Page 67 - SUMMA CUM FRAUDE
P. 67
întrebarea ce rost mai avea controlul MECŞ dacă se evită verificarea acolo unde s-ar
putea găsi nereguli?
Recomandarea Dumneavoastră de a mă adresa CNATDCU, “organismul ce
poate verifica modul de desfăşurare al concursurilor şi se poate pronunţa asupra
corectitudinii acestora”, este un fel de sfat de felul “adresaţi-vă hoţilor de buzunare
pentru a vă recupera portofelul furat”! Preşedintele acestui comitet este chiar dl.
prof. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, un ministru care a evitat să primească sesizarea
subsemnatului, plicul fiind returnat de poştă cu menţiunea “NECUNOSCUT”.
Dumnealui este o persoană de a cărei integritate morală mă îndoiesc şi ar fi o
dovadă de naivitate în a crede că această comisie poate rezolva problema. De altfel
acest domn fost ministru a fost “recompensat” de către dl. rector Pîrşan cu un
“doctor honoris causa” probabil şi pentru sprijinul acordat de minister în
“legalizarea” concursului criticat de mine.
Menţiunea privitoare la Legea educaţiei naţionale, în care este vorba de
posibilitatea de aplicare a sancţiunilor în cazul nerespectării legii este lăudabilă, dar
implică ca aceste nereguli să fie constatate. Din constatările mele am impresia că
marea grijă a factorilor decizionali din România este de a face imposibilă orice
constatare care să poată duce la sancţiuni!
Tot aici ţin să spun că în anumite cazuri nu sunt convins de imparţialitatea
“instanţelor de judecată” de la Timişoara. Arestarea unor magistraţi, între care şi de
la Timişoara, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, precum şi sentinţele
instanţelor timişorene atacate la CEDO (vezi “Cauza Boldea împotriva României“
Cererea nr. 19997/02, http://lege5.ro/Gratuit/geytkmbyha/hotararea-in-cauza-boldea-
impotriva-romaniei-cererea-nr-19997-02-din-15022007 ) nu sunt menite să înlăture
această neîncredere. De altfel, nici sentinţele juste promulgate de aceste instanţe nu
sunt respectate de cei de la universitatea agricolă timişoreană.
Concluzia unui senator, pe care îl cunosc de pe vremea când lucram în
România, este că nu duceţi lipsă de legi, problema este că nu se aplică în mod
corect!
Din experienţa mea, acumulată pe baza sesizărilor trimise diverselor oficialităţi
din România, se pare că oficialităţile româneşti nu sunt, aşa cum am amintit anterior,
interesate să constate neregulile şi să asigure un standart ridicat procesului de
instruire din universităţi. De binecunoscuta rezistenţă la critică să nu mai vorbim.
Gradul de pregătire total necorespunzător al multor absolvenţi ai USAMVB
este cunoscut şi de către angajatori. Acest neajuns justifică calificativul “fabrică de
diplome” acordat tot mai des acestei instituţii.
Reputaţia unei universităţi nu este dată de calificativele măgulitoare ale
diverselor comisii ministeriale. “Laurii” obţinuţi contra cost în străinătate (diplome,
medalii, titluri onorifice), amintesc de distincţiile acordate cu ani în urmă unei
61
