Page 30 - Morisena - Revista trimestriala de istorie

MORISENA, anul III, nr. 1 (9)/2018

Cafenele în veacul al XVIII-lea la parter, cu preţul între 1,20 și 2 coroane, dar constată
şi existenţa restaurantului. Clădirea era iluminată cu gaz
Obiceiul de a bea cafea este amintit în Timişoara şi încălzită cu lemne, iar personalul vorbea maghiara şi
încă în secolul al XVII-lea, iar vienezii încep să o bea germana. Raportul camerei de Comerţ şi Industrie din
imediat după asediul Vienei din 1683, atunci când un Timişoara află, în anul 1909, șapte camere la primul etaj,
întreprinzător adună sacii cu cafea lăsaţi de otomani în restaurantul la parter, totul deservit de doar doi angajaţi,
retragere şi deschide o primă cafenea. De atunci obiceiul iar numărul celor găzduiţi aici într-un an a ajuns la 150 de
se răspândeşte rapid în tot imperiul. La Timişoara moda oaspeţi. O intrare monumentală îi îndemna pe cei doritori
cafenelelor atinge apogeul pe la mijlocul veacului al XVIII- să intre, iar tradiţia oraşului mai păstrează întâmplări
lea, atunci când numărul acestora creşte vertiginos. Astfel, savuroase petrecute aici în răstimpul a două secole.
între anii 1744 şi 1751 este amintită cafeneaua lui Baidalli.
La 1751 primăria ortodoxă refuză cererea lui Lorenzo „La Cerbul de Aur“ (Zum Goldenen Hirsch, Az
Granzini de a deschide o cafenea cu cafea, rosoglio şi arany szarvashoz)
băuturi pentru că în Fabric erau deja două. În anul 1765
erau trei cafenele în Cetate: ale lui Barth, Delbiondo şi Prima menţiune este din septembrie 1719 şi îl
Magdeburg, iar guvernatorul Soro interzice acestora să consemnează pe Johann Bäckel drept arendaş al firmei.
cânte lăutarii după orele 22, deşi puteau ţine deschis până Peste ani, pe 9 decembrie 1740, consilierul local Leibnitzer
la miezul nopţii. În cartierul Fabric cele mai cunoscute cumpără casa Cerbul de la ordinul iezuiţilor cu 3.500 de
erau cafenelele Păunul de aur şi La regele englez, în timp florini pe care-i va plăti în trei ani. De acum încolo La
ce în Iosefin făcea furori cafeneaua Corabia (de aur). În cerbul de aur va fi în acest loc din Piaţa Sf. Gheorghe
anii 1780 cea mai bună cafenea din cetate era cea a lui colţ cu strada A. Pacha (localul cu frizeria şi cu sediul
Demelmayer. Un ordin al administraţiei din anul 1783 „Evenimentului Zilei“). Peste ani localul îi aparţine văduvei
interzice proprietarilor de cafenele să permită jocul de cărţi consilierului Leibnitzer (1754), dar, în timp, şi altora. În
după orele 23 sau duminicile şi sărbătorile legale înainte de anul 1842 clădirea şi localul (considerat a fi de categoria
orele 11, iar contravenienţii vor fi amendaţi cu 12 florini. I) vor fi complet restaurate, dar îşi vor păstra faima. La
Modul jocului de cărţi devenise o patimă în acest veac. Că începutul veacului XX era cunoscut şi sub numele de
fenomenul devenise acaparator, o demonstrează şi ordinul Hotel Lenz, proprietar care într-o reclamă din anul 1901 se
administraţiei oraşului de a interzice următoarele jocuri: laudă că Cerbul de Aur este situat în centrul oraşului, are în
Pharao, Landsknecht, Ramşli, Ferbli, Trent-Quarter, faţă o stație de tramvai, iar în camere are lumină electrică;
Moliera, Sincere. camera costă de la 1 coroană şi 40 de heleri în sus pentru
că este de prim rang. Restaurantul şi cafeneaua sunt la
„La Căluțul de Aur“ sau „La Mânzul de Aur“ parter şi au devenit locul de întâlnire al „intelighenţiei”
(Goldene Rossl, Arany Csikó) şi al clasei mijlocii din oraş şi din întreaga zonă. Localul
avea şi un personaj pitoresc: Jonathan, acesta a intrat aici
Prima menţiune asupra unui han cu firma Goldene în tinereţe ca picolo, apoi a devenit chelner, iar în primele
Rossl apare la 11 septembrie 1719. Peste doi ani văduva decenii ale veacului XX era deja „bossul” care primea doar
– proprietară Devaldin, se recăsătoreşte cu cârciumarul plata consumaţiei. Raportul Camerei de Comerţ timişorene
de la Lebăda albă. În 13 noiembrie 1744 i se permite consemnează pentru anul 1902 existenţa a 16 camere la
consilierului local Supper să transfere firma în casa lui nou primul etaj şi a 18 la cel de-al doilea, încălzire cu lemne,
construită (pe locul de azi al C.E.C. din str. Telbisz). Două dar cu iluminat electric, cu preţuri între 1,20 şi 10 coroane,
secole va exista firma, hanul, cafeneaua La căluţul de aur cu restaurant şi cafenea şi cu personal ce vorbește mai
în acest loc şi doar anii ‘80 ai secolului XX vor duce la multe limbi. În anul 1909 numărul camerelor este acelaşi,
dispariţia acestui celebru local timişorean. Celebru datorită al personalului de 21 angajaţi, iar numărul oaspeţilor de
aşezării sale în faţa intrării la cazarma Transilvaniei, 2.166. Deceniul al treilea al secolului conservă tradiţia.
frecventat de soldaţi şi ofiţeri, dar şi de clasa mijlocie a La începutul următorului deceniu publicistul timişorean
orașului, hanul va prospera continuu. Arendaşii acestuia se Victor Orich publică în ziarul Temeswarer Zeitung din 13
schimbă din când în când, dar faima îi merge mai departe. mai 1932 un necrolog al hotelului, semn că faima îi apusese
Într-un anuar de adrese din 1901 este amintit Georg Holz deja. În 1935 localul aparţine lui Martin Frombach, iar
drept proprietar al hanului şi restaurantului, aşezat pe războiul şi urmările sale închid ciclul. Folosit încă o vreme
strada Báthory la nr. 7, azi strada Praporgescu. Un raport ca restaurant Agronomul clădirea găzduiește apoi locuinţe
al primăriei din anul 1902 află aici 3 camere de oaspeţi pentru chiriaşi şi spaţii comerciale.

Pag. 28