Page 283 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)

Mânzoci și iepe, caii noștri frate,
Dar pân-atunci, pe ăștia dă-i pe spate,
Îndoapă-i cu trifoi pân-or să crape
Și când umflați vor sta ca niște butii
Or crede că trifoiul, nu otrava,
Le-a fost sfârșitul, asta-i viclenia...
Să fii isteț, să arzi în foc cutia...“

În final, prea beat fiind, Ivo nu va mai putea să aprindă niciun băț de chibrit:
„Mai apucă în iesle să arunce
Cutia spintecată ce se sparse.
Se prăbuși ca un buștean în paie
Părând că a vinarsului văpaie
Ca pe-un morman de bălegar îl arse.“

După câteva strofe despre o scroafă care a fătat doisprezece purcei („Cocina“),
poetul revine la povestea Piroșcăi și a mamei acesteia, „bătrână ca pământul“. În
„Sălașul“,
„...Piroșca pleznește-n pielea-i albă
Și sânge-i suie-n față ca-ntr-o rujă
Că nu-nțelege maica ei bătrână
Să părăsească-n plata lui sălașul...“.

În timpul discuției, se aude huruit de roți. Cei doi prieteni, Gheza măcelarul și
Colompar vin iarăși la pețit. Piroșca fuge în pădurea Ritici.
„- S-a dus pesemne-acolo, blestemata,
Că doar acolo gândul îi năzare,
Nu vrea un rost pe lume, cununie,
Către-nhăitații din Cenad o trage ața
Mă tot îndeamnă spre gospodărie.“

Desigur, „-nhăitații“ fiind colectiviștii, bătrâna Șari optând mai degrabă să-și
dea fata după Gheza și să scape de sărăcie decât să se înscrie în colectiv, pentru ea o
mare necunoscută. În ascunzișul său, fata este descoperită de „un grănicer cu umerii
de piatră“.
„- Tot nu te-au dus? - întreabă grănicerul...
- Tot nu, că n-oi da buzna, și-apoi mama
E ca o gheară-nfiptă în sălașul
Ce nu rodește nici cât palma asta;
Dar nu va trece mult și-oi smulge gheara
De-ar fi s-o duc pe maica peste dolmă
Târâș până-n Cenad, să vad
Gospodăria și să înțeleagă
Că nu i-oi fi nicicând lui Gheza pradă.“

281