Page 156 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

din Timişoara, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Institutul de Economie
Mondială din Bucureşti ca parteneri:
„Presiunea crescândă a subordonării economice şi politice a României faţă
de Germania hitleristă s-a concretizat într-un necesar imens de fonduri financiare
pentru acoperirea cheltuielilor de război.
Între 60 şi 70% din veniturile provenite din impozite şi taxe au fost afectate
acoperirii cheltuielilor de război. [Ministerul Finanţelor, Expunere de motive la
bugetul general al statului pe exerciţiul 1945-1946, p.372].
Împrumuturile interne au constituit în România o sursă importantă de
finanţare a războiului, unul dintre acestea fiind împrumutul reîntregirii, din 1941.
Sumele colectate din fiscalitate şi împrumuturi s-au dovedit însă, cu totul insuficiente,
determinând recurgerea la emisiunea de monedă a Bancii Naţionale, deci la inflaţie.
În perioada iunie 1941- septembrie 1944, creşterea inflaţionistă a circulaţiei
băneşti a determinat o scădere foarte accentuată a puterii de cumpărare a leului, în
pofida măsurilor de reglementare a preţurilor şi consumului. Scăderea puterii de
cumpărare a leului a avut efecte negative pentru masa de salariaţi: în perioada
1933-1944, salariile în sectorul administraţiei de stat au crescut de 4,6 ori, costul
vieţii de 14,2 ori, iar preţurile cu amănuntul în Bucureşti de 24 de ori.
Moneda naţională a înregistrat variaţii în raport cu preţurile interne, valutele
străine şi preţul aurului. Un factor important l-a constituit şi evoluţia situaţiei pe
frontul de est în care era implicată şi armata română. Semnificativă în acest sens este
evoluţia cursului liber la Bucureşti al dolarului S.U.A.: indicele cursului de schimb
al monedei americane faţă de leu (raportat la iunie 1941=100) a fost în iunie 1942,
de numai 58,9, pentru ca în iunie 1944, indicele menţionat să ajungă la 169,9, iar în
septembrie 1944, la 217.“
În contextul dării de seamă amintite mai sus, se făcea referire și la Valcani:
„e/. Comuna Valcani care este și săracă și care este toată întinderea pământului
plină cu apă, așa căci locuitorii sunt muritori de foame.“
Unii cenăzeni sunt suspectați că, aidoma altor locuitori din comunele de la
granițele cu Ungaria și Iugoslavia, pentru a nu-și pierde prin rechiziționare caii
sănătoși, buni de muncă, îi duc peste graniță, în Ungaria, unde-i înlocuiesc cu alții,
necorespunzători pentru a fi luați de armată. Maiorul Ioan Peșchir va cere, pe 27
ianuarie 1942, posturilor de jandarmi să verifice dacă o asemenea practică este reală
sau nu.
O nouă referire la Valcani, cea din 24 februarie 1942, prin care Secția de
Jandarmi Sânnicolau Mare solicită intervenția Legiunii, se referă concret la Cenad:
„Locuitorii comunei Valcani, care sunt cei mai loviți de soartă din punctul de vedere
al hrănirii animalelor, sunt nevoiți să facă un pas în legătură cu vinderea vitelor sau,
după cum am constatat, unii dintre ei le dau altor locuitori pentru a munci cu ele și
la toamnă să le înapoieze.
Oile acestei comune au fost trimise la pășune în comuna Cenadul Mare, dar și
aici nu li se dă teren pentru pășune, nimeni nu se interesează de soarta lor.
Pentru a veni în ajutorul acestor locuitori, cu toții de origine etnică română,
rugăm să binevoiți a interveni pe lângă Prefectura județului Timiș-Torontal să pună
în vedere Sindicatului „Aranca“ ca să se dea voie acestor locuitori să pască oile pe
154