Page 196 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)
P. 196

Dușan Baiski


             Pe str. Bocșei se puteau construi numai edificii tip vilă, prevăzute în față cu
       o grădiniță la 15 m față de stradă și care trebuia îngrădită în față cu un gard grilaj.
             Un capitol întreg (VI) vizează regimul piețelor, edificiilor publice și monu-
       mentelor.
             Terenul din jurul bisericilor, pe o distanță de cel puțin 30 m, trebuia rezer-
       vat pentru străzi, piețe sau grădini, dacă el aparținea bisericii ori municipalității.
       „Dacă terenul aparține altuia, clădirile proiectate pe el vor fi retrase din limita
       proprietății respective, dinspre biserică cu distanța care lipsește până la com-
       pletarea celor 30 m. și conform planului de sistematizare al pieței, străzii sau
       grădinei, întocmit și aprobat de primărie.“ Dacă proprietarul se opunea, terenul se
       putea expropria, urmând ca și biserica să contribuie cu o cotă parte la cheltuielile
       de expropriere. Totodată, în jurul bisericilor se interzicea „instalarea comerțului
       și industriilor insalubre sau zgomotoase, nici cari ar atinge demnitatea ritului re-
       ligios“, cele existente urmând a se expropria și dărâma. Nu se permiteau spre
       biserică nici calcane, closete, bucătării, spălătorii și grajduri care să aibă vedere sau
       ieșire spre lăcașul de cult.
             În zona I, regimul minim de înălțime admis era de 8 m de la suprafața trotu-
       arului până la cornișă, iar înălțimea camerelor, de minimum 2,8 m.
             Mai mult sau mai puțin speriați de inundațiile din 1912, când râul Timiș a
       acoperit o bună parte din Lugoj, edilii au dedicat acestei problematici un articol
       special:
             „Art. 51. În toate zonele padimentul din parter se va așeza cu cel puțin 30
       cm. mai înalt în nivel, cum este nivelul trotuarului, iar în străzile periclitate de
       inundația Timișului, padimentul se va așeza (la) cel puțin 30 cm de asupra cotei de
       5,5 m a mirei hidraulice a podului de fier.“
             Dar iată două articole care ar trebui să figureze în orice regulament de acest
       tip ori care, dacă figurează, ar trebui respectate în orice localitate:
             „Art. 71. Fațada caselor va fi ținută întotdeauna în perfectă stare și curat.
             Art. 72. Casele lăsate în părăsire sau în ruină nu sunt tolerate în nicio parte
       a orașului; cele existente vor fi dărâmate ca insalubre, iar terenurile vor fi curățate
       de toate materialele provenite din dărâmare.
             În  caz  de  neconformare  la  art.  prezent  și  71  proprietarul  va  fi  dat  în
       contravenție și pedepsit cu amendă dela 1000-5000 Lei.“
             Capitolul XIV din Regulament poate stârni zâmbete, însă cei care au gândit
       Regulamentul au avut, desigur, în vedere, și sănătatea publică:
             „Art. 91. Fiecare casă, cu mai mult de 4 camere de stăpân, va avea în cor-
       pul clădirei cel puțin un closet pentru stăpân și unul pentru servitori.
             Casele cu mai multe apartamente vor avea pentru fiecare apartament în
       parte.
             Hotelurile vor fi prevăzute cu câte un closet pentru fiecare 10 camere și
       pentru fiecare etaj.
             Teatrele, cinematografele și toate sălile de spectacol și întruniri, vor avea la
       fiecare etaj câte un closet pentru 100 de persoane precum și urinoarele necesare.
             Restaurantele, birturile, berăriile, cârciumile, cafenelele și cofetăriile vor
       avea de fiecare etaj și pentru 50 persoane un closet plus urinoarele necesare.

       194
   191   192   193   194   195   196   197   198   199   200   201