Page 59 - Morisena17_2020

Revistă trimestrială de cultură istorică

Cel care încearcă un răspuns la această întrebare bănățene sătești, a fost un îndemn pentru compozitorii
este compozitorul bănățean Tiberiu Brediceanu, arătând români de mai târziu, care au scris muzică corală,
că „repertoriul acestor coruri din anii 1880 n-a fost prea inspirându-se din muzica poporului. Așa s-au născut
bogat în compoziții originale românești, în muzica profană corurile lui Ion Vidu: Ana Lugojana, Peste deal, Negruța
ele studiau și nu executau decât piese ușoare, în special și altele, precum și compozițiile semnate de Muzicescu,
coruri germane și italiene, cu texte în limba română”. Gh. Dima, Kiriac, Gh. Cucu, S. Drăgoi, T. Popovici, A.
13
De asemenea, preotul Sever Șepețean, autorul monografiei Sequens, N. Ursu, Filaret Barbu, ale căror lucrări au intrat
primului cor de săteni din țară (Chizătău), arată: „repertoriul în repertoriul permanent al corurilor bănățene sătești.
corului din această comună se compunea din cântece cu Datele cele mai prețioase despre repertoriul
o construcție foarte simplă”. Dirijorul corului pare să fi corurilor de țărani din Banat ni le furnizează preotul Sever
simțit neajunsul și convins că poate produce ceva mai bun, Șepețean din Chizătău, care, vorbind în monografia sa
recursese la piese străine. Astfel începu cu Cântecul Gintei despre corul din această localitate, arată că bunicul său
latine, de italianul N. Marchetti, apoi cu Junimea pariziană Trifu Șepețean, primul dirijor al corului, deși nu cunoștea
de francezul Adolphe Adam, iar în anul 1884, cu Salata notele, își instruia ucenicii să cânte pe trei voci, executând
italiană de germanul de origine franceză Richard Genée. imnuri religioase și cântece de lume, adaptând melodiei
Aceeași situație, în ce privește repertoriul muzical în general conducătoare o secunda voce și o terță voce după simțul
și cel coral în special, o constată Ciprian Porumbescu, cu armonic natural potrivit practicii de acompaniament din
prilejul celui dintâi concurs de coruri din Banat, ținut în anul muzica bisericească.
17
1882, în comuna Chizătău, la împlinirea a 25 de ani de la Din aceste informații deducem că oameni simpli,
înființarea celui mai vechi cor sătesc din Banat, arătând că: fără pregătire muzicală, aveau deprinderea de a „seconda”
„toate corurile noastre s-au îndepărtat de muzica națională orice cântare religioasă în așa fel încât, dacă numărul
poporală”. Câțiva ani mai târziu, Iosif Vulcan, vorbind cântăreților era mai mare, unii cântau melodia, alții terțând
14
despre același repertoriu de atunci al corurilor bănățene sau dublând octava, dădeau impresia de cor în toată regula.
sătești, constată și el caracterul în parte străin al acestuia, Acest sistem de cântare s-a păstrat până în zilele noastre.
îndemnând compozitorii să se întoarcă spre popor și să În ceea ce privește cântarea bisericească, nu putem
asculte cântecele lui. Neobositul animator cultural indică preciza liturghiile cântate până la introducerea vocilor
astfel drumul firesc al școlii noastre muzicale naționale, pe femeiești în anul 1884. Știm doar că în această perioadă s-a
care l-au urmat apoi toți marii noștri compozitori clasici, de cântat liturghia grecească a lui B. Randhartinger . Despre
18
la Ciprian Porumbescu și Ion Vidu până la George Enescu. 15 aceeași liturghie vorbește și Tiberiu Brediceanu, spunând
Prezența pieselor corale străine în repertoriul că în Banat: „mult s-a cântat în bisericile noastre Liturghia
corurilor bănățene înainte de anul 1880 dovedește atât vienezului Randhartinger, compusă pe melodii de strană
insuficiența unui repertoriu românesc autohton, dar și grecești”. De asemenea, compozitorul și muzicologul
pasiunea bănățeanului pentru cântarea pe mai multe voci, Zeno Vancea arată că Liturghia vienezului Randhartinger,
precum și ambiția lui pentru emulație, fiecare cor dorind să „compusă pe melodii grecești ce se cântau în biserica
aibă un repertoriu cât mai bogat și variat. Indiferent cum grecească din Viena, s-a cântat mulți ani în prima jumătate
au fost interpretate aceste lucrări de compozitori străini, a secolului XIX, mai ales de sârbii din Banat” . Aceeași
19
este surprinzător să găsești în programul unui cor sătesc liturghie, tradusă în românește la 1854 de episcopul Andrei
piese corale atât de pretențioase, iar pe țărani să-i auzi Șaguna, s-a cântat și la Sibiu, după anul 1870 . În această
20
cântând arii și valsuri pe scena unui sat vecin unde corul perioadă s-au cântat și alte liturghii, ale căror partituri s-au
s-a dus în „turneu”. 16 distrus. Așa, de exemplu, Iosif Vulcan anunță în revista
Concomitent cu pregătirea unor piese străine, unii Familia că la Bocșa Montană, au luat ființă încă două
dirijori, țărani, încep să compună și ei piese simple, probabil coruri ortodoxe, pe lângă cel lumesc, precizând că: „mari
după modelul de armonizare din piesele străine sau să merite are în privința aceasta instructorul și compozitorul
armonizeze cântece populare bănățene, care au circulat în Ștefan Kolofik ce a și compus o liturghie nouă foarte
manuscris, din sat în sat, făcând ocolul Banatului. Prețuirea
de care s-au bucurat aceste cântece din partea corurilor 17 Sever Șepețean, Corul de la Chizătău, București,
1957, pp. 31-33.
13 Tiberiu Brediceanu, Istoria muzicii în Transilvania, 18 Tiberiu Brediceanu, Muzica în Transilvania, București,
București, 1938, p. 12. 1939, p. 73.
14 Iosif Vulcan, Corurile noastre vocale, în Familia, nr. 19 Zeno Vancea, Muzica religioasă la români, Timișoara,
40 din 4/16 oct. 1887, p. 477. 1944, p. 15.
15 Ibidem. 20 Ana Voileanu Nicoară, Viața lui Gheorghe Dima,
16 Ibidem, nr. 17, din 8 mai 1887, p. 202. București, 1957, p. 31.

Pag. 57