Page 112 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

de la regii unguri, unul dintre aceștia, despotul Radić Božić având moșii pe Valea
Mureșului. Cucerirea regatului sârb de către turci a provocat valuri de migrații ale
sârbilor în Câmpia Panonică până la finele secolului al XVIII-lea.
La rândul său, pr. Gheorghe Cotoșman va scrie că cei dintâi sârbi vor fi aduși
aici după 4 septembrie 1541, dată când Cenadul este atașat Ardealului, iar regina
Izabela, care-și mutase reședința la Lipova, îl va numi pe Petar Petrovici comandant
al județului și teritoriului dintre Mureș și Dunăre, respectiv al Banatul Timișan.
Desigur, Cotoșman este contrazis de diverse alte izvoare documentare. Greșeala sa
constă în faptul că a tras concluzii ferme doar pe baza scrierilor la care a avut acces
la vremea sa.
Cucerirea în 1552 a Banatului de către otomani va determina transformarea
acestuia în pașalâc. Pentru Cenad și Dieceza romano-catolică de Cenad, va începe
acum cea mai neagră perioadă din istoria acestei instituţii. Ocupaţia otomană începe
să se resimtă tot mai mult, deşi ultimele părţi ale Banatului vor cădea sub turci abia
în anul 1573.
Încă o dovadă a faptului că la Cenad existau sârbi este relatarea din 1661, a lui
Evlya Celebi, când a vizitat localități din Valea Mureșului, începând de la Seghedin,
de unde a călătorit pe Mureș până la Cenad: „În serile de iarnă, locuitorii merg unii
la alții în ospeție. Toți sunt războinici, târgoveți și hagii. Și aceștia vorbesc între ei
limba bosniacă și poartă straie după felul celor din craine“. Desigur, bosniaca este
doar o altă denumire a limbii sârbo-croate, Celebi neintrând în detalii lingvistice, iar
crainele erau acele teritorii sârbești de la graniță, aflate sub ocupație otomană.
În războiul dintre austrieci și otomani din perioada 1683-1699 au fost
consemnate o serie de victorii pentru trupele imperiale habsburgice: despresurarea
Vienei în urma bătăliei de la Kahlenberg (1683), Pesta (1684), Buda (1686), Pécs
(1686). Victoria de la Szeged, tot din anul 1686, e posibil să fi determinat plecarea
turcilor din Cenad (în ortografie sârbo-croată: Čanad), cel puțin a populației civile ce
însoțea garnizoana otomană a localității. În textul său despre satul Čande din nord-
estul Bosniei-Herțegovina (districtul Brčko), așezare considerată a fi un fel de mahala
a orașului Gornji Rahić, Hamid Hasikić este de părere că localitatea a fost înființată
tocmai de foștii cenăzeni otomani, de unde nu doar numele acesteia, ci și numele de
familie Čandić, de altfel și cea mai numeroasă. Același Hamid Hasikić face însă și
o confuzie uriașă între Cenad și Sanad, aceasta din urmă fiind considerată a fi fost
Cenadul de baștină al celor din Čande. La rândul său, Sanad, localitate pomenită
de Hasikić, se află în Banatul Sârbesc, pe malul drept al Tisei, în componenţa
municipalităţii Čoka din districtul Banatul de Nord, Voivodina, la vest de Valcani.
Printre denumirile amintite de pr. Gheorghe Cotoșman în monografia sa despre
Cenad („Comuna și bisericile din Giridava-Morisena-Cenad“, 1935, republicată în
2009), acesta înșiră cronologic diversele denumiri ale actualului Cenad, printre care:
Sunad, Sunnad (prin 1200), Suanad, Schanad etc.
Prin Marea Migrație din 1690, sub conducerea patriarhului Arsenije III
Čarnojević, populația sârbă din Cenad și Cenadul Unguresc (Magyarcsanad), aflat pe
malul drept al Mureșului, la doar 2-3 km nord de Cenad, s-a înmulțit. Trimis la Viena
să negocieze cu împăratul Leopold I, episcopul de Jenopolje (Ineu), Isaja Đaković,

110