Page 63 - Morisena19_2020
        P. 63
     Revistă trimestrială de cultură istorică
        câteva  fragmente  relevante:  ,,prestaţiunile  prevăzute  în   Aplicarea articolului 11   şi  a  anexei  sale 59**  a
                                                                                          58*
        tabelul întocmit de Ministerul Afacerilor Interne, în legătură  produs, la rândul său, nemulţumirea profundă a locuitorilor
        cu executarea Convenţiei de Armistiţiu, au fost executate  judeţului Severin, în condiţiile în care economia locală
        prin Prefectura judeţului (Severin – n.n.); împuternicitul  se străduia – din răsputeri – să supravieţuiască efectelor
        C. Al. C., lt. Frunză, şi delegaţii dânsului, în foarte multe  războiului şi măsurilor etatiste, care constituiau o lovitură
        cazuri, refuzau fie confirmarea, fie eliberarea de dovezi în  puternică la adresa iniţiativei particulare.
        justificarea prestaţiunilor prestate de Prefectura judeţului   În perioada august 1944-decembrie 1945, în judeţul
        (Severin – n.n.); împuternicitul C. Al. C. a ridicat diferite  Severin au fost colectate şi predate, în contul articolului
        sume, între altele pentru asistenţă medicală, indemnizaţie  11 al Convenţiei de Armistiţiu, 224 de bovine, în valoare
        de hrană etc., pe care nu le confirma, în toate cazurile,  de  81.096.524  lei,  din  cota  de  500  de  bovine  stabilită
        cu  formele  cerute  de  noi  (Serviciul  Financiar  –  n.n.)...  pentru acest interval de timp, şi doar două cabaline, în
        procese-verbale  de  constatarea  executării  prestaţiunilor,  valoare de 850.000 lei, din cota de 207 cabaline, cotă care
        potrivit legii 191, nu s-au dresat (întocmit – n.n.) de noi,  includea – în mod obligatoriu – 60 de armăsari. Pentru
        întrucât actele justificative originale erau deja înaintate  remedierea situaţiei, Comisia Română pentru Aplicarea
        la  Ministerul  Afacerilor  Interne,  de  unde  nu  le-am  mai  Armistiţiului din judeţul Severin a cumpărat – din fonduri
        reprimit pentru completare” .                         proprii – 22 de cai, iar alţi doi cai au fost preluaţi de la o
                                 56
              Imobilele  din  judeţul  Severin,  trecute  în  pro-  unitate militară românească de pe raza judeţului .
                                                                                                         60
        prietatea  U.R.S.S.  în  baza  legii    nr.  182/1946,  au  fost   La începutul anului 1946, Comisariatul guvernului
        reevaluate  de  către  organele  administraţiei  locale  în  pentru aprovizionarea cu lemne de foc a remis o adresă
        cursul lunilor octombrie-noiembrie 1948, ţinând cont de  Detaşamentului  de  Exploatare  Silvică  al  judeţului
        reforma monetară (august 1947) şi de evoluţia economiei  Severin,  în  care  sublinia  faptul  că  judeţul  Severin  va
        naţionale  în  perioada  1946-1948.  Desigur,  această  livra  cantităţile  de  lemne  de  foc  necesare  delegatului-
        reevaluare confirma rolul dominant al Uniunii Sovietice  împuternicit al Armatei Roşii. Serviciul Silvic judeţean
        asupra  României  şi  a  întregului  spaţiu  est-european,  urma  să  colecteze  lemnele  de  foc  deţinute  de  firmele
        precum  şi  eforturile  depuse  de  autorităţile  româneşti  particulare de profil, în cazul în care nu putea fi asigurată
        pentru  satisfacerea  –  cu  prioritate  –  a  pretenţiilor  cantitatea cerută prin intermediul Casei Pădurilor Statului.
        sovietice. Astfel, au fost reevaluate 4 imobile, dintre care  Livrarea  trebuia  să  se  realizeze  pe  baza  unui  proces-
        trei  erau  situate  în  oraşul  Orşova,  iar  unul  în  comuna  verbal,  iar  facturile  întocmite  erau  vizate  de  Serviciul
        Făget. În urma reevaluării rezultau valori mult mai mici  Silvic  judeţean  şi,  apoi,  înaintate  Comandamentului
        decât cele estimate în septembrie 1944: pentru imobilul  Teritorial,  Detaşamentului  de  Exploatare  Silvică  al
        din  Orşova,  str.  Republicii,  nr.  3,  s-a  stabilit  valoarea  judeţului  Severin  revenindu-i  obligaţia  de  a  raporta
        de  200.000 lei, faţă de 1.500.000 lei (septembrie 1944);
                                                                      *
        imobilul  din  aceeaşi  localitate,  str.  Republicii,  nr.  3A,   58    Art. 11:  ,,Pierderile  pricinuite  Uniunii  Sovietice
        a fost apreciat la valoarea de 250.000 lei, incomparabil   prin operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a
        mai puţin decât în luna septembrie 1944 (2.000.000 lei);   teritoriului sovietic, vor fi compensate faţă de Uniunea Sovietică
        imobilul situat în Orşova, str. 23 August, nr. 45, a fost   de către România, însă, luând în consideraţie că România nu
        cotat la valoarea de 150.000 lei, de zece ori mai redusă   numai că s-a retras din război, dar a declarat război şi, în fapt,
                                                              duce război contra Germaniei şi Ungariei, părţile sunt de acord
        decât  în  septembrie  1944  (1.500.000  lei);  imobilul  din   ca compensaţiile pentru pierderile menţionate să nu fie plătite
        comuna Făget, str. I.V. Stalin, nr. 79, a fost apreciat la   în întregime de România, ci numai în parte, şi anume în sumă
        valoarea de 170.000 lei, mai scăzută comparativ cu luna  de 300.000.000 dolari ai Statelor Unite, plătibili în curs de şase
        septembrie 1944 (250.000 lei) .                       ani în mărfuri (produse petroliere, cereale, materiale lemnoase,
                                   57
              Exemplele  prezentate  mai  sus  relevă  efortul  vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc).
        considerabil depus de populaţia judeţului Severin pentru   România va plăti despăgubiri pentru pierderile pricinuite,
        îndeplinirea sarcinilor Convenţiei de Armistiţiu, precum   în România, proprietarilor celorlalte State Aliate şi naţionalilor
        şi  pretenţiile  exagerate  ale  părţii  sovietice  în  raport  cu   lor, pe timpul războiului, despăgubiri a căror sumă va fi fixată
        posibilităţile reale ale locuitorilor judeţului.      ulterior  (vezi  anexa  la  art.  11)”.  (România  liberă,  Bucureşti,
                                                              anul II, nr. 33, 17 septembrie 1944, p. 2).
                                                                      **
                                                                   59   Anexa la articolul 11: ,,Baza pentru regularea plăţilor
                                * * *                         de reparaţii prevăzute în art. 11 al prezentei Convenţii va fi dolarul
                                                              american la paritatea sa aur din ziua semnării convenţiei, adică
              56  Idem,  fond  Prefectura  judeţului  Severin-Biroul  35 de dolari pentru o uncie de aur”. (Ibidem, p. 3).
        Armistiţiului, d. 1/1948, f. 97.                           60  SJTAN,  fond  Delegatul  Comisiei  Române  pentru
              57 Ibidem, f. 99.                               Aplicarea Armistiţiului – judeţul Severin, d. 4/1945-1946, f. 76.
                                                                                                           Pag. 61





