Page 52 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)
P. 52

Dușan Baiski


             Pe de altă parte, abordarea studierii, chiar și tangențial, a istoriei Mișcării
       Legionare, implică și ea maximum de prudență. Mai cu seamă că nici în ziua de
       astăzi, lumea nu a renunțat la ideile preconcepute, îndopate cu pâlnia vreme de
       zeci de ani de dictatură comunistă, iar unele organizații cataloghează Mișcarea
       Legionară a fi organizație fascistă și antisemită, cu toate că nu a fost nicidecum
       inculpată în cadrul Tribunalului Internațional de la Nürnberg. Ba, mai mult,
       guvernele  occidentale  postbelice  au  folosit-o  împotriva  comunismului  adus
       în  România  cu  tancurile  sovietice.  Dacă  Mișcarea  Legionară,  acuzată  cu
       patimă și fără dovezi certe pentru diferite acțiuni sau activități, era cu adevărat
       vinovată, membrii acesteia, refugiați după 23 august 1944 peste hotare, ar fi
       fost  vânați,  închiși  sau  chiar  executați.  Ceea  ce  nu  s-a  întâmplat.  Ca  atare,
       apare total aberantă atitudinea de respingere, practicată la scară națională și
       internațională față de o mișcare pur românească, ce a avut o rezonanță deloc de
       neglijat în rândul societății noastre interbelice și postbelice. A face abstracție
       de Mișcarea Legionară și de rolul acesteia în politica autohtonă denotă o crasă
       lipsă de luciditate, dincolo de orice etichete și păreri personale preconcepute.
       Așa cum afirma și istoricul Neagu Djuvara, Mișcarea Legionara nu a fost o
       copie a nazismului sau fascismului, ci o mișcare autohtonă, născută din grupări
       studențești  anticomuniste. Acesteia  i  se  pun  în  seamă  o  serie  de  atentate  și
       crime, uitându-se cu ușurință de crimele ordonate de Carol al II-lea și duse
       la  îndeplinire  de  zelosul  Armand  Călinescu.  Paradoxal  este  însă  faptul  că
       deși era declarat anticomunistă, Mișcarea a fost infiltrată de comuniști, care
       au avut drept scop slăbirea și compromiterea acesteia. Dar cât de mult, din
       vreme ce Mișcarea se bucura de un număr de 500.000-1.000.000 de adepți,
       iar comuniștii (teorie acreditată după 1989) abia dacă erau peste 1.000? Ori
       legionarii erau mai puțini, ori comuniștii erau mai mulți... De aici riscăm să
       intrăm pe teritoriul experților în psihologia maselor și a manipulării în masă.
             Totodată,  oportuniștii  politici  n-au  stat  nici  ei  deoparte,  așa  cum  se
       întâmplă întotdeauna și oriunde, ci s-au înghesuit să devină legionari atunci
       când Mișcarea ajunsese la putere. La 14 septembrie 1940, este proclamat statul
       național-legionar. După 21-23 ianuarie 1941, după așa-zisa rebeliune legionară
       sau, din punctul de vedere al legionarilor înșiși, lovitura de stat a generalului
       Ion Antonescu, toate excesele memorabile au fost puse în cârca legionarilor,
       indiferent cine le-a săvârșit. Legionarii au devenit țapii ispășitori ai tuturor
       greșelilor guvernanților, fie aceștia români sau mai puțin români. Formula nu
       e, desigur, nicidecum nouă.
             În perioada 21-23 ianuarie 1941 a fost rebeliune legionară sau lovitură de
       stat? Pro-legionarii vor spune că a fost o lovitură de stat. Pro-antonescienii vor
       susține varianta rebeliunii legionare. Analizând evenimentele de atunci, prof.
       univ. dr. Ioan Scurtu  pledează pentru varianta rebeliunii legionare, fiindcă,
                          1

             1   Prof.  univ.  dr.  Ioan  Scurtu  –  „Denumirea  corecta  a  evenimentului:  rebeliune  legionară“
       (http://www.ioanscurtu.ro).
       50
   47   48   49   50   51   52   53   54   55   56   57