Page 53 - Revista Morisena
P. 53
Revistă trimestrială de istorie
Însă totodată raportăm că luând contact și cu con- vor avea nevoie ei, nu pe care o au în prezent și opresc
ducătorul organizației germane locale, acesta ne-a afirmat astfel pe preoții catolici de a mai fi în contact cu populația.
că la nici un caz asemenea fapt nu a fost comis de tineretul Preoții lor luptă totuși de a menține credința și din această
german și că el nu va admite sub nici un motiv comiterea cauză membri de-ai organizațiilor șvăbești murdăresc ca-
de asemenea fapte față de biserică sau de preot și că dacă sele unde locuiesc preoții.
ei vor dovedi vreun asemenea caz comis de vreun tânăr Aceste cazuri s-au petrecut la Jimbolia. Șefii sec-
german, îl vor exclude imediat din organizație și va fi de- țiilor vor lua urgente măsuri de o serioasă verificare și a
ferit justiției pentru a-și lua pedeapsa cuvenită de lege și constata dacă mișcarea contra bisericii este generală prin
că în viitor acest tineret va fi supravegheat de aproape atât Grupul Etnic German și cum se manifestă.“
de noi, cât și de conducerea organizației germane locale, Ațâțarea populației germane din Banat împotriva pre-
pentru a nu se deda la asemenea fapte murdare.“ oților și a religiei romano-catolice este surprinsă în ordinul
30
Ordinul L.J.T.T. nr. 4063/15 martie 1943 spune: de informații nr. 1934/28 octombrie 1943 al L.J.T.T.:
26
„Suntem informați de unele posturi că șvabii frec- „Secția Ciacova informează că un tânăr șvab s-a
ventează biserica primind ordin în acest sens dela Grupul prezentat la notarul comunei Liebling și a cerut ca să-l
Etnic German și că rugăciunile să le fie îndreptate pentru șteargă dela Cultul Evanghelic și să-l treacă la religia
câștigarea războiului.“ «GOTTLOUB » ceea ce i-a respins, fiindcă noi nu avem
31
Atitudinea pe care o aveau conducătorii organizați- alt cult. După câte se pare, e vorba de cultul nou al tineri-
ilor germane față de biserică a fost surprinsă și de pluto- lor din formațiunile S.S.
nierul I. Mârza, șeful P.J. Șag, în nota sa nr. 8/12 august Totodată, s-a început propaganda pe tema religioasă
27
1943: între germani arătându-se că în viitor Germania nu va mai
„În ziua de 12 august 1943, într-o discuție avută avea credință creștină și vor îndepărta preoții. De aseme-
personal cu primarul comunei Șag, anume Ioan Auberman, nea, acuză pe papa pentru capitularea Italiei.“
de origine etnică germană, acesta a voit să demonstreze În prima decadă a lunii noiembrie 1943, L.J.T.T.
cărui fapt se datorește plecarea lui Mussolini dela trimite subunităților nota nr. 2077 prin care cere să se ve-
32
28
conducerea Italiei și de ce nu pot pleca în Germania, ei, rifice situația pe teren privind atitudinea conducerii organi-
conducătorii șvabi. Ei acuză pe pe Mussolini că acesta a zațiilor locale germane față de biserică. Din informațiile pe
trimis pe front pe toți conducătorii fasciști, iar conducerea care le deținea, G.E.G. urmărea ca după război să-i opreas-
acestor organizații a încredințat-o preoților. Preoții în loc că pe șvabi să mai meargă la biserică, deoarece „... își vor
să ducă mai departe aceleași idei politice, au făcut o con- alege singuri credința de care vor avea nevoie ei, nu pe
trapropagandă, dându-i vot de blam, motiv pentru care a care o au în prezent, și opresc astfel pe preoții catolici de
trebuit să plece dela conducere. a mai fi în contact cu populația Preoții lor se luptă totuși
Șvabii motivează că datorită acestui fapt n-au de a menține credința și din această cauză, membri de ai
primit în organizații pe preoți, pentru că au știut că le sunt organizațiilor șvăbești murdăresc casele unde locuiesc
contra, și neavând cui să încredințeze conducerea politică preoții catolici cu diferite semne comuniste.“ Un aseme-
a șvabilor din România, sunt obligați ca toți conducătorii nea caz s-a petrecut la Jimbolia.
organizațiilor șvăbești să rămână acasă.“ Două ordine ale L.J.T.T. emise pe 10 decembrie
33
Nu e deloc greu de înțeles că, datorită nemulțumiri- 1943, se referă tot la atitudinea față de religie. Unul se re-
lor tot mai mari din partea familiilor celor plecați pe front, feră la o căsătorie care a avut loc la Lenauheim, dar nu în
conducătorii G.E.G. și cei ai organizațiilor locale au inter- fața ofițerului stării civile. Ioan Lind, voluntar în armata
pretat în propriul folos situația din Italia. De presupus că o germană, s-a însurat cu Ana Bruck, cel care i-a cununat
asemenea explicație au servit-o în același timp și conațio- fiind un delegat al G.E.G. A fost o „căsătorie populară“.
nalilor, pentru a slăbi astfel tensiunile. Cel de-al doilea are ca subiect o circulară emisă de G.E.G.
Maiorul I. Peșchir, comandantul L.J.T.T., va trimite destinată cu deosebire familiilor care au pe cineva plecat în
subordonaților din teritoriu, pe 27 octombrie 1943, ordi- armata germană S.S., „...prin care arată că dacă au copii
nul nr. 2077: care frecventează cursurile școlilor «Notre Dame» să-i re-
29
„Suntem informați că Grupul Etnic German urmă- tragă căci în caz contrar nu vor mai primi nici un ajutor fie
rește de a opri să meargă la biserică pe orice cetățean bănesc, fie material. Această măsură a jignit foarte mult
șvab dela vârsta de 10 ani, spunându-le că nu mai au ce profesoarele dela «Notre Dame» și preoții catolici.“
căuta, fiindcă după război își vor alege credința de care
26 D.J.T.A.N., Fond 161 – Legiunea de Jandarmi Ti- 30 D.J.T.A.N., Fond 161 – Legiunea de Jandarmi Ti-
miș-Torontal, inv. nr. 619, dosar nr. 344/1941-1946, fila 59. miș-Torontal, inv. nr. 620, dosarele nr. 59/1941-1945, fila 277.
27 D.J.T.A.N., Fond 161 – Legiunea de Jandarmi Ti- 31 În limba germană, „Gott lob“ este echivalent cu „Laudă
miș-Torontal, inv. nr. 620, dosar nr. 59/1941-1945, fila 247. Dumnului“, n.n.
28 Benito Amilcare Andrea Mussolini (1883-1945) a fost 32 D.J.T.A.N., Fond 161 – Legiunea de Jandarmi Ti-
conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. miș-Torontal, inv. nr. 620, dosarele nr. 59/1941-1945, fila 276.
29 D.J.T.A.N., Fond 161 – Legiunea de Jandarmi Ti- 33 D.J.T.A.N., Fond 161 – Legiunea de Jandarmi Ti-
miș-Torontal, inv. nr. 619, dosar nr. 373/1940-1944, fila 301. miș-Torontal, inv. nr. 620, dosarele nr. 59/1941-1945, fila 293.
Pag. 51