Page 188 - SUMMA CUM FRAUDE
P. 188

Deşi atacurile  la adresa mea, respectiv a noastră au avut loc sub  acoperirea
               anonimatului şi a unei identităţi false, nu era prea greu de ghicit de unde proveneau şi

               şi “cui bono” aveau să fie, aşa cum nu este nevoie să explic cine avea interesul de a
               menţine postul de profesor la mecanizare, în continuare vacant.
                      Impertinenţele la adresa domnului Bungescu şi implicit şi a mea, eu fiind un fel
               de victimă colaterală, au culminat cu două e-mail-uiri din data de 16 şi 23 ianuarie

               2017 în care acest “profesor dr. ing. Mihai Constantinescu” ne califică drept
               impostori  şi în care autorul sau poate autorii citează următoarea afirmaţie dintr-un

               articol al doamnei Alina Mungiu-Pipidi:
                   “Cum ar fi dacă te-ai duce la un stomatolog când te doare o măsea şi el ar fi, de

                   fapt, şofer. Sau, şi mai rău, nu ar fi nimic.”
                      Nu contest adevărul exprimat în aceste cuvinte ale doamnei Mungiu-Pipidi, dar

               consider că sunt greşit adresate, pentru că domnul dr. ing. Sorin Tiberiu Bungescu
               este inginer mecanic agricol. După cum am declarat în primul capitol, eu sunt inginer
               agronom şi am lucrat mai bine de 13 ani în agricultura de stat, unde trebuia să mă ocup

               personal de întreţinerea şi exploatarea întregii game de maşini agricole, de la plugul
               pentru arat până la combina de recoltat. Experienţa acumulată aici mi-a permis, ca în
               Germania, să lucrez mai bine de 15 ani în sectorul de cercetare şi dezvoltare (research

               and development) al unei fabrici de maşini agricole, axată pe fabricarea de utilaje
               pentru prelucrarea solului, semănat  şi erbicidat. Amănunte referitoare la această
               activitate pot fi găsite în recomandarea privind competenţa mea profesională, dată de

               profesorul dr. ing. Heinz Ganzelmeier, directorul Oficiului Federal pentru Protecţia
               Plantelor din Braunschweig – fostul BBA.
                      Personal consider că acuzaţia privind impostura s-ar potrivi  mult  mai bine la

               adresa domnişoarei  dr. Lavinia Micu, absolventă a  Facultăţii de Tehnologia
               Produselor Alimentare, deci o specialistă în iaurt şi macaroane, dar cu pretenţii de a
               preda cursuri de mecanizarea agriculturii! Pretenţiile ei îmi amintesc pe undeva de o

               peliculă de desene animate, în care răţoiul Donald dorea să se înroleze la aviaţie!
                      Tot în legătură cu aceste  mail-uri, am  constatat că domnul  profesor dr. ing.

               Florin Imbrea, cunoscut drept prim autor al “brevetului” privind tratarea seminţelor
               de porumb cu unde magnetice, a depus un zel deosebit în redistribuirea impertinenţelor
               descrise mai sus şi prezint în continuare o monstră “mot a mot” (!) a acestor calomnii:


                      “   On     Tuesday,     January     17,   2017     10:06    AM,    Florin   Imbrea
               <imbrea_fl@yahoo.ca> wrote:

                   Pe Lun 16 ian. 2017 la 17:57, Mihai Constantinescu
                   <constantinescumihai77@gmail.com> a scris:



               182
   183   184   185   186   187   188   189   190   191   192   193