Page 321 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 321

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)


              Triburile  de  agricultori  și  păstori  de  animale,  a  căror  prezență  în  zona
        Cenadului este cunoscută a fi fost încă din epoca bronzului , au căutat multă vreme
                                                             1
        vetre de locuire permanente, însă apele Mureșului, incursiunile triburilor de populații
        migratoare și războaiele le-au zădărnicit mereu planurile. Probabil doar castrul roman
        despre care pomenesc istoricii, însă care nu poate fi cu exactitate localizat, pare a fi
        reușit să închege prima comunitate și aceasta, în opinia noastră, undeva pe actuala






























        Cenad. Altitudinea Pădurii I, potrivit Google Earth. Pentru o apreciere cât mai exactă, din altitudinea
              punctelor situate pe suprafața pădurii, trebuie scăzută media de înălțime a copacilor


        vatră a comunei Cenad. Și, totuși, nu centrul actualei vetre a localității era insula cu
        cea mai mare suprafață din zonă pe vreme de inundație masivă, atunci când apele
        ajungeau chiar și până la Tomnatic. Ci actualul perimetru al Pădurii I (cu o suprafață
        de 76 ha), cea mai apropiată, aflată la N-NV de Cenad, unde altitudinea minimă față
        de nivelul Mării Adriatice este de 89 m, altitudinea maximă fiind de 100 m, restul
        punctelor înalte depășind, de regulă, altitudinea de 92 m. Partea superioară a digului
        se află la o altitudine de 82,8-83 m.
              Centrul civic al comunei își are cel mai înalt punct la vest de Biserica romano-
        catolică, respectiv la 86 m altitudine. Punctul mediu de altitudine este de 83 m și
        creează  aproape  un  cerc  perfect  în  jurul  centrului.  Însă  comparativ  cu  „insula“
        Pădurii I, suprafața centrului civic, unde se află vatra comunei, este cu mult mai



              1   Ioan  Hațegan  –  „Cultură  și  civilizație  medievală  la  Mureșul  de  Jos“,  Editura  Almanahul  Banatului,
        Timișoara, 1995, p. 74.
                                                                               319
   316   317   318   319   320   321   322   323   324   325   326