Page 288 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

care a fost scris acest reportaj: „Încă mai sunt colectiviști care deplâng soarta cailor
din gospodărie, încă mai sunt colectiviști care spun, ca într-un basm oriental de
mici nostalgii și regrete: «e-hei, cailor ar trebui să li se dea numai lapte și sâmburi
de nuci!».“ În continuare, Vintilă va repovesti un episod auzit de la cenăzeni despre
dragostea lor față de cai: „Colectiviștii au ieșit la câmp cu cositorile trase de cai
și au început lucrul. Numai ovăzul fiert în lapte e o mâncare mai gustoasă pentru
cai decât trifoiul uscat. Caii lucrau frumos, părea că nimic neobișnuit n-avea să se
întâmple în ziua aceea calmă și senină. Și totuși, pe neașteptate, una din perechile
de cai înhămate la cositori s-a speriat și caii au luat-o la goană cu cositoarea după
ei. Câmpul întreg a înmărmurit de groază. Câmpul întreg s-a oprit înspăimântat,
urmărind galopul desperat al perechii de cai. Poate că nu erau chiar cei mai frumoși
cai din gospodărie, poate că alții erau mai înalți, mai iuți și mai puternici decât acei
doi cai, care goneau în stepă, de-a curmezișul lanului de trifoi, cu cositoarea după ei,
gata dintr-o clipă în alta să le ghilotineze picioarele care izbeau în pământul stepei,
ca într-o tobă gigantică. Atunci, fără să mai stea pe gânduri, așa cum îndeobște se
iscă faptele temerare, eroice, unul dintre colectiviști, nesocotindu-și propria sa viață,
s-a aruncat cu burta pe cositoare, s-a încleștat cu mâinile de ea și, târât el însuși
câteva sute de metri, izbit, amețit, aproape leșinat de durere, a izbutit să decupleze
cositoarea.
Multă vreme oamenii au vorbit despre fapta acelui colectivist, ca despre un
memorabil act de eroism. Numai în străvechile povești orientale, mai poți întâlni un
stil atât de colorat și de concentrat, ca acela, în care mi s-a relatat istoria de mai
sus.“
Și tot Vintilă continuă relatarea sa despre dragostea față de cai a cenăzenilor,
principalul lor mijloc de tracțiune în acele vremuri, de care, de fapt, depindea însăși
viața lor. O poveste auzită, firește, tot de la cenăzeni: „...când s-au repartizat animalele
celor două brigăzi complexe ale gospodăriei, nu s-a iscat ceartă pentru celelalte
animale, cât s-a iscat pentru cai. Au primit oile, porcii și vacile, fără murmur, le-au
primit, fără nicio obiecție, dar atunci când s-a trecut la repartizarea cailor, s-a iscat
cu repeziciune o ceartă și o hărmălaie, ca de iarmaroc. [...] Generații de-a rândul
socotiseră că un om cu un cal de căpăstru e un om adevărat, pe când unul pus să
rânească bălegarul vacilor și porcilor e un om înjosit de o muncă degradantă. Cu
tinerii repartizați la fermele și îngrășătoriile de porci și de vaci nu vroiau să mai
vorbească fetele, li se spunea că aduc cu ei mirosul urât al padocurilor, unii dintre
ei au fugit de la porci, trebuind să fie aduși alții, dar veniturile mari ale fermelor de
vaci și porci au trezit repede atenția și grija tuturora, pentru dezvoltarea sectorului
agricol.“
Radiografiind situația gospodăriei colective, observând realitatea și ascultând
relatările oamenilor din Cenad, ale conducerii de partid, autorul va mai nota: „Și
numai la Cenad, într-un singur an (1960), prin muncă voluntară, colectiviștii au
excavat 23.180 metri cubi de pământ săpând zeci de canale și redând agriculturii
peste 2.000 de hectare.“, În plus, „... în anul 1960 au irigat 60 de hectare de porumb
și 58 hectare cu sfeclă de zahăr, dobândind pentru prima oară în istoria acestor
locuri, niște recolte fantastice.“

286