Page 285 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)
P. 285
CENAD - Studii monografice (ediția a II-a)
Lor inimă de ghiață
Ce stă ca șunca în cârlige,
În rudele în zid ascunse.
Când foamete era în țară,
În ani de secetă, piteau
Șunci, slană, tot ce-aveau,
În ziduri duble, rostuite,
Sub bolți de umbră, tăinuite,
În rude cu cârlige,
Pe care-apoi le zăvorau
Cu șapte lacăte-n verige
Și nici în gând nu dăruiau
Copiilor ce sleiau
De foame grea, îndelungată.“
Noi scene idilice în „Uliul din părul bătrân“, unde apar pe scenă: Obrad
„sfătosul președinte“ (de gospodărie colectivă), Aranca, Ugleșin și un prim român,
Târziu. Uliul este comparat aici cu exploatatorii. Însă Radu Boureanu face și o gafă
uriașă, făcând din paurii una cu exploatatorii aici nominalizați: Naco San Marco
(alăturare de nume de dragul muzicalității versului) și Șandor Naco. Astfel:
„Bătrânii cred că-n uliu sunt sufletele moarte
De pauri fără milă, de jafuri neuitând;“
De asemenea:
„Bătrânii cred că-n părul bătrân de lângă zare
Pândesc paurii, prada, cu pliscu-nsângerat.“
Poate cea mai interesantă poezie din punct de vedere al informației transmise
este „Tătarul din pământ“, probabil o poveste auzită de la oamenii din Cenad, unde
același sfătos președinte de colectivă, Obrad, le povestește copiilor:
„Voise groful Naco să îi săpăm fântână,
Să aibă apă-n locul unde-și poftea conac;
Săpăm; și deodată, din vremea cea bătrână
Pământul ne trimise un sol
Priveam buimac;
Un cap ieșea pe vreme ce noi scoteam pământul;
Avea în jurul frunții o umbră de turban,
Mătasea putrezită se destrăma și vântul
Îi spulberă podoaba din veacul musulman.“
Dar la final, din tătar nu mai rămâne aproape nimic:
„Dar sapa nedibace lovi în forma moartă
Aproape când lumina o îmbrăca rotund;
Se prăbuși tătarul ca o statuie spartă,
283