobare a
          facturii pe 29 ianuarie 1936.
               Membrii  comitetului  pentru  ridicarea  bustului  lui T.  Grozăvescu  vor  fi
          invitați  la  o  ședință  cu  primarul  pentru  11  noiembrie,  pentru  discuții  privind
          organizarea dezveliri bustului. La întâlnire se va decide ca dezvelirea să se facă

                                                                             47
   44   45   46   47   48   49   50   51   52   53   54