Page 102 - Dusan Baiski - Razboi in Banat
P. 102
Dușan Baiski
Masnic Martin a plecat fraudulos din România în Germania, unde
va lucra la o fabrică de muniții, dar a putut reveni legal în urma unei
convenții dintre România și Germania. El afirma că a fost un prost că
a plecat în Germania, unde, după cum scria plt. mj. I. Sperdea în nota
sa informativă către Legiune, „Populația este foarte îngrijorată, care
nu poate să se odihnească nici 2 ore, fiind încontinuu supusă alarmei
aeriene.“ Ca salariu, Masnic primea 120 de mărci pe lună, din care 100
de mărci îl costa mâncarea, el rămânând cu numai 20 de mărci.
Prin ordinul circular nr. 125/18 ianuarie 1944, mr. Ioan Peșchir
100
le cerea jandarmilor din subordine ca până pe 7 februarie 1944 să
investigheze câți șvabi au plecat în Germania și câți s-au dus în realitate,
deoarece: „Legiunea este informată că șvabii sunt nemulțumiți în urma
unor zvonuri cum că din nou se va face o recrutare de voluntari șvabi
și că vor fi luați până la etatea de 42 ani și ei nu mai vor să meargă.“
Răspunzând ordinului nr. 3.499/31 decembrie 1943, S.J. Vinga
va raporta pe 20 ianuarie 1944 că niciunul dintre șvabii care nu au
101
plecat nu este fugar. Cu toții s-au prezentat la autoritățile române și au
solicitat concentrarea.
L.J.T.T. va cere , pe 25 ianuarie 1944, liste nominale cu toți
102
șvabii care nu au făcut parte din organizațiile germane, nu au vrut
să plece voluntari în armata germană și care au fost amenințați după
plecarea voluntarilor.
La 4 februarie 1944, P.J. Sânandrei comunica :
103
„Suntem informați că conducătorii organizațiilor șvăbești din
raza acestui post sunt amenințați zilnic de către locuitori pentru faptul
că au obligat tineretul să meargă în armata germană de unde tot la
câteva zile se comunică moartea a câte unuia pe front.- Conducătorul
Brüch Iosif din comuna Sânandrei, este vorba că se mută cu domiciliul
în Timișoara din cauza amenințărilor, iar Schneman Ferdinand din
comuna Covaci a fost în mai multe rânduri la G.E.G. Timișoara de a
100 D.J.T.A.N., Fond 161, inv. nr. 573, Legiunea de Jandarmi Timiș-Torontal,
dosarul nr. 92/1944, f. 26.
101 D.J.T.A.N., Fond 161, inv. nr. 619, Legiunea de Jandarmi Timiș-Torontal,
dosarul nr. 373/1940-1944, f. 326
102 Ibidem, f. 375.
103 D.J.T.A.N., Fond 161, inv. nr. 620, Legiunea de Jandarmi Timiș-Torontal,
dosarul nr. 173/1941-1945, f. 212.
100