Page 65 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)
P. 65
Lugoj - Studii monografice
Boldea este fiu al acestui aret, fost profesor în Caransebeș și-i dorim deplin
succes în frumoasa misiune ce și-a luat.“
Nr. 2/12 ianuarie 1941 al aceleiași publicații avea să publice, în deschidere,
„Cuvântarea D-lui General Antonescu în pragul noului an“, în care generalul
spunea:
„Am făcut un mare acord economic, sprijinit de Fuehrer, ca să pot face tot
inventarul agricol al Țării, să dăm țăranilor pluguri și tractoare, să întemeiem
o industrie agricolă și să ne punem în valoare bogățiile, refăcând și drumurile
noastre.
Am sprijinit și așezat pe toți refugiații și instituțiile izgonite din teritoriile
sfâșiate, expropriind 56.000 hectare, pentru a da rosturi de vieață celor pribegi
și dându-le ajutoare în bani tuturor.
Am repus Statul pe cât am putut pe baze de cinste și de muncă și am
dat justiției întreaga răspundere a condamnării marilor vinovați de distrugerea
averii publice, smulsă din jertfa cetățenească, iar justiția a și pășit la îndeplinirea
acestei sarcini.
Am luptat să împac generații, să folosesc energia creiatoare a tineretului
și să fac din regimul legionar o pârghie politică pentru sprijinul Statului pe tot
ce este mai nobil și înălțător în tineret.“
În același număr 2/12 ianuarie 1941, va fi publicat un alt articol semnat de
preotul Dimitrie Stoichescu, sub titlul: „Popor Român, roagă-te și mulțumește
lui Dumnezeu, neîncetat“. Materialul va începe cu următorul text: „Deodată cu
încheierea expunerii de mai sus, să ne hotărâm ca acum când oameni superiori
și puri au venit la cârma țării, cu dor de muncă, au venit ca să clădească, să
înalțe o țară cum o dorim «Ca soarele sfânt de pe cer», pe care să o mântuiască
și pentru care să se jertfească și de putregai să o curățească: Să ne rugăm lui
Dumnezeu pentru viața și sănătatea conducătorilor și a întregii mișcări și a
Statului Național Legionar.“
Articolul se încheia astfel:
„Să ne gândim la toate, pentru trecut și viitor să încheiem cu: «Mare ești
Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre
Lauda Măririi Tale», iar Legiunii, Dumnezeu să-i ajute:
«Să clădească o viață nouă
Sub al Țării cer,
Căpitanul să trăiască
Și Garda De Fier»“
Dumitru Jura, șeful Poliției Lugoj, va trimite la 14 ianuarie 1941, către
Inspectoratul Regional de Poliție Timiș, la solicitarea acestuia, o serie de propuneri
de disponibilizare a unor persoane din cadrul poliției județului Severin. Pe listă,
nouă polițiști și motivarea solicitării destituirii acestora: Nicolae Popescu, polițist
clasa a II-a, fost șef al Poliției din Lugoj, cu nereguli în gestiune; a hotărât care
dintre legionari să fie împușcat pe 22 septembrie 1939; Vasile Roată, comisar
ajutor clasa I, mare prigonitor al legionarilor și șperțar; Gheorghe Soreanu, agent
clasa I, afacerist, șperțar, a schingiuit legionarii în timpul prigoanei împotriva
acestora; Dumitru Boica, comisar clasa I, „Păcătos din toate punctele de vedere;
63