Page 10 - Ghe. Moldovan - Inceputurile invatamantului special in Timisoara

Motto :
„Prin educaţie, surdomuţilor li se poate
reda lucrul cel mai de preţ al omului,
limbajul, pe care natura i l-a sustras.”
Karl Schäffer.

3. ÎNCEPUTURILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PENTRU
SURDOMUŢI

3.1. Începuturile învăţământului pentru surdomuţi în Banat.
Şcoala de Surdomuţi de la Bozovici
Primele informaţii despre un învăţământ destinat copiilor surdomuţi, în Banat, datează din anii ’30
ai secolului al XIX-lea şi coincid cu activitatea, nemilitară, pe care a avut-o Regimentul Grăniceresc din
Caransebeş.
Conform legii „Allgemeine Schulordnung für deutschen normal Haupt und Trivialschulen“,
promulgată la Viena în 1774, împăraţii Maria Terezia şi Iosif al II-lea au stabilit modul de dezvoltare al
învăţământului, în cadrul Imperiului Habsburgic. Conform acestei legi, şcolile elementare care funcţionau în
limba populaţiei locale erau complectate cu două tipuri de şcoli în limba germană : „Hauptschulen” şi
„Trivialschulen”. Scopul acestora era de a forma şi pregăti cadrele pentru diferitele funcţii din cadrul
regimentelor grănicereşti, sau a administraţiei locale. În zonele grănicereşti, cum a fost şi Banatul de Munte,
regimentele instituite aici aveau responsabilitatea implementării diferitelor legi emise în capitală. Aşa se face
că aceste regimente se ocupau şi de administrarea „şcolilor triviale” din zona lor de activitate. Acestei
organizări îi datorăm faptul că informaţiile care au ajuns până la noi provin de la administraţiile militare.
Aflăm deci, că în prima jumătate a secolului al XIX-lea, la Bozovici (judeţul Caraş-Severin) exista
o şcoală trivială de limbă germană, alături de care funcţiona o şcoală elementară de patru clase pentru
surdomuţi. Cea mai veche atestare documentară a Şcolii de Surdomuţi din Bozovici este din 12
decembrie 1838. Cu această ocazie, compania regimentului grăniceresc din Dalboşeţ emite adresa nr.92 prin
care trimite companiei similare din Bozovici doi copii surdomuţi cu scopul de a urma Şcoala de Surdomuţi
din localitate. Cei doi copii erau Pavel Velcotă din Şopot şi Loghin Mihăilă din Lăpuşnicul Mare. Aceştia
sunt cei mai vechi elevi surdomuţi din Banat, care se cunosc [1, 4, 23].
Elevul surdomut Loghin Mihăilă mai este menţionat şi în Ordinul nr.7381/12 mai 1842, emis de
Regimentul din Caransebeş, prin care se specifică faptul că a terminat cu succes cele patru clase la şcoala de
surdomuţi şi i se dă permisiunea de a se întoarce la părinţii săi din Lăpuşnicul Mare.
Dintre cadrele didactice care au activat la şcoala de surdomuţi ni s-a păstrat un singur nume. Este
vorba de învăţătorul Michael Hoffmann care, pentru munca depusă la această şcoală, este evidenţiat prin
Ordinul nr.3842/6 iunie 1839, emis de comanda Regimentului Grăniceresc Romano-Banatic Nr.13.
Regimentul Grăniceresc din Caransebeş a oferit Şcolii de Surdomuţi din Bozovici şi ajutor metodic.
Astfel, prin Ordinul nr. 1075/19.decembrie 1848 sunt trimise companiei din Bozovici trei exemplare din
„Metodica pentru învăţământul cu surdomuţii”, cu scopul de a fi utilizată la şcoala din localitate [1, 4, 23].
Iată deci patru acte oficiale, răspândite de-a lungul a zece ani, care atestă că, cel puţin în această
perioadă, Şcoala de Surdomuţi din Bozovici a funcţionat. Nu există informaţii despre data înfiinţării ei. Este
absurd să considerăm anul 1773, în care s-a înfiinţat respectivul regiment, ca an de înfiinţare al şcolii,
deoarece prima şcoală de surdomuţi din Imperiul Habsburgic, cea din Viena, s-a deschis în 1779 şi necesita o
perioadă de rodare şi de formare a cadrelor înainte de deschiderea altora similare. Nu cunoaştem nici anul
când s-a încheiat activitatea şcolii. Regimentul Grăniceresc din Caransebeş a existat până în 1872. Am putea
presupune că acest regiment a administrat şcoala până la această dată. Siguri, însă, nu putem fi. Nu ştim nici
dacă secţia de surdomuţi a funcţionat continuu. O altă întrebare logică ar fi „cum au funcţionat aceste şcoli
după instituirea dualismului austro-ungar şi după promulgarea, de către guvernul de la Budapesta, în 1868, a
Legii Învăţământului Public?” Nu cumva şcolile au fost predate autorităţilor civile ? Dacă s-a întâmplat
astfel, este posibil ca unele segmente educaţionale, cum ar fi o şcoală rurală pentru surdomuţi, să intre într-o
perioadă de criză, care să ducă la desfiinţare.
Chiar dacă metoda utilizată în acei ani pentru educarea surdomuţilor era cea bazată pe gestualism,
importanţa acestei şcoli derivă din faptul că a funcţionat o perioadă relativ lungă, a beneficiat de o organizare

8