Page 6 - Ghe. Moldovan - Istoria invatamantului banatean pentru surdomuti

Odată cu această evoluţie a apărut o nouă specialitate ocupaţională , a acelora care îi educă pe
surdomuţi . Aceştia împreună cu confraţii lor care se ocupau, şi se ocupă, de alţi vitregiţi ai soartei ca
orbii , debilii mintali , bâlbâiţii şi mai târziu cei cu deficienţe locomotorii , au format un grup care se
deosebea de profesorii obişnuiţi . Noua specialitate a primit în Germania numele de “MEDIZINISCHE –
PÄDAGOGIK“ adică pedagogie medicală . În Ungaria denumirea a fost uşor nuanţată
“GYÓGYPAEDAGOGIA”, care s-ar traduce prin pedagogie terapeutică, vindecătoare , recuperatorie . În
Romania dintre cele două războaie mondiale, s-a folosit denumirea de “MEDICO– PEDAGOGIE” . După
1950 s-a utilizat numele de “DEFECTOLOGIE” sau “PSIHOPEDAGOGIE – SPECIALĂ” având
diferite domenii : surdologie (pentru surzi) , tiflologie (pentru orbi) , oligofrenologie (pentru debilii
mintali) şi logopedie (pentru defectele de vorbire) .

2. AMPLASAREA GEO-POLITICĂ A ORAŞULUI TIMIŞOARA
ÎNAINTEA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL .
( Planşa I )
Pentru a înţelege condiţiile care au dus la apariţia învăţământului pentru surzi din Timişoara în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea , a fost necesară o scurtă analiză a locului pe care-l ocupa oraşul în
acea perioadă .
Până la sfârşitul Primului Război Mondial, Timişoara a făcut parte din Imperiul Habsburgic , care
după 1867 s-a numit Imperiul Austro – Ungar şi era capitala judeţului (comitatului) Timiş . De
asemenea , era principalul oraş al “Teritoriului de Sud” (Délvidék) format din judeţele Caraş-Severin ,
Timiş şi Torontal [67 ; 118] . Germanii şi românii au numit această provincie , Banat .
Banatul acelei perioade forma aproximativ un pătrat, având următoarele graniţe : Mureşul la
nord , Tisa la vest , Dunărea la sud , iar la est graniţa era o linie şerpuitoare ce străbătea munţii şi pornea
de la Dunăre aval de Orşova până la Mureş, aproape de comuna Zam .
Cele trei judeţe care compuneau “Teritoriul de Sud” (Banatul) erau trei fâşii de teren aproximativ
dreptunghiulare şi orientate cu latura mare pe direcţia nord – sud .
La vest se afla judeţul Torontal cu principalele localităţi Kikinda Mare, Cenad , Sânnicolaul
Mare, Pancevo şi Alibunar . Torontalul se învecina cu Belgradul fiind despărţit de acesta doar de Dunăre .
Timişul era judeţul median cu capitala la Timişoara şi începea din nord cu localităţile Aradul
Nou şi Lipova , continua spre sud cu Vinga , Buziaş ,Vârşeţ şi Biserica Albă terminându-se pe malul
Dunării .
Caraş-Severinul era judeţul estic cuprinzând localităţile Făget , Lugoj , Caransebeş , Reşiţa şi
Orşova. Jumătatea vestică a actualului judeţ Mehedinţi era cuprinsă în Banatul istoric .
Cunoscând această amplasare a Timişoarei în judeţul Timiş , Banat , Ungaria şi Imperiul Austro-
Ungar, înţelegem mai uşor modul în care, înaintea Primului Război Mondial , influenţa europeană a ajuns
la Timişoara pe relaţia Viena – Budapesta. Înfiinţarea la Timişoara a învăţământului pentru surzi a
respectat un traseu aproape identic. Acest subiect l-am tratat în următoarele capitole.
3. PĂTRUNDEREA SURDOLOGIEI ÎN ROMÂNIA ŞI
UNGARIA SECOLULUI AL XIX – LEA.
( Planşa II )
Aşa cum am precizat anterior , institutele pentru surdomuţi au început să apară în vestul Europei
la sfârşitul secolului XVIII , dar secolul al XIX – lea a fost acela care a marcat o puternică dezvoltare în
acest domeniu educaţional .
Principalul focar al acestei dezvoltări a fost reprezentat de Germania şi Franţa care au rămas în
continuare cele mai înaintate ţări din acest domeniu . O statistică publicată în 1896 [163] plasa Germania
pe locul I în Europa cu 97 institute pentru surzi , 803 profesori specialişti şi 6278 de elevi surdomuţi . Pe
locul II , în aceeaşi statistică , era plasată Franţa cu 70 de institute , 604 profesori şi 4811 elevi
surdomuţi . Influenţa exercitată de aceste două ţări , în domeniul educării surdomuţilor , s-a extins şi în
ţările vecine. Am urmărit în continuare extinderea acestei influenţe spre răsărit , în direcţia teritoriilor
româneşti
Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea a marcat o puternică luptă între
gestualismul francez şi oralismul german . În prima fază gestualismul a câştigat teren . Acest succes de
moment s-a datorat şi modului secretos sub care Heinicke îşi ascundea metoda, condiţionând dezvăluirea
ei contra unor mari sume de bani [14.p.29] . Acesta a fost motivul pentru care Institutul pentru surdomuţi
din Viena , s-a înfiinţat la 1779 pe baza metodelor gestuale [14.p.31-32 ; 139.p.8] .
Numărul institutelor pentru surdomuţi din Austria a crescut continuu ajungând peste un secol la
25 de unităţi [163] . Sub influenţa şcolii vieneze de surdologie , la 1802 (în urma unei donaţii private) , s-

4