Page 174 - tmso

ă
La scurt timp dupa lansarea unui album, acesta se putea
ş
ş
ă
cumpara si îîn Timisoara.
ş
„Discul de vinil este un vehicul cultural, la fel ca si cartea. Cei
care cumparau discuri asimilau cultura. Mai mult, spre
ă
ă
deosebire de carte, discul putea fi multiplicat foarte usor, putea
ş
ă
ă
ş
ă
ă
ă
fi îîmprastiat. Fara îîndoiala ca discul a ajutat la cultivarea
locuitorilor zonei, a avut un impact cultural asupra oamenilor.
Nu stiu daca a numarat cineva numarul formatiilor de rock sau
ă
ş
ă
ş
ă
ă
de jazz care au aparut la Timisoara. Erau foarte multe. Muzica
ş
ş
î
ş
ă
se face si ascultand muzica“, a comentat Bogdan Puris, unul
dintre cei mai mari colectionari de viniluri din Romania.
ş
î
ş
Timisoreanul are acasa peste 10.000 de discuri. A îînceput
ă
ş
colectionarea îîn anii ’80 ai comunismului. Era printre cei care
ş
cumparau si vindeau viniluri.
ă
ă
„Erau doua categorii îîn Timisoara. Erau fanii, care iubeau
ş
ş
ă
muzica, faceau schimb, vindeau din colectie, cumparau alte
ă
ş
ş
discuri. Şi erau bisnitarii, care vindeau discurile la fel ca blugii,
ş
ă
ş
ş
tigarile Vikend sau ciocolata Cipiripi. Şi eu vindeam, dar nu
aveam 10-20 de discuri dintr-un fel. Vindeam ce aveam
ă
dublura, ce nu îîmi mai trebuia“, a adaugat Bogdan Puris. ş
ă
Bisnitarii de viniluri erau foarte bine organizati, cu filiere îîn
ş
ş
ş
Iugoslavia. Era o afacere underground, îînsa aproape totul se
ă
facea la vedere. Afaceristii vindeau discurile unei clientele
ă
ş
formate, consumatoare de muzica occidentala. ă
ă
î
ă
ă
ă
„Nu toata muzica se cumpara din piata. Erau vanzatori care nu
ă
ş
ă
ş
ă
ş
ă
ieseau îîn piata. Oamenii faceau comenzi, se faceau liste cu
ş
ş
ş
formatia si albumul dorit, iar bisnitarul aducea marfa. Nu pot sa ă
ş
172