Page 285 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 285

CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)


              Lor inimă de ghiață
              Ce stă ca șunca în cârlige,
              În rudele în zid ascunse.
              Când foamete era în țară,
              În ani de secetă, piteau
              Șunci, slană, tot ce-aveau,
              În ziduri duble, rostuite,
              Sub bolți de umbră, tăinuite,
              În rude cu cârlige,
              Pe care-apoi le zăvorau
              Cu șapte lacăte-n verige
              Și nici în gând nu dăruiau
              Copiilor ce sleiau
              De foame grea, îndelungată.“

              Noi  scene  idilice  în  „Uliul  din  părul  bătrân“,  unde  apar  pe  scenă:  Obrad
        „sfătosul președinte“ (de gospodărie colectivă), Aranca, Ugleșin și un prim român,
        Târziu. Uliul este comparat aici cu exploatatorii. Însă Radu Boureanu face și o gafă
        uriașă, făcând din paurii una cu exploatatorii aici nominalizați: Naco San Marco
        (alăturare de nume de dragul muzicalității versului) și Șandor Naco. Astfel:
              „Bătrânii cred că-n uliu sunt sufletele moarte
              De pauri fără milă, de jafuri neuitând;“

              De asemenea:
              „Bătrânii cred că-n părul bătrân de lângă zare
              Pândesc paurii, prada, cu pliscu-nsângerat.“

              Poate cea mai interesantă poezie din punct de vedere al informației transmise
        este „Tătarul din pământ“, probabil o poveste auzită de la oamenii din Cenad, unde
        același sfătos președinte de colectivă, Obrad, le povestește copiilor:
              „Voise groful Naco să îi săpăm fântână,
              Să aibă apă-n locul unde-și poftea conac;
              Săpăm; și deodată, din vremea cea bătrână
              Pământul ne trimise un sol


              Priveam buimac;
              Un cap ieșea pe vreme ce noi scoteam pământul;
              Avea în jurul frunții o umbră de turban,
              Mătasea putrezită se destrăma și vântul
              Îi spulberă podoaba din veacul musulman.“

              Dar la final, din tătar nu mai rămâne aproape nimic:
              „Dar sapa nedibace lovi în forma moartă
              Aproape când lumina o îmbrăca rotund;
              Se prăbuși tătarul ca o statuie spartă,

                                                                               283
   280   281   282   283   284   285   286   287   288   289   290