Page 57 - Morisena17_2020

Revistă trimestrială de cultură istorică

multă înțelegere pentru cântare, s-a cântat cu drag și s-a Vorbind despre corurile religioase din Banat, create
cântat frumos” . din dragostea și pasiunea bănățeanului pentru muzică, cât
1
Dintotdeauna au existat în Banat doinitori și cântăreți, și despre climatul artistic și spiritual local, fără intenția de a
care prin repertoriul lor variat, bisericesc și laic, au stârnit stabili o ierarhizare, trebuie subliniată originea bisericească
multă admirație și apreciere. Pe pământul Banatului s-a a tuturor corurilor bănățene. Fără sprijinul permanent al
cântat din vremuri îndepărtate, așa cum au cântat românii Bisericii, nu numai moral, ci și material, corurile bănățene
de pretutindeni, adică la unison, individual, sau în grup, cu n-ar fi supraviețuit, oricât de mare a fost însuflețirea lor
prilejul unor manifestări publice, respectiv la sărbători și la pentru cântare.
ospețe, la botezuri și înmormântări, la clăci și la șezători, la Cel care a promovat muzica coral religioasă a fost
bucurii și la necazuri. Această realitate reiese și din versurile cântecul de strană. Cu alte cuvinte, de la cântarea omofonă
alcătuite de compozitorul bănățean Iosif Velceanu: „Mândră monodică, așa cum se întâlnește la greci, în cântecul
țară e Banatul, Că la noi cântă tot natul. Fie vremea rea sau gregorian și în cel bizantin în general, s-a trecut la cântarea
bună, noi cântăm doina străbună”! armonică și polifonică, desigur într-o formă rudimentară.
Banatul își poate asuma în mod prioritar începutul Despre o activitate corală intensă se poate vorbi doar din
activității corale religioase, pentru că în acest colț de țară secolul al XIX-lea, deși ea a existat și înainte de acest
au apărut primele coruri sătești, care au avut darul să secol. S-a cântat de veacuri la unison în comun de către toți
contribuie la întărirea credinței și a unității neamului nostru
asuprit. În 1922, Vasile Loichița, în revista Flamura , credincioșii sau de cântăreții bisericești de la strană. Lângă
2
descrie muzicalitatea bănățeanului care i-a păstrat veacuri cele două strane stăteau copiii care cântau împreună cu
întregi simțirea și credința strămoșească: „Banatul nostru cântăreții, iar cei care erau mai dotați muzical deveneau apoi
din zilele vechi a fost ca leagănul cântecului românesc. cântăreți de strană. De la cântecul de strană se va trece apoi
Nici un ținut locuit de români n-a fost atât de bogat în treptat la cântecul coral.
cântările sale ca al nostru. În perioada 1653-1658, patriarhul Macarie de
Suflet impresionabil și de o veselă duioșie, foarte isteț Antiohia întreprinde două călătorii prin Moldova și
și împărtășitor, sincer și cinstit de la fire, bănățeanul și-a Valahia, observând fenomenul muzical într-un context mai
turnat tiparul luminii sale sufletești în producții literare și larg. Acesta apreciază cântarea la Liturghie ca fiind foarte
artistice poporale de o neasemănată frumusețe. Cântecul frumoasă. În partea dreaptă cânta corul în grecește, iar în
său cald a fost cunoscut, prins și dus repede, ca pe aripi partea stângă în românește. 4
de vânt, de la târguri și din văile sale și de către ciobanii Prima atestare documentară despre existența unui cor
ardeleni, cari dedeau cu turmele lor și pe la noi, prin cele după toată rânduiala armoniei, o avem din anul 1836, când
mai îndepărtate plaiuri românești și cu uimire auzeai prin la Curte Veche din București ia ființă „Horul trupei vocale”
Moldova, Bucovina sau Basarabia chiar frământările condus de arhimandritul Visarion. Acest cor își făcea simțită
versului și a melodiei cântecului bănățean.” prezența mai ales în biserică și la anumite ocazii festive. 5
„Cine nu-și aduce aminte de binele cel mare Un alt cor, cel al bisericii Krețulescu din București,
ce l-au adus corurile noastre sătești cauzei religioase instruit de Anton Pann, funcționa în anul 1847. Mărturii
culturale și naționale din vremea subjugării noastre? despre existența acestui cor le găsim în Liturghierul lui Anton
În căldura cântării bisericești am fărâmat și am topit Pann. În Moldova, a luat ființă în 1840 corul bisericesc al
jalea noastră și ridicat suspinul și toată durerea de Seminarului din Socola, condus de Alexandru Petrino.
către Domnul. Corurile sătești cu concertele lor ne- În Banat, primul cor este cel înființat la Lugoj în
au întărit mândria și rezistența noastră națională prin anul 1840. Apariția acestui cor a fost inițiată încă înainte
farmecul cântecului străbun. Lugojul, Caransebeșul, cu aproape 20 de ani, adică în anul 1822, când lugojenii
împrejurimile Oraviței și Chizătăul, au școlile mari au hotărât introducerea muzicii polifonice în biserică.
6
ale corurilor bănățene de unde în clipe de repaus ale Acest cor, ce s-a numit la început „Reuniunea de cântări și
lunilor de iarnă ne aduceam notiști țărani, ca să ne muzică” a ajuns unul dintre cele mai vestite de la noi și chiar
zidească altarele cântecului nostru sătesc. Lucrul lor din alte țări. Turneele triumfătoare pe care le-a întreprins
începător a fost apoi desăvârșit de tinerii apostoli ce în Ardeal, Muntenia, Moldova, apoi în Cehia, Slovacia,
coborau în inima neamului din Caransebeș ori Arad
cu făclia cântării și a dragostei de neam și se chemau: București, 1928, p. 393.
preotul și învățătorul”. 3 4 Octavian Lazăr Cosma, Hronicul muzicii române,
București, vol. 1, 1973, p. 194.
1 Tiberiu Brediceanu, Muzica În Banat, în Calendarul 5 Sava Stela, Corul cântăreților ștabului oștirii, în Studii
Banatului, 1933, Timișoara, pp. 80-82. de Muzică, nr. 1, București, 1956, p. 11.
2 Vasile Loichița, Flamura, 1922, p. 4 6 Coriolan Brediceanu, Date și reminiscențe pentru istoria
3 Mihail Grigorie Poslușnicul, Istoria muzicii la români, Reuniunii de cântări și muzică din Lugoj, Lugoj, 1942, p. 4.

Pag. 55