Page 234 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

transportul produselor agricole se făcea cu carul și caii, un drum ocolitor Cenad-
Kiszombor-Máko-Apátfalva-Magyarcsanád și retur însemna extrem de mult pentru
oameni și cai.
Așadar, a fost sau nu distrus
podul de fulger, așa cum reiese
din documentele oficiale emise de
autoritățile din România, sau a fost
vorba de un act premeditat?
O dare de seamă întocmită de
comisarul Corneliu Popescu, șeful
Comisariatului Poliției de Frontieră
Cenad, în trimestrul III din 1947,
scrie negru pe alb: „Am avut un punct
principal de trecere pentru muncile
agricole și chiar pentru pașapoarte
pentru cei care mergeau pe jos, prin
punctul «Podul Mureș», unul dintre cele
mai principale puncte de trecere pentru
muncile agricole, la care în permanență
era un funcționar polițienesc și unul
vamal, trecerea făcându-se cu o barcă
oficială autorizată de Statul Maghiar
și acceptată de noi, cu o capacitate de
circa 3.000 kg. Distanța de la Cenad
până la acest Punct de trecere este de
numai 2 km. Trecerile cu barca s-au
Monumentul funerar ridicat în memoria lui Nicolae efectuat din anul 1940 iunie 4, când o
Grigorescu în zona fostului picior de pod rutier aripă a podului a fost aruncată în aer,
peste Mureș, pe malul românesc
partea dinspre România, fiind minată
de organele militare române. Trecerile
prin acest punct cu ajutorul bărcii s-au
efectuat până în anul acesta (1947, n.n.) iulie 30, când frontiera a fost închisă în
vederea stabilizării.“
Structura de oţel a podului rutier rămasă a fost demontată în anii 1956-1957, în
baza acordului cu România. Au mai rămas picioarele de pod. Și o cruce de marmură
(căzută și spartă, situație valabilă în noiembrie 2011, când o echipă de filmare a
studioului din Timișoara al Televiziunii Române, realizând un documentar despre
Cenad, a evitat să filmeze și crucea tocmai din acest motiv), în onoarea sergentului
Nicolae Grigorescu din Escadronul 1 Pionieri Călări, din comuna Păroși, județul Olt,
cel care era de gardă în fatidica zi de 9 iunie 1940, atunci când partea românească a
podului a sărit în aer.

***

232