Page 107 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)

Comandamentul Trupelor de Grăniceri va permite trecerile agricole până la 15
noiembrie, apoi termenul va fi prelungit până pe 1 decembrie 1947.
Potrivit unei note a Prefecturii Timiș-Torontal, trimisă la Ministerul Afacerilor
Interne pe 15 decembrie 1947, autoritățile maghiare de la frontiera Sânnicolau
Mare – Cenad, în baza Convenției de Frontieră din 1924, solicitau o întrevedere la
Sânnicolau Mare pentru data de 19 decembrie 1947, „... în legătură cu problema de
frontieră, contrabandă și mai ales cu extirparea unor bande de pe teritoriul ungar
care jefuiesc și omoară trecătorii clandestini.“
Pe 18 decembrie 1947, la Timișoara va avea loc o întâlnire a reprezentanților
Inspectoratului Regional de Poliție Timișoara, Siguranței Regiunii Timișoara,
Inspectoratului de Jandarmi Timișoara și ai Batalionului 3 Grăniceri Arad, care vor
constitui un comandament unic, în conformitate cu dispozițiile Ministerului Afacerilor
Interne. Se vor lua mai multe măsuri cu privire la zona de frontieră, valabile așadar
și pentru Cenad.
Astfel, posturile de jandarmi care acționau în zona de 10 km de la graniță urmau a
fi suplimentate cu personal. Apoi, „...cu privire la identificarea gazdelor și călăuzelor
ce înlesnesc trecerile frauduloase peste frontieră, precum și transporturile de averi
(valută străină, devize, metale prețioase și animale), trebuie să se ducă o acțiune
conjugată între organele de poliție, siguranță, jandarmi și grăniceri...“ Jandarmeria
trebuia să organizeze un serviciu polițienesc în zona de 10 km de la frontieră astfel
ca în permanență să se găsească în teren pentru misiuni preventive. De asemenea,
trebuiau organizate pânde și posturi fixe la punctele obligatorii de trecere pe căile de
comunicație. Patrulele de jandarmi trebuiau să acopere terenul de la linia de patrulare
a grănicerilor spre interiorul țării. Pe o zonă de 20 km de la frontieră, în fiecare
stație de cale ferată de pe tronsoanele ce duceau spre frontieră, la sosirea și plecarea
trenurilor trebuia să existe o patrulă de jandarmi pentru identificarea călătorilor. La
rândul său, populația trebuia lămurită de necesitatea unor astfel de măsuri. Pe de altă
parte, „Se impune organizarea unor razii în zonă, rămânând ca zona să fie stabilită de
comun acord, în Comandamentul Unic, cerându-se Ministerului Afacerilor Interne
efectivele necesare executării lor.“
În toate trenurile ce duceau la Cenad, trebuiau să se organizeze echipe mixte
formate din organele de poliție, siguranță și jandarmerie „... a căror misiune să fie
informativă și pentru identificarea persoanelor ce intenționează să treacă peste
frontieră...“
La 30 iulie 1947, la Cenad au fost închise ambele puncte de trecere a frontierei,
atât „Podul Mureș“, cât și „Sămânța“. La 24 septembrie același an, „în urma
stabilizării, s-a redeschis doar cel de la „Sămânța“, ceea ce a nemulțumit nu doar
locuitorii din zonă, ci și poliția de frontieră. Într-o dare de seamă, întocmită pe la
sfârșitul trimestrului III 1947 (lipsește data precisă) de către comisarul Corneliu
Popescu, șeful Comisariatului Poliției de Frontieră Cenad, va scrie: „Înainte de 30
iulie 1947, punctul «Sămânța» era numai pentru autovehicule cu călătorii posesori
de pașapoarte și doar 2 proprietari din România în Ungaria și unul din Ungaria în
România, care circulau cu căruțele. Acolo nu erau funcționari vamali și polițienești,
fiind la o distanță de 12 km din Cenad până la punctul de ieșire «Sămânța». Întotdeauna

105