Page 29 - Morisena - Revista trimestriala de istorie

Revistă de cultură istorică

mai sus, s-au produs, între 1846 şi 1920, un total de 503 Dr. Ioan Hațegan
victime, număr neegalat de nicio altă perioadă istorică. (Timișoara)
Însă doar dezastrul din 1920 a făcut aproape jumătate din
totalul victimelor acestei perioade (43,14%). Prin Timișoara de altădată...
Conform datelor adunate de un pasionat cercetător
al istoriei mineritului, Cristian Mosoroceanu, mai mult de Hanuri, crâșme, birturi
2.000 de oameni au pierit de-a lungul timpului numai în
urma accidentelor şi catastrofelor produse la minele din Din cronici şi documente îngălbenite de vremuri
Anina. Cifra aceasta este cu siguranţă mult mai mare, răzbat până la noi ecouri ale vieţii sociale şi chiar ale
întrucât ea nu îi cuprinde pe morţii din perioada comunistă, petrecerilor ce se încingeau odinioară. Pentru perioada
când bilanţul accidentelor miniere era ţinut secret. evului mediu acestea sunt extrem de reduse şi putem doar
Prin urmare, accidentele din 2006 au fost, sperăm, intui existenţa unor hanuri şi crâşme. O menţiune la globe-
cele din urmă dintr-o lungă serie neagră, care a însângerat trotterul otoman Evlyia Celebi atestă producerea unor
trecutul industrial al Banatului. băuturi ca miedul şi vinul, produse şi băute de creştini.
Turcii otomani aveau interdicţie la băuturi.
Bibliografie
Ion Păsărică, Monografia Uzinelor de Fier din Reşiţa
şi frumuseţea naturală a împrejurimilor, Bucureşti, 1935;
Din istoria cărbunelui. Anina 200, Reşiţa, 1991;
Georg Hromadka, Scurtă cronică a Banatului montan, 1995;
http://povestidangheorghe.blogspot.com/2008/03/
sufletele-pierdute-in-adancuri-am.html.

Ion Păsărică – Catastrofa minieră din 1920:
„Cea mai mare catastrofă minieră din sudul Europei
s-a întâmplat la puţul Ferdinand din Anina, la 7 iunie 1920.
Este un caz unic, produs prin explozia de dinamită şi
nu de gaz metan CH4.
Cauza însăşi a exploziei a rămas necunoscută;
s-ar putea însă atribui relei depozitări care a provocat Restaurantul „Oituz“, carte poștală ilustrată.
Sursa: Internet
aprinderea de la sine, ori unui act de răzbunare.
În timpul războiului mondial, comandantul militar
dispusese ca dinamita să se depună în interiorul minei. Date interesante avem însă pentru veacul al XVIII-
În acest scop, s-au construit magaziile necesare în prima lea, căci administraţia imperială habsburgică veghea
galerie, la cca. 60 m adâncime. asupra tuturor aspectelor vieţii supuşilor. Iar veniturile
În ziua catastrofei se aflau în magazia principală obţinute din monopolul asupra vânzărilor băuturilor aduce
venituri serioase. Încă în anul 1718 este amintită o fabrică
3.000 kg dinamită, iar în magazia de manipulaţie, care a de bere la Timişoara, care-şi desfăcea produsele atât prin
explodat, numai 30 kg. intendenţa cazărmilor cât şi prin cele 11 localuri arendate
Dinamita din magazia principală a rămas intactă, de privaţi în anul următor. Numele acestora are parfumul
altfel catastrofa ar fi luat proporţii enorme. epocii: „La pomul verde”, „La cheia de aur”, „La îngerul
Numărul morţilor a fost şi aşa destul de mare, fiindcă alb”, „La coroana de aur”, „La trompetistul”, „La cerbul
exploziunea s-a întâmplat înainte de ora 22, tocmai la de aur”, „La crucea albă”, „La boul alb”, „La leul de
schimbarea echipelor, când lucrătorii erau strânşi la ieşire. aur”, „La vulturul de aur”, „La Căluţul (mânzul) de aur”,
Detonaţiunea a produs printre ei o panică grozavă. toate în cartierul Cetate. Lor li se adaugă opt birturi cu
D. ing. Johann Novy, care conducea salvarea cu cel firmă, dar şi alte patru în cartierul Palanca Mare şi unul
mai mare curaj, a fost primul care s-a introdus în gazul în Palanca Mică – acestea dispărând odată cu cartierele
otrăvitor din mină şi a organizat echipele de salvare. respective după anul 1740. Toate acestea vor continua să
existe şi peste jumătate de veac, iar şase din primele 11 vor
Numărul total al morţilor a fost de 217. atinge mijlocul veacului al XX-lea. Unele se vor muta în
În amntirea acestei nenorociri, Societatea a ridicat alte locaţii cu tot cu firmă, vor fi arendate de unii şi alţii,
pe mormântul lor comun un impozant monument.” (Ion dar vor deveni cunoscute şi – unele – chiar celebre, nu
Păsărică, op. cit., p. 46) numai pentru chefliii timişoreni dar şi pentru majoritatea
străinilor ce vizitează cetatea.

Pag. 27