Page 55 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 55
CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)
Locuitorii Țării credem că în cadrul aprobărilor autorităților și legilor în vigoare se
pot manifesta liber.“
Șvabii cenăzeni sunt neliniștiți cu privire la constituirea de către G.E.G.
a corpului de voluntari, ce urma să fie trimis pe front. Raportul din 24 aprilie al
jandarmilor cenăzeni spune că operațiunile de recrutare erau iminente, operațiunea
urmând a se încheia la 15 mai 1943, „însă după cum se observă, mare șansă nu vor
avea, căci șvabii refuză a se înscrie ca voluntari.“ În aceeași zi, vor mai raporta
că organizația germană din localitate o duce tot mai prost din cauza neachitării
cotizațiilor de către membri, numele neplătitorilor fiind afișate în mod public.
Episodul recrutării șvabilor pentru înrolarea în armata germană va fi pe larg
descris într-un raport secret trimis către Secția de Jandarmi Beșenova Veche. Astfel,
în seara de 20 mai, pe la ora 20, a sosit la Cenad, via Cheglevici, comisia de recrutare,
care a fost întâmpinată cu muzică și de aproximativ 200 de persoane. Organizatorii,
respectiv conducerea organizației șvabe din comună, au pregătit un scurt discurs, apoi
le-au spus concetățenilor că urma o adunare și o petrecere la cârciuma lui Pauli Peter,
la ora 21. Deoarece nu exista niciun fel de aprobare pentru o asemenea manifestare
și nici Legiunea de Jandarmi, contactată telefonic, nu a fost de acord, jandarmii vor
impune în cele din urmă anularea adunării și petrecerii preconizate. În dimineața
zilei de 21 mai, la operațiunea de recrutare, ținută la cârciuma lui Klemens Anton,
s-ar fi înscris aproximativ 175 de persoane, printre care ofițeri în rezervă și mobilizați
pentru lucru. Alte 50 de persoane, în special din rândul familiilor bogate, nu s-au
prezentat, preferând să se ascundă ori să fugă din localitate. Organizația șvabilor i-a
căutat și chiar s-a răspândit zvonul că vor fi aduși cu forța. Pentru a preveni orice
fel de incidente, jandarmii vor solicita ajutorul conducerii Plutonului de Grăniceri
din Cenad, aceasta cerând și primind asigurări de la comisia de recrutare că nu va fi
nimeni adus cu forța. Cu toate acestea, membri ai organizației și ai conducerii acesteia
au umblat prin comună cu bicicletele și chiar cu mașina comisiei de recrutare, în
căutarea celor care nu s-au prezentat. Într-un final, la ora 19, comisia de recrutare a
părăsit Cenadul cu direcția Sânnicolau Mare. Printre cei înrolați voluntar s-a numărat
și cârciumarul Klemens Anton.
În nota informativă transmisă către Secția din Beșenova Veche, jandarmii din
Cenad vor solicita întăriri, deoarece dețineau informații sigure, conform cărora unii
dintre cei încorporați fără voia lor, nemaiavând ce pierde în ideea că nu se vor mai
întoarce, au amenințat că se vor răzbuna pe germanii bogați care s-au sustras înrolării,
dar și pe autoritățile locale și îndeosebi pe postul de jandarmi, deoarece le-au urmărit
activitatea. Totodată, „...dacă ni s-ar trimite jandarmi necesari pentru întărirea
postului pe tot timpul până la plecarea șvabilor recrutați în armata germană, se va
pune santinelă la post pe timpul nopții, ca postul să nu fie atacat pe neașteptate și
să nu mai putem acționa, întrucât se observă că de la recrutare încoace șvabii sunt
foarte revoltați și nu voiesc a mai executa aproape nimic din ordinele ce li se dau.“
Nota va fi însoțită de o listă numerică a celor înrolați. Astfel, din cei 440 recrutați,
13 au fost recrutați forțat. Din totalul recrutaților, șase aveau grad de ofițer. După
meserie, doi erau croitori, trei fierari, trei cizmari, șase lemnari, opt frizeri, iar restul
53