Page 58 - Morisena17_2020

MORISENA, anul V, nr. 1 (17)/2020

Serbia, i-a asigurat o faimă de care nu s-a bucurat niciun alt înființeze corul său, bărbătesc sau mixt. Numai între
cor din țară. anii 1880 și 1900 apar 140 de coruri, așa încât, până la
Exemplul lugojenilor a avut un efect deosebit în sfârșitul secolului al XIX-lea aproape că nu exista comună
întreg Banatul. Astfel, n-a trecut mult până când în Banat a bănățeană fără cor. În acest răstimp prin aceste coruri s-au
apărut, înaintea celorlalte provincii românești, un fenomen perindat mii de coriști, băbați, femei și copii, care, pe lângă
unic în istoria muzicii românești: corul sătesc, compus din faptul că învățau sute de cântece, învățau și altceva: să fie
țărani, organizat de țărani, instruit și dirijat de țărani. oameni de omenie, coristul deosebindu-se de consătenii
Acest fenomen specific culturii românești, în general, lui nu numai pentru că știa să cânte, ci și pentru că era
și al celui bănățean în special, constituie un moment inedit considerat de toți un om de vază, bucurându-se de respectul
în dezvolarea muzicii românești și totodată un titlu de și prețuirea tuturor. Iată ce scrie într-un proces verbal, găsit
glorie pentru bănățeni. Corurile bănățene au proliferat nu în comuna Sintești: „Se cere coriștilor ca în toate serile
numai în mediul urban, ci și la sate: „O bucurie mare ne când se instruiază corul, să nu fie îngăduit nimănui a fuma
cuprinde când vedem că și țăranul nostru, care ziua ține în nici a râde unul de altul, ci toți ca unul și unul ca toți să
mâini plugul și biciul, iar seara notele și bagheta, se ridică dea ascultare, ca să poată ține ordinea cea mai bună”.
9
și progresează”. 7 Atât repetițiile, cât și concertele susținute în comună
Ceea ce este interesant de reținut în legătură cu sau în deplasare, era nu numai un prilej de încântare și
apariția corurilor sătești din Banat este faptul că ele nu au bucurie artistică, ci și o lecție de pedagogie, de solidaritate
luat ființă din vreo inițiativă particulară și cu atât mai puțin și coeziune frățească, programul începând totdeauna cu o
din vreuna oficială, ci din entuziasmul colectiv și din bucuria deviză, printr-un motto mobilizator, care exprima cultul
pentru cântare a întregului sat. Se poate spune chiar că, de cântării străbune, sau îndemnau la unitate și frăție. Nu se
cele mai multe ori s-a înființat corul și apoi a apărut dirijorul, cunosc autorii acestor devize, însă ele au fost compuse de
pe care adeseori coriștii îl aduceau din alt sat, plătindu-l și dirijori sau cântăreți anonimi. De obicei, textul acestor
10
omenindu-l cum se cuvine. devize era cusut cu fir de aur sau de mătase pe steagul
Apariția primelor coruri sătești este consecința corului, bogat ornamentat, care simboliza onoarea, gloria
firească a înclinațiilor bănățenilor de a cânta individual la și laurii corului. De exemplu, motto-ul lugojenilor amintea
început, și în grup neorganizat, când unii cântau melodia iar de originea lor romană: „Câmpiile răsune/ și munții să
alții secondau după ureche. De aici s-a făcut doar un pas tresară/ De doinele străbune/ Din Roma seculară”. 11
până la cântarea în cor, în mod organizat, potrivit regulilor Corul din Caransebeș, înființat în anul 1877 (anul
corale. Astfel, s-a trecut, după o lungă perioadă de timp, independenței României), îndemna la unirea tuturor
de la cântarea monodică străveche la polifonie și armonie, românilor într-un singur stat: „Lasă pieptul să răsune,
adică la cântarea în cor. Inimile să-mpreune, Care-n inimi sunteți frați, Strângeți-vă
Primul cor bănățean sătesc a luat ființă în 1857, în și cântați!” Motto-ul cărășenilor din Vărădia arată lumii că
comuna Chizătău, înființat de preotul Trifu Șepețean. De românii în veci nu vor pieri: „Cântul vrem să-l cultivăm,
fapt anul 1857 este anul consolidării definitive a acestui cor, prin el lumii s-arătăm, Că și românii sunt vii, Și în veci nu
începuturile lui datând încă din 1840, când Trifu Șepețean, vor pieri!” 12
primul lui dirijor, a adunat iobagii din sat, învățându-i să Dacă la jumătatea secolului al XIX-lea au început
cânte pe trei voci, după ureche. În 1957, s-a descoperit în să apară primele coruri bănățene, este firesc să ne întrebăm
mânerul unei cruci de la biserica din Chizătău un document care a fost repertoriul acestor coruri, ce au cântat ele înaintea
din care rezultă că la Chizătău, s-a cântat pe patru voci; e apariției marilor compozitori români care au alimentat
foarte probabil că aici corul avea câțiva ani de existență. întreaga zonă cu piese religioase și laice. A ști ce și cum s-a
Faptul este important, nu numai pentru că a cântat cu câțiva cântat în Banat înainte de epoca de o adevărată proliferare a
ani înainte de 1857, ci mai ales pentru că a cântat pe patru corurilor, este o întrebare la care nu se poate răspunde ușor,
voci, după cerințele artei corale, știut fiind că astfel de mai ales că majoritatea arhivelor celor mai multe coruri
ansambluri corale sătești pe patru voci nu au existat în acei s-au pierdut în perioada celor două războaie mondiale și
ani în vechea Țară Românească. De exemplu, cel dintâi cor în special în cei 50 de ani de ateism, când s-au desființat
bisericesc a apărut în București în anul 1842, la Iași în anul aproape toate corurile bisericești existente.
1844. Astfel, după exemplul Chizătăului, satele bănățene 9 A. Bârsescu, Corul octogenar, în Drapelul Roșu,
8
au început o adevărată întrecere, grăbindu-se fiecare să Timișoara, 1968, p. 2.
7 Petru Oallde, Lupta pentru limba românească din 10 Idem.
Banat, Timișoara, 1983, p. 256. 11 Vasile Vărădean, Cântecul la el acasă, Timișoara,
8 Sever Șepețeanu, Corul de la Chizătău, București, 1985, pp. 89-95.
1957, p. 16. 12 Ibidem, p. 97.

Pag. 56