Page 172 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 172

Dușan Baiski










                            Sovieticii, ca sovieticii







              Dincolo  de  orice  resentimente,  idei  preconcepute  ori  păreri  pro  sau  contra
        rușilor, la Cenad, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu s-au întâmplat
        prea multe lucruri care să fi fost consemnate de autorități. Chiar dacă, cu deosebire
        în săptămânile în care, chiar în localitate, s-au purtat lupte între armata germană,
        în  retragere,  și  armata  sovietică,  în  ofensivă.  În  deceniile  ce-au  urmat,  recruții
        români au tot învățat că în război factorul uman este esențial. Desigur, era filosofia
        războiului, de tip sovietic, în care, de fapt, carențele și/sau lipsa tehnicii militare
        performante, de ultimă oră, se credea că pot fi suplinite cu succes de carnea de tun.
        Iar sovieticii (subliniem sovieticii, fiindcă, la fel ca în cazul Iugoslaviei, a fost vorba
        de un conglomerat uman compus din diverse etnii) și-au dat obolul și pe malurile
        Mureșului. Dovadă este și groapa comună din curtea Bisericii ortodoxe sârbe,
        unde-și odihnesc somnul de veci nu mai puțin de 93 de soldați și trei ofițeri sovietici,
        față de doar 16 militari germani, îngropați acum în cimitirul romano-catolic. Dat
        fiind faptul că nu există un tabel nominal al acestora, putem crede că e vorba nu
        doar de ruși, ci și de alte naționalități de pe cuprinsul Imperiului Roșu, așa cum s-a
        întâmplat și la Berlin și în multe alte părți. Fiindcă o practică curentă, dovedită, spune
        că, de regulă, în linia întâi sunt trimiși cât mai mulți minoritari din punct de vedere
        etnic. Lucru pe care, logic, l-a practicat și Armata Română.
              Ceea ce vrem să scoatem în evidență este faptul că soldații se comportă peste tot
        la fel, cu mici nuanțe, impuse de regulamente stricte, de ordine și disciplină sau pur și
        simplu de teama pedepselor.  Deja îndobitociți de anii de comunism, nu de puține ori
        analfabeți, smulși din sate pierdute în stepă, abrutizați de anii de război, ajunși într-o
        țară, România, care a luptat împotriva lor și a participat alături de armatele germane
        la bătăliile purtate pe teritoriile U.R.S.S., soldații sovietici s-au trezit călare pe val
        și nu o dată s-au dedat inclusiv la crime. Arhivele Naționale păstrează documente
        doar despre fapte mai grave, ca atare tabloul unui Cenad nu trebuie privit exclusiv
        din această perspectivă. Este foarte adevărat că respectivele arhive nu pomenesc în
        cazul Cenadului de crime săvârșite de sovietici asupra populației civile, dar nu au
        lipsit jignirile, furturile, jafurile etc., adică acele probleme cu care ne confrutăm,
        iată, și în timp de pace și după aproape 70 de ani, însă făptuitorii sunt de-ai noștri,
        cetățeni români. Trebuie totuși observat că, față de majoritatea localităților bănățene
        în care existase o minoritate sârbă mai mult sau mai puțin semnificativă și unde s-au
        semnalat acte de răzbunare (inclusiv crime, de exemplu la Sânpetru Mare, unde șeful

        170
   167   168   169   170   171   172   173   174   175   176   177