Page 32 - Morisena - Revista trimestriala de istorie
P. 32

MORISENA, anul III, nr. 1 (9)/2018



        Ierarhi (30 ian.). Cu acest prilej în toate școlile teologice au  confirmă în scris această legătură sufletească: „După aceea,
        loc manifestări religios-culturale compuse din participarea  prin căsătoria cu doamna Liliana Jivi, profesoară de limba
        la Sfânta Liturghie și audierea unei conferințe. La această  engleză, ne-am aflat mai apropiați sufletește și datorită unei
        dată,  cronicarul  știrii  menționează  momentele  zilei.  Din  bune înțelegeri între cei doi soți, păstrându-și un respect
        cadrul acesteia amintim consemnarea comunicării făcute și  reciproc și dragoste creștinească” .
                                                                                           10
        a rolului ei în educarea tinerilor: „Sfinții Trei Ierarhi pot   La  Timișoara  a  susținut  cursuri  și  seminarii  la
        fi preamăriți pentru pilduitoarea lor viață creștină, pentru  disciplina  Istoria  Bisericească  Universală,  a  examinat
        temeinica  lor  cugetare  teologică,  pentru  desăvârșitele  studenții în cele două sesiuni de examene, a îndrumat pe
        formulare liturgice creștine pe care ni le-au lăsat și pentru  tinerii teologi la serviciile liturgice, participând alături de
        alte  calități  și  realizări,  vorbitorul  –  Pr.  Prof.  Dr. Teodor  aceștia la Sfânta Liturghie, rostind nu de puține ori Simbolul
        Bodogae – oprindu-se asupra unor pagini care ilustrează  de credință. A coordonat științific mai multe teze de licență
        umanismul creștin al acestor Sfinți Părinți” .        în teologie. A fost preocupat de formarea și consolidarea
                                             7
              Tot o contribuție la cunoașterii Școlii Teologice de  corpului profesoral. Cu începere din 1994 a fost membru
        la  Sibiu  a  fost  realizată  prin  portretizarea  înaintașilor  de  în  Comisile  de  concurs  pentru  completarea  posturilor
        la  catedră.  Un  izbutit  medalion  este  închinat  Părintelui  didactice: Pr. Lect. Eugen Jurca, Pr. Asist. Nicolae Morar
        Prof. Dr. Milan Șesan, precursorul de la catedra de Istoria  (1994);  Pr.  Lect.  Vasile  Itineanț,  Conf.  dr.  Petru  Bona
        Bisericească  Universală.  Vom  reda  pentru  exemplificare  (1996), iar Păr. Nicolae Morar a fost admis lector; Pr. Lect.
        doar  concluzia  ucenicului  din  acea  vreme:  „Funcțiile  Viorel Dorel Cherciu și Asist. Cornel Toma (1997) .
                                                                                                         11
        didactice le-a combinat cu o intensă și prestigioasă activitate   În cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița
        științifică  al  cărei  rol  îl  constituie  cele  275  de  lucrări  și  a  luat  ființă  în  1998  o  secție  de  Teologie  Didactică  la
        referate  de  specialitate  istorică,  teologică  și  ecumenistă  propunerea Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, pe atunci
        publicate în reviste sau volume românești și străine, 692 de  episcopul  Caransebeșului.  Părintele  Prof.  Aurel  Jivi  s-a
        articole de popularizare istorice și teologice din reviste din  alăturat din 1999 corpului didactic, ridicând prin participare
        țară și străinătate, 100 de articole despre Conferința Creștină  valoarea pedagogică a actului educativ de aici.
        pentru Pace, 87 articole omagiale, peste 880 de recenzii și   Ca profesor a ținut cursuri și seminarii la nivel de
        note bibliografice, 970 de conferințe, cuvântări și predici.  licență,  master  și  doctorat,  a  participat  la  examenele  de
        Numărul  articolelor  substanțiale  publicate  în  reviste  din  admitere  la  cele  trei  cicluri  de  studii  teologice,  dar  și
        străinătate este de 36” .                             la  examenele  semestriale  de  verificare  a  cunoștințelor,
                           8
              După 1990 a participat la înființarea și consolidarea  îndrumând studenții, masteranzii și doctoranzii în elaborarea
        învățământului  teologic  superior  din  Transilvania  și  tezelor . În activitatea didactică s-a înscris și colaborarea
                                                                    12
        Banat. A fost, în acest sens, profesor asociat la Facultățile  dintre Teologia de la Sibiu cu instituții similare din Bath și
        de  Teologie  din  Oradea  (1991-2002),  Timișoara  (1993-  Liverpool (Anglia), dar și stadii de cercetare a doctoranzilor
        2002) și Caransebeș (1999-2001). La Teologia din Oradea  la Oxford și Mirfield-Leeds.
        a  contribuit  la  ridicarea  nivelului  științific,  elaborând   Un  beneficiar  al  acestor  schimburi  interculturale
        studii  care  au  apărut  în  volumele  editate  de  Facultate:  își amintește de această experiență. „Acest stagiu a fost
        „Dascăli  bănățeni  ai  Academiei  Teologice  din  Oradea”,  realizat între Facultatea de Teologie din Sibiu, College
        în vol. Academia Teologică din Oradea, 1995, p. 43-46:  of  the  Resurrection,  Mirefield  și  Parohia  anglicană  din
        „Sinoadele unioniste de la Lyon (1274) și Ferrara-Florența  Haydock,  (un  mic  orășel  aflat  între  orașele  Liverpool
        (1438-1439)”, în vol. Teologie, istorie, viață bisericească,  și Manchester), inițiat și realizat de regretatul teolog și
        1998, p. 71-80. Prezența la Oradea s-a datorat unei prietenii  profesor Aurel Jivi în colaborare cu părintele Paul Nener
        mai vechi încheiate cu episcopul Ioan Mihălțan din vremea  din  Haydock,  mi-a  deschis  noi  orizonturi  și  mi-a  dat
        petrecută împreună la Institutul din Sibiu . Episcopul Oradiei  multe răspunsuri cu privire la abordarea problematicilor
                                          9
                                                              Bisericii  în  raport  cu  societatea  actuală,  aflată  într-un
        7 Aurel  Jivi,  „Prăznuirea  Sfinților  Trei  Ierarhi:  30  ianuarie
        1980 – la Institutul teologic de grad universitar din Sibiu”, în  10 † Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei, Bihorului și Sălajului,
        rev. „Studii Teologice”, 1980, nr. 3-6, p. 569.       „Părintele Profesor Aurel Jivi așa cum l-am cunoscut”, în vol.
        8 Aurel Jivi, „Părintele Profesor Dr. Milan Șesan la împlinirea  Ion Alexandru Mizgan (coord.), In memoriam Pr. Prof. Dr. Aurel
        vârstei de 70 de ani”, în revista „Mitropolia Ardealului”, 1980,  Jivi (1943-2002), Editura Lumina, Oradea, 2003, p. 7.
        nr. 4-6, p. 940.                                      11  Universitatea  de  Vest  din  Timișoara,  Facultatea  de  Litere,
        9  Absolvenți  ai  Institutului,  P.  S.  Ioan  Mihălțan  în  1951,  Filosofie și Istorie, Specializarea Teologie Ortodoxă, „Raport de
        Pr.  Prof.  Aurel  Jivi  în  1967,  o  perioadă  colegi  în  corpul  evaluare academică”, în revista „Altarul Banatului”, 1997, nr.
        profesoral  (1973-1990).  Cf.  Mircea  Păcurariu,  Două  sute  de  4-6, p. 169-171.
        ani  de  învățământ  teologic  la  Sibiu  (1786-1986),  Tipografia  12 Aurel Pavel, „Activitatea publicistică, didactică-științifică și
        Eparhială, Sibiu, 1986, p. 195.                       ecumenică….”, p. 46.


        Pag. 30
   27   28   29   30   31   32   33   34   35   36   37