Page 4 - Morisena18_2020
P. 4

MORISENA, anul V, nr. 2 (18)/2020



        început, în această măsură o greşeală, o uneltire a anumitor  arată în continuare că în favoarea germanilor antihitlerişti
        elemente dușmănoase” „strecurate în Partid”. Şi din cauza  a  intervenit  Iosif  Musteţiu  (08.07.1898,  Cebza/Timiș
        aceasta, crede autorul caracterizării, Schnellbach a „rămas  –  28.09.1983,  Reșița/Caraș-Severin),  un  lider  social-
        cu un simţ de amărăciune; cu o rezervă faţă de oameni”,  democrat  din  Reşiţa,  care  s-a  deplasat  la  Bucureşti  cu
        având „şi astăzi o mică urmă de neîncredere, nu în Partid,  scopul de a-i determina pe cei din conducerea statului să
        ci în unii tovarăşi.” (ACNSAS, Cadre MAI 64, ff. 50-51).  schimbe deciziile de deportare. „Ca urmare”, mărturiseşte
                                                              Hromadka, „m-am  înscris  în februarie  1945  în Partidul
                                                              Social-Democrat”, iar hotărârea aceasta „nu era de ordin
                                                              ideologic”.  „Am  sperat  să  găsesc  printre  conducătorii
                                                              PSD-ului local oameni cu mai multă înţelegere pentru aşa
                                                              zisa problemă germană, precum şi posibilităţi de a activa
                                                              în  sensul  corecturii  greşelii”.  Despre  Musteţiu  spune  că
                                                              l-a respectat „pentru atitudinea lui internaţionalistă, anti-
                                                              şovină  şi  mai  ales  pentru  poziţia  lui  luată  în chestiunea
                                                              germană”.  „Măsura  deportării”,  conchide  Hromadka,
                                                              a  fost  „cea  mai  mare  lovitură”  pe  care  o  considera  „în
                                                              contradicţie  cu  internaţionalismul  proletar”.  Hromadka
                                                              mai  aminteşte  şi  despre  speranţele  privind  „îndreptarea
                                                              lucrurilor” după ce, în 1948, CC al PMR a dat publicităţii
                                                              o rezoluţie, pe care Hromadka a primit-o cu „entuziasm”
                                                              şi prin care minoritatea germană a fost repusă în drepturi,
                                                              devenind egală cu celelalte etnii (ACNSAS, P 600, vol.
              În  legătură  cu  atitudinea  unuia  dintre  cei  mai  13, ff. 197-202).
        cunoscuţi  militanţi  ai  stângii  democratice  din  România   Într-o  declaraţie  din  6  iulie  1948,  Iosif  Musteţiu,
        interbelică,  etnicul  german  Georg  Hromadka  din  Reşiţa  arestat  şi  condamnat,  în  iunie  1951,  în  acelaşi  lot  cu
        (06.07.1911,  Lupeni  –  12.04.1985,  Singen,  Germania),  Hromadka,  confirmă  faptul  că  s-a  dus  la  Bucureşti  şi a
        Securitatea reţinea într-un material din decembrie 1948:  atras  atenţia  guvernului  asupra  consecinţelor  „ce  le-ar
        „În  luna  februarie  1945,  datorită  faptului  că  PCR-ul  a  avea trimiterea tuturor germanilor în U.R.S.S. (ACNSAS,
        sprijinit ordinul de deportare şi a antifasciştilor germani  P 600, vol. 13, ff. 45-64, aici f. 47).
        în  cadrul  operaţiunii  de  deportare  a  hitleriştilor  din  ţara   Revenind  asupra  nedreptăţilor  făcute  germanilor,
        noastră,  Hromadka  Gheorghe  a  fost  urmărit  şi el  între  cât şi asupra condamnării sale „nejustificate” ca duşman
        aceştia,  ceea  ce  l-a  făcut  să  se  depărteze  de  PCR,  care  al poporului, Hromadka subliniază într-o declaraţie, din 17
        nu a luat în considerare părerea sa, şi a trecut în cadrul  aprilie 1956, scrisă înainte de a fi eliberat din detenţie, faptul
        Partidului  Social-Democrat  (PSD),  unde  nu  după  mult  că: „am combătut formele fasciste – ca şi în ilegalitate – în
        timp a fost ales secretar al organizaţiei locale, unde [Iosif]  continuare după 23 august şi până la arestarea mea. Am
        Musteţiu era preşedinte.”                             combătut fireşte în acele timpuri şi tendinţa de a confunda
              După  deportare  au  mai  trecut  şi  alţi  comunişti  cu  mişcarea  naţional-socialistă  din  Germania  poporul
        germani  la  Partidul  Social-Democrat  (PSD  –  condus  german şi muncitorimea germană.” (ACNSAS, I 395441,
        de  Titel Petrescu), se spune  în  acelaşi  document,  care  vol. 1, ff. 75-76, aici f. 75).
        împreună  cu  Hromadka  „au  activat  în  Sindicat  pentru   Dezamăgit, Hromadka, după ce ieșise la pensie de la
        ajutorarea  familiilor  muncitorilor  trimişi  în  U.R.S.S.”.  ziarul german „Neuer Weg”, redacția din București, și după
        Hromadka a părăsit PCR-ul, în cadrul căruia a activat în  ce revenise la Reșița, părăseşte România în 1980. Într-un
        ilegalitate, deoarece, în 1945, partidul fusese „cuprins de  memoriu, adresat, în  1981,  autorităţilor de  la Bucureşti,
        un val de şovinism anti-german”. (ACNSAS, P 600, vol.  acesta îşi exprimă dorinţa de a renunţa la cetăţenia română.
        13, ff. 193-196).                                     Între altele, el justifică această decizie, şi prin faptul că nu
              Într-o  declaraţie,  scrisă  de  Hromadka  după  ce  a  era de acord cu deportările din 1945:
        fost  arestat,  în  1948,  se  referă  la  deportările  din  1945,   „[...] După 23 august 1944 însă, când, invocându-se
        afirmând că le considera „nejuste” şi „dăunătoare mişcării  teza vinei colective a întregului popor german, populaţia
        [comuniste – n.m. W.T.], deoarece nu au fost exceptate nici  germană a României, capabilă de lucru, a fost trimisă în
        elementele antihitleriste care au luptat contra fascismului,  Rusia la  ‚muncă  de  reconstrucţie’, eu m-am opus atât
        suferind persecuţiile regimurilor dictatoriale”. Hromadka  funestei teze a vinei colective, cât şi deportării.



        Pag. 2
   1   2   3   4   5   6   7   8   9