Page 302 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

- În calitate de locuitor al Cenadului, cu ce anume v-ați ocupat de-a lungul
timpului? Dar în special în septembrie 1961?
- Din primăvara lui 1958 și până în ziua accidentului am lucrat la Stațiunea
de Cercetări Agricole Cenad, ca muncitor agricol. Din anul 1960 am fost student la
cursuri fără frecvență la Institutul Agronomic din Cluj. Din februarie 1962, am început
să lucrez la Stațiunea de Cercetări Agricole Lovrin, în calitate laborant, iar din 1962
ca tehnician. După terminarea facultății, am activat ca inginer în cercetare și din 1975
ca șef de fermă. În 1980 am plecat în Germania, unde am lucrat timp de șase ani
ca administrator la centrul experimental agricol al Fabricii Chimice Marktredwitz,
iar alți 14 ani, tot ca administator, la Centrul Experimental Erlasee al Institutului de
Ameliorare a Viței de Vie Siebeldingen. În 2001 am intrat în pensie înaite de termen, ca
semihandicapat. Sunt căsătorit, am doi copii născuți în 1967 și, respectiv, 1969.
- Pe 26 septembrie 1961, la Cenad, șvabii sărbătoreau a doua zi a kirchweihului,
respectiv hramul bisericii romano-catolice din localitate, închinat Sf. Gerhard. De
ce anume a intrat această zi în cronica neagră a Cenadului?
- Luni, 24 septembrie 1961, așteptam cu nerăbdare autobuzul, cu care făceam
zilnic naveta, să sărbătorim cel puțin seara kirchweihul. Autobuzul a ajuns cu
întârziere, cred că avea pompa de benzină defectă. Totuși, motorul, care era în autobuz,
lângă scaunul șoferului, a pornit, dar s-a oprit în momentul când mașina s-a pus în
mișcare. Apoi șoferul a luat benzină într-o găleată și cu un furtun a făcut legătura cu
carburatorul, realizând astfel alimentarea cu benzină prin cădere. Normal că aerul
din autobuz s-a încărcat cu vapori de benzină. Oamenii au început să protesteze, în
special un musafir din Ungaria. După repetate încercări de a porni, mașina a luat foc.
Taxatoarea, care ținea găleata cu benzină, a căzut, carburantul s-a vărsat și urmările
au fost catastrofale. La început au fost explozii repetate. Abia după ce s-a putut deschide
cu forța ușa din spate și s-au spart câteva geamuri, a izbucnit un foc continu, violent.
- De ce nu s-au putut salva toți oamenii?
- Ușile mașinii funcționau cu aer comprimat și erau închise. Cea din față, fiind
îngustă, s-a deschis foarte greu. Angajații mai tineri stăteau de obicei în picioare, în
partea din față a autobuzului și tocmai de aceea mulți dintre aceștia au avut arsuri
grave. Eu am fost blocat în interior pe parcursul a patru sau cinci explozii și abia după
aceea am putut ieși printr-un geam. Cum anume, nici eu nu mai știu. Îmbrăcămintea
de pe mine n-a fost arsă, dar sub pantaloni am avut arsuri de gradul II, iar la mâini, cu
care am luptat să scap cumva din mașină, arsurile au fost de gradul III. Temperatura
a fost atât de ridicată încât efectiv ne-a prăjit.
- Câți morți, câți răniți și câți au scăpat nevătămați sau relativ nevătămați?
- Cred că șapte persoane au ars aproape complet în autobuz, printre care și două
persoane din Ungaria. Cei cu arsuri grave au primit fiecare un cearșaf și cu camionul
stațiunii ne-au dus la spitalul din Sânnicolaul Mare. Am fost peste 25 de persoane,
dintre care trei au fost trimise cu helicopterul la Spitalul Militar din Timișoara, unde
au murit după câteva zile, printre care și fratele meu. În decurs de patru-cinci luni au
murit încă patru dintre răniți. Eu am stat în spital patru luni, astfel că tot ceea ce știu
mi s-a povestit. Numai una dintre victime, un ucenic de 15 ani, a murit în spitalul din
Sânnicolau Mare. Frații lui au donat piele, operația a reușit, dar având arsuri pe piele
de peste 60% n-a supraviețuit. A suferit enorm.

300