Page 228 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

Potrivit unui studiu de specialitate din domeniul managementului situaţiilor de
risc în regiunea transfrontalieră româno-sârbă (judeţul Timiş, România şi districtul
Banatul Central, Serbia), realizat pentru Prefectura Timiș, unul dintre riscurile
naturale majore în zona de nord a județului Timiș îl constituie revărsarea creată de
creşterea debitelor ca urmare a ploilor abundente şi îndelungate sau suprapunerea
ploilor abundente peste stratul de zăpadă, urmat de topirea brusca a zăpezilor. Aceste
inundaţii se pot produce, de regulă, pe cursurile de apă neamenajate integral, inclusiv în
albia majoră pe cursul inferior al Mureșului, în porţiunea Periam Port, Igriş, Saravale,
Cenad. Inundațiile frecvente făceau drumurile nepietruite total inutilizabile. Ca atare,
îndiguirea s-a dovedit absolut necesară și aceasta din două motive: pe de-o parte,
pentru protejarea așezărilor umane, a culturilor, turmelor de animale și a drumurilor,
iar pe de altă parte pentru câștigarea de noi suprafețe cultivabile.
Lucrările de ameliorare în scop agricol a terenurilor inundate şi mlăştinoase
s-au executat pentru prima oară în Câmpia Banatului în perioada 1717-1756, după
adoptarea în 1716 a „Planului de modernizare a Banatului“, emis de Curtea Imperială
din Viena. La începutul anului 1722, administraţia va ordona districtelor Timişoara
şi Cenad să trimită de urgenţă oameni care să îndiguiască Mureşul revărsat. Mare
supărare va provoca Mureşul în 1731, când va inunda complet localităţile Periam,
Igriş, Sânpetru Mare, Saravale, Sânnicolau Mare şi Cenad. În 1753, se lucrează intens
la îndiguirea râului, la aceasta participând 600 de oameni. În perioada 1752-1755,
800 de oameni au lucrat la construirea dolmei de la Sânpetru German, sub comanda
generalului Lasser Durich. Lățimea la bază a digului era de 32 m, iar înălțimea,
de 16 m. În 1816 se construieşte digul pe malul stâng al râului Mureş, în dreptul
orașului Sânnicolau Mare. Fiecare localitate avea obligația de a construi porțiunea
sa de dolmă.
Pe harta Cenadului realizată la prima ridicare topografică (În Banatul Timişan
cartografierea s-a făcut între anii 1769 - 1772, iar în teritoriul graniţei militare
bănăţene între anii 1780 - 1784), se vede unde anume era albia majoră a Mureșului:
valea căreia acum i se spune Mureșul Mort. Însă pe harta Cenadului realizată la a doua
ridicare topografică, cea franciscană (Zweite oder Franziszeische Landesaufnahme,
1806-1869), situația era deja radical schimbată. Se poate observa linia digului, dar
și noua albie a râului, devenită ulterior albie majoră, albia Mureșului Vechi fiind
arareori inundată. Desigur, îndiguirea și schimbarea cursului Mureșului au însemnat
un uriaș efort uman, material și financiar, dar investiția s-a putut recupera într-un
timp relativ scurt.
Lucrările de construcţii de drumuri şi poduri au început în luna mai 1884,
iar traficul rutier peste podul de peste Mureș a fost aprobat începând cu data de
9 iunie 1895. Firește, ideea era de a se scurta drumul până la Máko și, implicit,
de a impulsiona economia zonei riverane. Podul rutier avea o lungime de 141 m,
fiecare dintre cele trei tronsoane ale sale având o lungime de 47 m. Proiectant și
constructor al obiectivului a fost arhitectul Zielinszki Szilárd , pionierul introducerii
1
construcțiilor de beton armat în Ungaria.

1 Dr. Zielinski Szilárd (1860-1924) – arhitect maghiar de origine poloneză. A proiectat o serie de obiective:
poduri, hambare, turnuri de apă etc. 5
226