Page 6 - Ghe. Moldovan - Inceputurile invatamantului special in Timisoara

elementare, 10 şcoli cetăţeneşti şi gimnaziale, 25 de şcoli specializate pe diferite meserii şi o şcoală
superioară de teologie catolică), plus 8 grădiniţe de copii [5 ; 19].
Problema grădiniţelor merită să fie tratată separat. Prima grădiniţă din lume a fost înfiinţată în
Germania de către pedagogul Friedrich Fröbel în anul 1840 [10]. Sistemul pedagogic pus la punct de Fröbel
s-a răspândit la început în zonele locuite de germani, şi cum Banatul avea o comunitate germană foarte bine
organizată, prima grădiniţă se deschide aici în 1843, deci la doar trei ani (!!!) de la premiera mondială [24]. Şi
în privinţa acestei date există unele controverse. În monografia scrisă de Borovsczky [5], se menţionează o
dată şi mai timpurie, 1841 (!). În 1881, când la Bucureşti se deschide prima grădiniţă din vechiul regat al
României [14], Timişoara dispunea de o experienţă de patru decenii în acest domeniu.
Învăţământul medical a fost şi el un domeniu în care s-a remarcat spiritul de avangardă al
Timişoarei. În cadrul Institutului Obstetric s-a înfiinţat o şcoală de moaşe. Aici, pentru prima dată în Ungaria
şi România, s-a instituit un curs pentru asistentele pediatre, iar conducătorul acestui curs, Dr. Szana Sándor, a
publicat în anii 1901 şi 1906 primele manuale destinate îngrijirii sugarilor şi a copiilor mici [5].
În paginile care vor urma ne vom ocupa de apariţia, la Timişoara, a învăţământului pentru
persoanele suferinde de un anumit handicap. Acesta se mai numeşte şi învăţământ special.
Preocupări privind soarta diferitelor categorii de handicapaţi s-au semnalat şi din modul în care s-a
făcut recensământul populaţiei din 1890, când s-au consemnat handicapurile diferitelor persoane. Rezultatul
acestui recensământ este prezentat de Karl Schäffer [18]. Astfel, la nivelul întregii Ungarii existau 19.024
surdomuţi, 18.363 de orbi, 10.536 cu debilitate mintală uşoară şi 17.622 cu debilitate mintală gravă. Aceasta
însemna un total de 65.545 de handicapaţi, ceea ce reprezenta 0,37% din totalul populaţiei, sau un handicapat
la 263 de cetăţeni. La nivelul Banatului (judeţele Torontal, Timiş şi Caraş-Severin), acelaşi recensământ
precizează că la un total al populaţiei de 1.441.923 de locuitori existau 4.526 handicapaţi. Aceasta reprezenta
0,31% din total, sau un handicapat la 318 cetăţeni. Dintre aceşti handicapaţi, 1.295 erau surdomuţi, 1.447
orbi, 673 cu debilitate mintală uşoară şi 1.808 cu debilitate mintală gravă.
Numărul handicapaţilor era destul de însemnat şi se impunea luarea unor măsuri în privinţa lor. În a
doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primii ani ai secolului al XX-lea, Timişoara a experimentat patru
forme de învăţământ special. Acestea au fost : învăţământul pentru surdomuţi, pentru corectarea defectelor de
vorbire, pentru orbi şi pentru debili mintali. Iniţiatorul acestora a fost învăţătorul de etnie germană, Karl
Schäffer. Cine a fost el şi cum s-au pus în practică aceste iniţiative, vom încerca să arătăm în capitolele care
urmează.

4