Page 232 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

până la frontieră, aducându-se în bună stare mai mult de jumătate.
Între timp dl Vidrighin a plecat de la C.F.R., lucrările pentru restaurarea
liniei au rămas baltă, dar citeam câteodată în ziare că totuşi linia se
va deschide. Am aşteptat cu răbdare, dar evenimentul nu s’a produs.
În numele producătorilor din Banat, ne adresăm din nou organelor competente
C.F.R., rugându-le să accelereze lucrările pentru deschiderea acestei linii, cu atât
mai mult, cu cât aceasta şi pentru C.F.R. n’ar putea prezenta decât avantagii. Pe
lângă intensificarea exportului din o parte a ţării, se va ajunge şi la aceea ca linia
Arad – Curtici să fie deblocată, iar transporturile uşurate. Credem că glasul nostru
va fi auzit şi ascultat.“
Din păcate pentru Cenad și întreaga zonă românească a acestui colț de țară, nu doar
că nu s-a redat în folosință linia de cale ferată, ci s-a întâmplat mai rău. Podurile feroviare
de peste Mureșul Mort și actualul curs al râului Mureș au fost demontate, la fel și calea
ferată de la Cenad până la graniță. Gara Cenad a devenit capăt de linie și, încet-încet,
localitatea a intrat într-o umbră totală, deloc meritată, până la redeschiderea punctului de
frontieră spre Kiszombor din 20 octombrie 2002.

***

Pe 28 mai 1940, Primăria primește de la Timișoara, via Pretura Sânnicolau-Mare,
dispoziție să construiască până la data de 6 iunie un bordei sau o baracă pentru echipa de
pionieri, ce trebuie să se găsească în imediata apropiere a podului rutier de peste Mureș. Pe
2 iunie, Primăria va raporta că a pus la dispoziția pionierilor o cameră în clădirea de la pod.
„În ziua de 9 iunie 1940, autoritățile române au aruncat în aer podul care
face legătură directă între Apátfalva și Cenadul Vechi, făcând astfel imposibilă orice
comunicație între comunele menționate. Această stare de lucruri a dăinuit până la 10
august a.c., când a putut fi încheiat un aranjament cu autoritățile locale române, în baza
clauzelor căruia traficul local a fost preluat în punctul unde podul fusese distrus și anume
cu ajutorul unor bărci.“ Așa spune textul în traducere al unei solicitări din data de 6
noiembrie 1940 a Legațiunii Regale a Ungariei la București către Ministerul Regal al
Afacerilor Străine din România. Se mai aduce la cunoștință că din 28 septembrie 1940
comunicația peste frontieră, cu bărcile, a fost interzisă de șeful poliției de frontieră și de
către cel al biroului vamal român, care, invocând instrucțiunile primite de la autoritățile
superioare, au redirecționat traficul rutier pe șoseaua Cenadul Vechi-Kiszombor.
Documentul mai spune că: „Dat fiind că această șosea trece la mare distanță de comuna
Apátfalva, proprietarii din acea comună au mari greutăți pentru a-și aduce recolta și a-și
executa muncile agricole urgente.“ Se va solicita, evident, reluarea traficului cu ajutorul
bărcilor.
Pe 9 decembrie 1940, inspectorul regional vamal (nesemnat) va trimite la București,
către directorul Vămilor, o scrisoare explicativă privind podul rutier de la Cenad: „În
urma aruncării în aer a podului de fier care lega peste Mureș țărmurile român cu cel
ungar, aruncare datorită exclusiv unui fulger, care a atins cutia cu dinamită, autoritățile
de frontieră române au permis trecerile la muncile agricole să se facă de ambele părți cu
bărcile.

230