Page 64 - MEHALA

permită aşezarea sârbilor în locul menţionat, pentru că din
motive determinate de extinderea fortificaţiilor nu numai că vor

fi demolate case, dar se va delimita o nouă aşezare, în care ei se
vor putea aşeza.
În primăvara anului 1723, o dată cu începutul lucrărilor
la fortificaţiile Timişoarei, care au fost extinse cu mult în afara
palisadelor turceşti, locuitorii celor două Palănci, ale căror case
erau cuprinse în interiorul centurii fortificate, s-au stabilit în

două grupuri în afara oraşului, astfel luând fiinţă Mahalla (sau
Oraşul Nou) şi Maierele (vechi).
După marele incendiu din anul 1738, populaţia sârbă
din Mehala a sporit prin venirea sârbilor din interiorul cetăţii.
Tot atunci s-au alăturat sârbilor şi românii.
La început locuitorii ortodocşi nu dispuneau de un
paroh. Probabil că erau păstoriţi de preoţii din Timişoara.

Registre matricole separate au fost întocmite încă din 1743, dar
pentru că în actele eparhiei ortodoxe dintre anii 1727 şi 1773
nu este consemnată parohia, putem considera că aceasta a fost
înfiinţată abia în 1774 şi dotată cu două parcele de teren.
În 1744 Noul Oraş este subordonat magistratului
rascian al Timişoarei.

După mijlocul secolului locuiau aici şi un număr de
familii germane, pentru că în 1764 institutorul Franz Bernhard
Wischoffsky solicită magistratului german să fie angajat ca
instructor şcolar în Mahalla.
1768 magistratul rascian din Varoşul Nou (Oraşul Nou)
primeşte un instructor şcolar “iliric”, căruia îi acordă un sold

50