Page 131 - SUMMA CUM FRAUDE

Comparând cele două coloane se constată că recomandările făcute de
cercetătorii elveţieni în raportul publicat în 1990 şi tehnologia propusă spre brevetare
de universitarii timişoreni în 2011 sunt aproape identice.
În plus trebuie menţionat, că cercetătorii elveţieni au experimentat în una din

variante cu facelia (Phacelia tanacetifolia), după cum se vede din graficele de la
figurile 3 şi 5.
Între cele două tehnologii există şi o mică diferenţă. Autorii raportului FAT
recomandă pentru cultura intermediară o doza de sămânţă la limita maximă (“Dose
de semis: maximum recommandé“) în timp ce autorii “Invenţiei” de la USAMVB din
Timişoara recomandă “... o normă dublă de sămânţă faţă de culturile obişnuite ...”.
Probabil că prin utilizarea unei doze duble se urmăreşte contracararea pierderilor de

răsărire datorate pregătirii precare a patului germinativ, doar “printr-o singură trecere”.
Problema pregătirii patului germinativ prezintă importanţă mai ales în cazul
faceliei, plantă care pretinde un pat germinativ bine pregătit şi o adâncime de
semănat uniformă (ca. 2 cm) datorită faptului că sămânţa expusă luminii nu
germinează.

Indicaţii similare destinate fermierilor au fost publicate în numărul 2 al revistei
germane PRAXISNAH din mai 2010
(http://www.praxisnah.de/data/documents/praxisnah.de/2010-02/Praxisnah_2-10.pdf,

http://www.praxisnah.de/index.cfm/article/5569.html), în articolul intitulat:
“Zwischenfrüchte für eine erfolgreiche Mulchsaat” (în traducere: “Plante
intermediare pentru succesul culturilor semănate în mulci”), autor Franz
Unterhorsthuber.
Faţă de raportul FAT, în articolul din revista germană sunt recomandate ca
plante intermediare sensibile la îngheţ pe lângă facelia (Phacelia tanacetifolia),

muştarul (Sinapis alba) şi o varietate de ridiche (Raphanus sativus, var. oleiformis).
Universitarii timişoreni recomandă şi ei ca plantă intermediară facelia şi
muştarul şi în plus lupinul alb (Lupinus albus) şi sulfina (Melilotus albus, Melilotus
indicus), dar fără ca aceste recomandări să facă obiectul revendicării de brevet.
De altfel recomandarea sulfinei ca şi plantă premergătoare (intermediară)
pentru semănatul în mulci al porumbului este discutabilă. Speciile de sulfină cu
excepţia speciei Melilotus indicus, care este plantă anuală, sunt plante bianuale sau

perene rezistente la îngheţ şi deci necorespunzătoare realizării unui “covor vegetal
mort”.

În schimb lupinul (Lupinus albus, L. angustifolius) este recomandat şi în
literatura de specialitate germană, norma de sămânţă recomandată fiind de 160 –
180 kg/ha. Lupinul fiind o leguminoasă prezintă avantajul că îmbogăţeşte solul cu
azot. Dezavantajul îl constituie costul materialului semincier, cantitatea de sămânţă
de lupin pentru un hectar este de circa 4 – 5 ori mai scumpă decât în cazul faceliei
sau a muştarului.

125