Page 32 - Morisena 1 (5) / 2017

MORISENA, anul II, nr. 1 (5)/2017 Revistă trimestrială de istorie

Dr. Iusztin Zoltan Apreciem că această supoziţie trebuie să facă domnii” sau „stăpâniri” . Însă, asupra informaţiei În cazul acestei cetăţi există mărturii arheologice ce
11
(Timișoara) obiectul unei cercetări amănunţite, în contextul în care, planează un semn de îndoială, deoarece a fost preluată atestă o fază mai timpurie, premergătoare construcţiei de
dintr-o variantă a cronicii lui Ioan Stavrakios, copiată în piatră. Ceramică cărămizie datată între sfârşitul secolului
întreaga zonă prezintă o istorie zbuciumată de a lungul
secolelor XVI-XVII, ca apoi, în veacurile premergătoare, secolul al XVIII-lea şi nu se regăseşte în textul original . al XII-lea şi începutul celui următor a fost dezvelită în zona
12
Districte românești întregul peisaj să fie preschimbat. În această ultimă În pofida acestui fapt considerăm că stăpânirea cumană, „Dealului Cetăţii”, dar cei care au întreprins cercetările
în Banatul Medieval (II) împrejurare documentele semnalează primele menţionări despre care izvoarele nu aduc indicii suplimentare, nu menţionează nicio construcţie care să fie datată cu
ale toponimului .
a constat din asemenea „mici domnii”, răspândite pe ajutorul acestui reper . Totuşi, cetatea de piatră datează
6
19
În cea ce priveşte cetatea Severinului există dovezi un spaţiu întins, deoarece nu este cunoscut niciun de la finele secolului al XIII-lea sau de la începutul celui
Nu distingem contradicţia dintre consacrarea concrete care atestă prezenţa stăpânirii vlaho-bulgare. lider cuman care să fi stăpânit o mare parte a Câmpiei următor, iar relaţia sa cu districtele din împrejurimi a fost
20
toponimului de origine slavă şi autoritatea coroanei Una dintre fortificaţiile ridicate peste ruinele castrului Române. Ipoteza este susţinută şi de diploma ioanită din evidenţiată de informaţiile documentare . Unele opinii
maghiare, în condiţiile în care unele dintre instituţiile roman păstrează pe lângă artefacte bizantine o monedă anul 1247, care atestă că, atât valea Jiului, cât şi cea a susţin că a reprezentat centrul fortificat al districtului
21
13
sale au purtat denumiri asemănătoare, printre care atribuită ţarului bulgar Ioan Asan. Acest reper este Oltului erau separate de cnezate distincte . Lugoj , în timp ce Radu Popa includea cetatea între
22
amintim: voievod (vajda) şi comite (ispán). Ca urmare, catalogat de Adrian Andrei Rusu drept termen post quem Dorim să subliniem că spaţiul pe care-l aducem hotarele districtului Caran .
7
rezultatul ipotezei potrivit căreia termenul s-a impus pentru datarea construcţiei . Pe de altă parte cronicarul în discuţie nu se rezumă doar la culoarul propriu-zis, Unele exemple, între care menţionăm cetatea
datorită prezenţei, în acest spaţiu, a unei autorităţi a cărei bizantin Niketas Choniates menţionează existenţa unor ci includem în cercetarea noastră şi câmpia Lugojului, Deva, dovedesc că un centru fortificat nu administra doar
limbă de administraţie a fost slavona, nu putea fi altul relaţii strânse între vlahii din sudul Dunării şi locuitorii valea superioară a Begheiului şi tot teritoriul care se un singur district, ci reunea toate teritoriile învecinate
8
decât atestarea stăpânirii ţaratului la nordul Dunării, de la nordul fluviului, pe care-i numeşte sciţii , însă întinde până la valea Mureşului, adică întreaga zonă unde sub autoritatea sa. Astfel, Jdioara a constituit centrul
9
între Cazane, zona din nord-vestul Mehadiei şi Olt, în adevărata lor identitate era cumană . Aportul lor la au fiinţat districtele româneşti din nord-estul Banatului. judiciar atât pentru Lugoj, cât și pentru Caran. Nu este
perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XI-lea şi constituirea şi consolidarea ţaratului vlaho-bulgar a fost Acest demers se datorează evidenţierii statutului exclus ca sub conducerea sa să se fi aflat şi districtele de
deceniul patru al veacului următor . unul considerabil dacă apreciem ca veridice mărturiile administrativ al districtelor Caransebeş şi Lugoj, dar la izvoarele Begheiului şi din apropierea văii Mureşului,
1
Însă, nicio mărturie concretă nu probează această bizantine potrivit cărora, în prima etapă a conflictelor cu şi ca un rezultat al ipotezei potrivit căreia stăpânirea cu toate că în acest sens nu există dovezi concludente.
opinie. Mai mult, în apropierea Mehadiei, pe malul Imperiul Bizantin, vlahii s-au retras la nordul Dunării, maghiară, contrar aşteptărilor, a avansat dinspre Mureş Presupunerea o atribuim apropierii sale de aceste teritorii,
râului Bolvaşniţa, deasupra ruinelor castrului roman a unde au reuşit să obţină sprijinul cumanilor pentru şi nu dinspre câmpia Timişului. Faptul că, la sfârşitul care probabil, asemeni domeniului Olycus (Icuşul de Jos),
fost identificată o necropolă care a fost datată, cu ajutorul continuarea războiului. Astfel, Petru şi Asan au revenit secolului al XIII-lea aşezarea Icuşul de Jos era localizată făceau parte din comitatul Arad, la sfârşitul secolului al
23
unei monede arpadiene, în aceeaşi perioadă în care s-a cu o armată capabilă să respingă ofensiva bizantină, în comitatul Arad, l-a determinat pe istoricul Viorel XIII-lea . Dacă încuviinţăm această ipoteză şi admitem
constituit ţaratul lui Petru şi Asan . De altfel, situaţia însă între contingentele sale, cele cumane şi-au dovedit Achim să susţină că maghiarii au pătruns în interiorul că, în aceeaşi perioadă, a avut loc un transfer de autoritate
2
politică de la finele acestui secol exclude vreo imixtiune a eficienţa, aşa cum lasă de înţeles Choniates. Teritoriul culoarului Timiş-Cerna din această zonă şi au înaintat administrativă, în urma căreia comitatul din dreapta
14
vlahilor în Banatul medieval, în contextul în care luptele pe care s-au retras vlahii poate fi identificat, într-o apoi până la Dunăre . Mureşului şi-a redus hotarele, care au fost fixate pe
pentru consolidarea propriului stat erau în toi . Doar în delimitare mai largă, ca fiind cuprins între gura de vărsare Potrivit lui Radu Popa, cetatea Caransebeşului linia reprezentată de valea râului, suntem îndreptăţiţi să
3
timpul lui Ioniţă Caloian (1197-1207) ţaratul cunoaşte a Cernei şi Olt. Întregul areal poate verifica menţiunile funcţiona, încă din secolul al XIII-lea, cu toate că prima sa apreciem că cetatea care urma să administreze teritoriile
o anumită extindere, însă nici sub domnia lui Ioan Asan cronicarului bizantin cu privire la stăpânirea cumană, atestare datează din anul 1318, neexcluzându-se o datare districtelor Icuş, Mănăştur sau Sugia, a fost Jdioara.
al II-lea (1218-1241) graniţa nordică nu a ajuns să fie care s-a extins în vestul şi nord-vestul Câmpiei Române, mai timpurie a construcţie, după interpretarea planului b) Valea superioară a Bârzavei. Pe teritoriul aflat
15
deplasată peste Dunăre . însă atestarea sa în Banatul montan nu a fost deocamdată cetăţii din secolul al XVIII-lea . Astfel, istoricul atrăgea la nord-vest de Munţii Dognecei, stăpânirea maghiară
4
Astfel, încetăţenirea toponimului de către ţaratul concretizată. Este posibil ca în această perioadă cetatea atenţia asupra existenţei unui complex clerical din lemn, constituia o certitudine, în a doua jumătate a secolului
16
vlaho-bulgar rămâne fără nicio susţinere, dacă nu se Severinului să fi intrat în sfera de influenţă a ţaratului înaintea construcţiilor de piatră . al XII-lea. Desigur, acest lucru nu poate fi dovedit doar
acceptă o datare mai timpurie, îndeosebi primele două nou constituit ca urmare a unor înţelegeri sau alianţe cu Un alt centru de putere din interiorul culoarului de descoperirea unei monede de la Ştefan al III-lea, la
24
secole ale regatului ungar sau chiar perioada anterioară. autorităţile cumane. Mărturiile arheologice adeveresc Timiş-Cerna, situat la capătul său nordic, a fost centrul Văliug (1162-1172) , însă două cetăţi situate în zona
O ultimă ipoteză, pe care autorul a respins-o, ar prezenţa vlahilor sud-dunăreni în cetatea Severin, pe administrativ al districtelor din nord-estul câmpiei Timiş. de ieşire a Bârzavei din teritoriul colinar, prezintă urme
17
presupune datarea toponimului într-o perioadă ulterioară care au folosit-o, probabil cu rolul de cap de pod, pentru Cetatea Jdioara a fost cercetată amănunţit de Adrian Bejan de funcţionare pentru veacul al XIII-lea. Este vorba de
18
25
stăpânirii maghiare, mai ales că „În documentele ungare de asigurarea sprijinului cuman în contextul ameninţării şi a făcut obiectul studiilor altor istorici , însă rolul său fortificaţiile de la Berzovia şi Şoşdea . Ambele situri au
26
cancelarie din secolele XIV-XVI, care consemnează satele, bizantine, destul de vie şi la începutul secolului al XIII- vizavi de instituţiile româneşti a fost mai puţin reliefat. fot investigate de istoricul Dumitru Ţeicu .
precum şi realităţile sociale, politico-administrative, lea. De altfel, Şerban Papacostea, analizând relatările 11 Ibidem, p. 59. Cercetările de suprafaţă din aproprierea aşezării
etnice etc. ale zonei, termenul „Craina” nu e consemnat bizantine despre aceste conflicte, semnalează existenţa 12 Ibidem, nota 3. Şoşdea au scos la iveală existenţa unei structuri
10
niciodată. Totodată, nu avem nici un indiciu că în această unei unităţi militare româneşti nord-dunărene , însă 13 DRH, D, I, p. 21-28. ovoidale, apărată de o palisadă lată de 1,50 m. Materialul
epocă microzona noastră ar fi avut o organizare care să din punctul nostru de vedere, nu există niciun indiciu 14 V. Achim, Banatul, p. 13-14. arheologic, descoperit cu această ocazie, demonstrează
o fi individualizat în ansamblul Banatului (sau cel puţin a furnizat de izvor care ar sugera o asemenea ipoteză. 15 R. Popa, op. cit., în Sciva, 40/1989, nr. 4, p. 363, nota 48. că fortificaţia a funcţionat în perioada secolelor XII-XIII.
sud-estului provinciei)”, iar în acest sens „nici crainicii nu Totuşi, nu omitem să precizăm existenţa unui alt 16 Ibidem, p. 365-368. Cele două cetăți demonstrează că înaintarea maghiară
sunt amintiţi în sud-estul Banatului; ceea ce nu înseamnă izvor, semnalat de acelaşi autor, care, în contextul luptelor 17 A. Bejan, Cetatea Jdioara. Raport preliminar de săpătură –
însă că ei nu au putut să existe” . dintre bizantini şi vlahii, menţionează existenţa „unor campania 1973, în Tibiscus, 4/1975, p.155-166; Idem, Concluzii 19 A. Bejan, op. cit., în Tibiscus, 5/1979, p. 202.
5
organisme nord-dunărene” pe care le numeşte „micile preliminare asupra săpăturilor arheologice de la cetatea feudală 20 L. Boldea, op. cit., în AB, s.n., XIV/2006, nr. 2, p. 45.
1 Ibidem. Jdioara, din anii 1973-1977, în Tibiscus, 5/1979, p. 199-206; Idem, 21 Archontológia, (CD), p. 467; Castelarea Carpatică, p. 292.
2 R. Popa, op. cit., în Sciva, 40/1989, nr. 4, p. 355-356. 6 Ibidem, p. 161. Banatul în secolele IV-XII, Timișoara, 1995, p. 139- 140. 22 D. Ţeicu, Banatul Montan, p. 440.
3 Ioan Kinnamos, Epitoma, în Fontes III, p. 235; Nichita Choniates, 7 Castelarea Carpatică, p. 478, 517. 18 L. Boldea, Asupra avatarurilor unei cetăţi medievale: Jdioara 23 Krassó III, 117.
Istoria, în Fontes III, 259-273. 8 Nichita Choniates, Istoria, în Fontes III, p. 259, 263-269, 275- anilor 1548-1658, în AB s.n., XIV/2006, nr. 2, p. 43-53; A. A. Rusu, 24 D. Ţeicu, Arheologia satului medieval din Banat, Reșiţa, 1996,
4 P. Diaconu, Şt. Ştefănescu, Românii de la sudul Dunării. Statul 277, 289, 291-294, 307. Arheologia cetăţilor medievale ale Transilvaniei, în AM, 2/1998, p. p. 12, nota 3.
româno-bulgar, în Istoria Românilor, vol. III, coord. Şt. Pascu, R. 9 Ş. Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciadă şi 11; ArheoGIS. Baza de date a siturilor arheologice cuprinse în Lista 25 Castelarea Carpatică, p. 545, 558.
Theodorescu, București, 2001, p. 435-437. Imperiul mongol, București, 1993, p. 18-20. Monumentelor Istorice a judeţului Timiş. Rezultatele cercetărilor 26 D. Ţeicu, Contribuţii la repertoriul arheologic al Banatului
5 V. Achim, Banatul, p. 166-167. 10 Ibidem, p. 19, nota 18. de teren, Cluj-Napoca, 2011, p. 253, 258. Montan, în Banatica, 16/2003, nr.1, p. 351-352, 373, fig. 16.

Pag. 30 Pag. 31