Page 8 - Ghe. Moldovan - Istoria invatamantului banatean pentru surdomuti

Moto:
„Surdomuţii nu vorbesc pentru că nu aud…De
multe ori, surdomutitatea poate să aibă alte cauze,
în afara celor anatomice.”
Pelbárt de Timişoara – anul 1503 [184]
II. ÎNCEPUTURILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI BĂNĂŢEAN
PENTRU SURDOMUŢI.

1. UN PRECEDENT INTERESANT LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XVI.
*
Între 1503 şi 1508, timişoreanul Pelbárt Ladislau [185] a precizat că, „în cazul
defectelor de vorbire, există o deosebire categorică între deficienţa anatomică şi deficienţa funcţională”.
El a fost acela care a pus bazele concepţiei că „surdomuţii nu vorbesc pentru că nu aud”. Pelbárt de
Timişoara a fost recunoscut, de medicii din acea perioadă, ca un adept al teoriei că „de multe ori,
surdomutitatea are şi alte cauze, în afara celor anatomice” [184].
Informaţia este deosebit de interesantă, în special prin vechimea ei. Ea este anterioară
momentului în care se năştea prima persoană care s-a ocupat cu educarea surdomuţilor, călugărul spaniol
Pedro de Ponce (n.1520). Putem presupune că, anterior activităţii didactice pe care a desfăşurat-o Pedro
de Ponce cu surdomuţii (în a doua jumătate a secolului al XVI-lea), a existat o perioadă în care cercetările
medicale au reliefat faptul că, la surdomuţi organul vorbirii nu este afectat. Deşi nu era medic, este
posibil ca Pelbárt de Timişoara să fi avut contacte cu lumea medicală şi pe baza acestora şi-a format
concepţia relatată mai sus şi care avea să se dovedească exactă.
Precizările lui Pelbárt de Timişoara reprezentau prima concepţie ştiinţifică, referitoare la
natura şi cauzele surdomutităţii.

**
2. ŞCOALA DE SURDOMUŢI DE LA BOZOVICI.
Primele informaţii referitoare la un învăţământ pentru surdomuţi, în Banat, datau din anii ’30 ai
secolului al XIX-lea şi au coincis cu activitatea nemilitară a Regimentului Grăniceresc din Caransebeş.
Acest regiment a existat între anii 1773-1872 şi a avut ca scop principal constituirea unei forţe armate
locale care să se opună unor eventuale atacuri otomane ce ar fi încercat recucerirea acestui teritoriu. În
urma ocupaţiei turceşti Banatul rămăsese fără instituţii civile care să administreze teritoriul şi Regimentul
Grăniceresc a primit ca sarcină aplicarea legislaţiilor imperiale în această zonă.
În 1774, împăraţii Maria Terezia şi Iosif al II-lea au promulgat legea „Allgemeine Schulordnung
für deutschen normal Haupt und Trivialschulen” menită să dezvolte învăţământul în întreg Imperiul
Habsburgic. Conform acestei legi, şcolile elementare care funcţionau în limba populaţiei locale deveneau
obligatorii şi puteau fi completate de două tipuri de şcoli în limba germană : „Trivialschulen” şi
„Hauptschulen”. Scopul acestora era de a pregăti viitoare cadre pentru diferite funcţii din cadrul
Regimentului Grăniceresc sau din administraţiile locale. Pentru ca legea să fie în mod cert aplicată,
Regimentul Grăniceresc a primit sarcina de a administra „şcolile triviale”. Aşa se face că, din arhivele
militare al respectivului regiment au apărut informaţiile că în prima jumătate a secolului al XIX-lea a
existat în localitatea Bozovici din judeţul Caraş-Severin o şcoală trivială, de limbă germană, alături
de care funcţiona o şcoală elementară de patru clase pentru surdomuţi.
Informaţiile le-am cules din patru acte oficiale care făceau referire la funcţionarea acestei şcoli.
Cea mai veche atestare a Şcolii de Surdomuţi din Bozovici datează din 12 decembrie 1838 , când
Compania Regimentului Grăniceresc din Dalboşeţ a emis Adresa nr.92 prin care au trimis companiei
similare din Bozovici doi copii surdomuţi, cu scopul de a urma Şcoala de Surdomuţi din localitate. Aceşti
doi copii se numeau Pavel Velcotă din Şopot şi Login Mihăilo din Lăpuşnicul Mare şi sunt cei mai
vechi elevi surdomuţi cunoscuţi în Banat.

* Pelbárt de Timişoara este singurul autor de incunabule născut pe teritoriul României, la Timişoara. A urmat studii
universitare la Cracovia, după care a devenit călugăr franciscan. Incunabulele sale au apărut în 49 de ediţii [185].
Asupra anului în care a decedat există unele controverse. În lucrarea bibliografică [185] se precizează că a murit în
1504, iar în lucrarea [184] ni se spune că declaraţiile de mai sus le-a făcut între 1503-1508.
** Datele referitoare la această şcoală au fost găsite în următoarele lucrări bibliografice :[2] , [36], [108.p.14-15] ,
[148.p.183-185] , [149.p.124].
6