Page 9 - Ghe. Moldovan - Istoria invatamantului banatean pentru surdomuti

Elevul surdomut Loghin Mihăilo a mai fost consemnat în Ordinul nr.7381/12 mai 1842, emis de
Regimentul din Caransebeş, prin care se specifică faptul că a terminat cu succes cele patru clase la Şcoala
de Surdomuţi şi i s-a dat permisiunea de a se întoarce la părinţii săi din Lăpuşnicul Mare.
Între timp, un alt act oficial, Ordinul nr.3842/6 iunie 1839 emis de comanda Regimentului
Grăniceresc Romano-Banatic Nr.13 din Caransebeş, a făcut cunoscut numele învăţătorului Michael
Hoffmann care era evidenţiat, cu această ocazie, pentru munca depusă cu elevii surdomuţi.
La 19 decembrie 1848 Regimentul Grăniceresc a emis Ordinul Nr.1075 prin care trimitea
companiei din Bozovici trei exemplare din „Metodica pentru învăţământul cu surdomuţii”, cu scopul de a
fi utilizată la şcoala din localitate.
Iată deci patru acte oficiale, răspândite de-a lungul a zece ani, care atestau că, cel puţin în
această perioadă, Şcoala de Surdomuţi din Bozovici a funcţionat. Nu există informaţii despre data
înfiinţării ei. Liviu Smeu în lucrarea „Almăjul grăniceresc” îşi exprima convingerea că aceste cursuri cu
surdomuţii „s-au ţinut în întreaga perioadă a graniţei”, adică pe întreaga perioadă a existenţei
Regimentului Grăniceresc între 1773 – 1872. Remarca este lipsită de cel mai firav fundament. La 1773
Imperiul Habsburgic nu avea nici o şcoală de surdomuţi, prima înfiinţându-se la Viena în 1779, iar prima
şcoală de profil din Ungaria s-a deschis în 1802.
Nu cunoaştem nici anul în care şcoala şi-a încheiat activitatea. După 1867 zona Almăjului a
aparţinut de Ungaria, iar prin Legea Învăţământului Public promulgată de guvernul de la Budapesta în
1868, aceste şcoli trebuiau preluate de administraţiile locale civile. Oare acestea au avut fonduri pentru a
menţine o şcoală sătească pentru surdomuţi?
Karl Schäffer, în lucrarea „Istoricul şcolii de surdomuţi a oraşului Timişoara” (1890), a făcut un
istoric al tuturor şcolilor de acest gen apărute în Ungaria dar, n-a pomenit de existenţa Şcolii de
Surdomuţi din Bozovici şi nici despre Institutul de Surdomuţi de la Dumbrăveni.
Cea mai logică presupunere referitoare la existenţa Şcolii de Surdomuţi de la Bozovici a fost
legată de persoana învăţătorului Michael Hoffmann. Un cadru didactic specializat în tehnicile
învăţământului pentru surdomuţi nu putea să apară fără o perfecţionare prealabilă. Considerăm că, înainte
de a ajunge la Bozovici, Hoffmann s-a specializat în acest domeniu la Institutul pentru Surdomuţi din
Viena. Având aceste cunoştinţe, el le-a aplicat la Bozovici, iar şcoala a putut să existe atâta timp cât
învăţătorul Hoffmann a fost la această şcoală. Ştiind că el a venit la Bozovici în 1832, considerăm aceasta
data limită până la care putem să avansăm probabilitatea înfiinţării Şcolii de Surdomuţi. Datorită faptului
că n-am găsit documente din care să reiese anul plecării lui Michael Hoffmann de la Bozovici, n-am făcut
o analiză asemănătoare pe tema datei închiderii şcolii, acestea fiind doar presupuneri. În mod cert,
perioada sigură în care Şcoala de Surdomuţi din Bozovici a funcţionat a fost între anii 1838-1849 (având
în vedere că la jumătatea anului şcolar încă se primeau metodici de specialitate).
Despre metodele utilizate, ele nu puteau să fie altele decât cele utilizate la cele două institute sus
amintite în acei ani, adică metoda gestualismului de tip francez.
Se cuvine să nu încheiem acest capitol fără a mai face o scurtă analiză, aceea a primei şcoli de
surdomuţi de pe teritoriul de azi al României.
S-a vorbit mult despre Institutul pentru Surdomuţi de la Dumbrăveni, înfiinţat de fostul husar
Băcilă la 1831. În nici un document, despre acest institut, nu s-au adus dovezi că la Dumbrăveni ar fi
existat o activitate şcolară. Este posibil ca acest institut să fi avut o activitate lucrativă în care surdomuţii
îşi câştigau existenţa. Chiar dacă, în cadrul acestui institut, surdomuţii învăţau să comunice prin semne,
nu îl putem echivala cu o şcoală elementară, fără alte dovezi suplimentare. În aceste condiţii putem afirma
cu certitudine că, în perioada 1838-1849, la Bozovici (jud. Caraş-Severin) a funcţionat prima Şcoală
de Surdomuţi de pe teritoriul de azi al României.

3. VÂRŞEŢ - 1862. *
(Primul curs, din Banat, destinat formării învăţătorilor pentru şcolile de surdomuţi)

În anul 1862 a avut loc şi în Banat un al doilea eveniment legat de educaţia surdomuţilor.
Glausz József, fost profesor la Institutul de Surdomuţi din Viena, a fost delegat la o şcoală
romano-catolică din Vârşeţ, care pregătea viitorii învăţători. Aici a predat elevilor noţiuni specifice
pedagogiei surzilor. Deci, a făcut acelaşi lucru pe care îl făcuse Alexander Venus la Budapesta în 1859-
60. Din punct de vedere teoretic, absolvenţii şcolii din Vârşeţ erau pregătiţi să se încadreze într-o şcoală
de specialitate, însă neexistând în zonă nici o şcoală de surdomuţi, cursurile au rămas fără nici un efect.
*

* Informaţia a fost obţinută din lucrarea bibliografică [140.p.12].
7