Page 33 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 33

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)


        post, de către Cooperativa «Cenăzeana» din comuna Cenadul Vechi, pentru armata
        germană, următoarele cantități de zarzavat după cum urmează.
              - La data de 5 XII 1941, 5 vag. la Arad cu butoaie de varză murată.
              - La data de 7 XII 1941, 5 vag. la Arad cu butoaie de varză murată.
              - La data de 9 XII 1941, 4 vag. la Arad și 1 vag. la Timișoara cu butoaie de
        varză murată.
              - La data de 10 XII 1941, 4 vag. la Arad, cu butoaie de varză murată.
              - Ceea ce face în total 19 vag. a câte 70 de butoaie fiecare vagon.“
               Iar „...de la data de 11-18.XII 1941 inclusiv, s-a mai expediat de pe raza
        acestui post, de către Cooperativa germană «Cenăzeana» din comuna Cenadul Vechi,
        pentru armata germană, următoarele cantități de zarzavaturi, după cum urmează:
              - La data de 13 XII 1941, 3 vagoane cu butoaie de varză murată la Arad.
              - La data de 14 și 17 XII 1941, câte 2 vag. de ceapă, pentru cooperativa
        germană «Producătorul» din Lovrin“
              Ca urmare a eludării din partea multor șvabi din Banat a ordinelor de chemare,
        Legiunea  de  Jandarmi    Timiș-Torontal  va  conchide  și  va  solicita,  la  data  de  23
        noiembrie 1941, secțiilor și posturilor de jandarmi ce activează în zonele de frontieră
        cu  Iugoslavia  și  Ungaria  realizarea  unor  schițe  la  scara  1:50000  „...cu  posturile
        numai de frontieră. Pe schiță se vor trece amănunțit obiectele planimetrice sau de
        nivelment din teren și sunt lângă frontieră. După terminarea schiței se va arăta cu o
        culoare oarecare punctele obișnuite de trecere peste frontieră care reies mai ales din
        declarațiile celor prinși că au trecut frontiera. Posturile care cu astfel de indivizi pe
        teritoriul lor nu se vor mulțumi la încheierea actelor numai ca să declare individul că
        a trecut frontiera, ci va căuta să-l iscodească asupra punctului de trecere forțându-i
        memoria pentru ca astfel să se știe locurile potrivite precum și persoanele ce-l trec.“
              Serviciile de informații ale armatei române vor afla că șvabii ar face propagandă
        printre românii bănățeni că vor cere autonomia Banatului. Pe de altă parte, în rândul
        șvabilor crește simpatia față de mișcarea social-democrată și scade simpatia pentru
        național-socialiști, motivul fiind multele contribuții pe care aceștia sunt nevoiți să le
        facă pentru Germania și organizațiile germane din România. Totodată, șvabii vârstnici
        sunt nemulțumiți că tinerii nu mai învață carte, ci primesc tot felul de însărcinări
        de la organizațiile șvăbești. Printr-un ordin emis pe 25 noiembrie, de către maiorul
        I. Peșchir, comandantul Legiunii de Jandarmi Timiș-Torontal, posturile și secțiile
        de jandarmi din teritoriu trebuie să verifice aceste informații și să raporteze situația
        până pe 5 decembrie. Solicitările din partea Timișoarei continuă, astfel că jandarmii
        cenăzeni trebuie să mai verifice dacă denumirile prăvăliilor și cooperativelor s-au
        schimbat în germană sau sunt tot în limba română, dacă premilitarii șvabi mai fac
        premilitărie,  care  este  atitudinea  față  de  muncitorii  români  și  dacă  se  face  vizită
        medicală germanilor între 17 și 20 de ani. Șvabii sunt suspectați și de sabotaj, cel
        puțin așa reiese din ordinul de informațiuni din 17 decembrie 1941: la recensământul
        animalelor  nu  ar  fi  declarat  deloc  sau  corect  numărul  cailor  din  proprietate;  ar
        deține mari cantități de făină albă, iar grâul l-ar da de mâncare la porci; în anumite
        zile ar face un singur fel de mâncare, costul celorlalte feluri fiind vărsat în contul
        organizațiilor șvăbești; ar colecta și ar trimite prin poștă alimente pentru ajutorul


                                                                                31
   28   29   30   31   32   33   34   35   36   37   38