Page 49 - Morisena14_19
P. 49

Revistă de cultură istorică



        a  auzit  vorbindu-se  limba  ausonică  ce  era  atunci  limba  Ungurianu  –  îl  dovedeşte  şi  scrisoarea  papei  Grigore
        română” ; apoi „cronicele vechi ungureşti adeveresc că,  al  IX-lea  (1227-1241),  adresată,  în  anul  1234,  regelui
                22
        în timpul când au venit ungurii în Ungaria, Dacia Traiană  Ungariei, Bela al IV-lea (1235-1270). În această scrisoare
        era locuită de popor românesc” . Acelaşi lucru – continuă  suveranul pontif îi atrage atenţia regelui maghiar asupra
                                    23
                                                              schismaticilor  (care erau români) „din părţile Vadurilor
                                                                          24
        așeza la începutul secolului V d.Hr. în Câmpia Panonică, unde a   Dunării” . Documentul „adevereşte – scrie Ungurianu –
                                                                     25
        pus bazele unui puternic stat [ro.wikipedia.org/wi-ki/Huni]) ce a   că poporul român din Dacia Traiană avea organizate, în
        domnit între anii 433-453 peste un vast imperiu ce se va destrăma
        imediat după moartea aprigului său conducător (supranumit de   acel timp, şi episcopii ortodoxe române, pe care scrisoarea
        europeni,  datorită  cruzimii  sale,  „Biciul  lui  Dumnezeu”),  sub   le numeşte schismatice şi cerea de la regele Bela al IV-lea
        loviturile unei coaliții a triburilor germanice (ro.wikipedia.org/  distrugerea lor, pentru ca să nu stea în calea răspândirii
                                                                           26
        wiki/Attila).                                         catolicismului” . De fapt, documentul în cauză, îndelung
              22 Ibidem.                                      comentat  de  istoricii  români,  se  referă  la  „valahii”  din
              23  Ibidem;  este  vorba  de  Gesta  Hunagrorum  a  lui  „episcopatul  cumanilor” ,  adică  dintr-o  regiune  vastă,
                                                                                    27
        Anonymus*  şi  de  Legenda  Sancti  Gerardi**.  *Anonymus  este
        numele sub care este cunoscut în istorie notarul anonim al  legendei susține că Gerard ar fi fost închis într-un butoi cu ținte și
        regelui Ungariei Béla al III-lea (1173-1196 [Istoria lumii în date,  a fost împins la vale de pe vârful dealului. Sfântul Gerard a fost
        p. 564]), notar considerat drept autor al cronicii maghiare Gesta  canonizat împreună cu Sfântul Ștefan (regele maghiar Ștefan I)
        Hungarorum  (adică  Faptele  Ungurilor)  pe  care  a  scris-o  în  și Sfântul Emeric (fiul suveranului amintit). Sfântul Gerard este,
        jurul anului 1200 pe baza unor izvoare anterioare. Cleric format  între altele, patronul Diecezei (Episcopiei) Romano-Catolice de
        în Franța (pe la 1200, Universitatea din Paris atrăgea studioși din  Timișoara,  iar  Liceul  „Gerhardinum”  din  Timișoara  îi  poartă
        toată Europa), acesta iscodește istoria din cântec și din exploatarea  numele (Istoria lumii în date, p. 555, 564; ro.wikipedia.org/wiki/
        imaginativă a toponi-melor și a numelor de localități. „Cronica lui  Răscoala_lui_Vata;  ro.wikipedia.org/-wiki/Árpád;  ro.wikipedia.
        Anonymus” cuprinde știri deosebit de importante, dar disputate,  org/wiki/Dinastia_Arpadiană;   ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_
        privind  existența  în  Transilvania,  Banat  și  Partium  (Crișana),  Emeric; ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Gerard).
        la sfârșitul secolului IX și începutul secolului X, a formațiunilor   24 Prin „schismatici” se înțeleg acei credincioși care s-au
        statale ale vlahilor (românilor) și slavilor conduse de Gelu, Glad  separat printr-o schismă (desprindere, rupere a unor comunități
        și, respectiv, Menumorut, precum și informații prețioase despre  religioase  de  o  Biserică  unitară  în  urma  unor  neînțelegeri
        rezistența  celor  trei  voievozi  (duci)  români  în  fața  pătrunderii  dogmatice) de comunitatea unei Biserici, nemairecunoscându-i
        triburilor  maghiare  (ro.wikipedia.-org/wi-ki/Anonymus).  **Este  autoritatea și adoptând chiar o și dogmă (învățătură, teză etc.
        vorba despre povestea vieții Sfântului Gerard, care a trăit între anii  fundamentală a unei religii, considerată imuabilă [adică veșnică]
        980-1046 și a fost un călugăr benedictin originar din Veneția, care  și obligatorie pentru toți adepții săi, ea neputând fi supusă criticii,
        a slujit în Regatul Ungariei (în special la Buda), el fiind educatorul  deoarece este impusă ca un adevăr incontestabil [dexonline.ro/
        prințului  moștenitor  Emeric  (care  a  murit  într-un  accident  de  definiție/dogmă])  proprie,  precum  şi    un  ritual  propriu,  aici
        vânătoare în 1031 și a fost canonizat în 1083, împreună cu tatăl  fiind vorba despre separarea definitivă dintre Bisericile Creștine
        său, de papa Grigore al VII-lea [1073-1085]), fiul regelui Ștefan  Apuseană  [Romano-Catolică]  și  Răsăriteană  [Ortodoxă],  sci-
        I cel Sfânt al Ungariei. Sfântul Gerard a jucat un rol de primă  ziune ce a avut loc în anul 1054 și care a intrat în istorie sub
        importanță  în  procesul  de  creștinare  a  ungurilor,  fiind  primul  numele de „Marea Schismă” (dexonline.ro/definție/schismatic;
        episcop de Cenad (între 1030-1046). Martiriul lui Gerard a avut  dexonline.ro/definiție/schismă).
        loc pe 24 septembrie 1046, pe Dealul Gellért din Budapesta, în   25 Emanuil Ungurianu, op. cit., p. 5.
        timpul  răscoalei  păgânilor  conduși  de  Vata  (rebeliune   26 Ibidem.
        a ungurilor din 1046, care a dus la detronarea regelui Petru Orseolo   27 Prima episcopie catolică ce a luat ființă în Principatul
        [care a domnit între 1038-1041 și 1044-1048], martiriul Sfântului  Moldovei (numită în documentele occidentale redactate în limba
        Gerard și reinstalarea la conducerea țării a dinastiei Árpádiene  latină „Valahia Minor”, așa cum Țara Românească era numită
        [prima  dinastie  domnitoare  a  Regatului  Ungariei,  ai  cărei  „Valahia Maior”) și a funcționat între 1227-1241. Aflați în prima
        membri au domnit între anii 890-1301, denumirea sa provenind  parte a secolului al XIII-lea la est de Carpații Orientali (temporar
        de  la  marea  căpetenie  Árpád];  în  timpul  acestei  rebeliuni,  în  partea  de  sud  a  Moldovei),  cumanii  (popor  de  origine
        nobilul păgân Vata [sau Vatha] a preluat conducerea unui grup  turcică)  migratori  sunt  creștinați  de  călugării  dominicani.
        de răsculați care doreau abolirea creștinismului și revenirea la  Pentru  aceștia  papa  Grigore  al  IX-lea  (1227-1241)  a  aprobat
        credințele  strămoșești  păgâne;  potrivit  legendei,  Vata  și-a  ras  în  1227  înființarea  unei  episcopii.  Orașul  medieval  Civitas
        capul, și-a lăsat trei cozi – în conformitate cu tradiția maghiară  de  Mylco  („Cetatea  Milcovului”,  de  unde  și  denumirea  de
        păgână  –  și  a  declarat  război  creștinilor,  gloatele  răsculate  „Episcopia  Milcovului”  sau  „Episcopia  de  Milcov”  sub  care
        conduse  de  el  atacând  o  serie  de  biserici  și  masacrându-i  pe  mai este cunoscută „Episcopia Cumaniei”*), localizat ipotetic
        preoții acestora). Legenda spune că Sfântul Gerard ar fi fost cărat  la Focșani, devine astfel sediu diecezan romano-catolic, sufragan
        până în vârful dealului într-o căruță cu două roți și a fost aruncat  (subordonat)  al  Arhiepiscopiei  de  Strigonium  sau  Esztergom
        de pe o stâncă în vale. Când a ajuns la poalele dealului mai era  (astăzi Arhiepiscopia de Esztergom-Budapesta, al cărei titular
        încă în viață și a fost bătut până la moarte. O altă versiune a  este  primat  al  Ungariei  [adică  șef  al  cultului  romano-catolic


                                                                                                         Pag. 47
   44   45   46   47   48   49   50   51   52   53   54