Page 47 - morisena11_18

Revistă de cultură istorică

un instrument de propagandă politică, pierzându-şi astfel legătură cu latinescul calendae, argumentând că în limba
menirea iniţială. română verbul colindare are o dublă semnificaţie: „a cînta un
Cu toate acestea, exemplul şi autoritatea părintelui colind şi a îmbla din casă-n casă, semnificare rămasă de la
sunt cele mai importante principii educative folosite atât în îmbletul copiilor romanilor, în timpul Calendelor lui Ianuariu
educaţia morală, cât şi în cea profesională, iar integrarea în din casă-n casă cîntînd imnuri”. (4) Suntem îndreptăţiţi să
cultura comunităţii în Banat nu a fost condiţionată de imitaţie, susţinem prin urmare validitatea aserţiunilor lui B. P. Haşdeu
ci are la bază bogatul registru folcloric-educativ al ţinutului. referitoare la originea colindei, explicaţiile ştiinţifice actuale
În bogăţia preştiinţifică a folclorului se pot identifica principii întărind poziţiile cu privire la acest subiect, conturate de
asupra educaţiei, elemente de cosmogonie prezentate sub Haşdeu în cursul de filologie comparată din 1893-1894, unde
formă literară, astronomie, medicină empirică, încercări de a marele savant afirma printre altele: „colinda nu e slavism
răspunde într-o manieră proprie la întrebări cu privire la lume la români, ci un romanism la slavi”, (5) presupunând astfel
şi viaţă, perspective concretizate în diverse îndrumări practice împreună cu Isidor, că existenţa latinescului calendum a dat
pentru trăirea armonioasă a vieţii. românescul corind.
Cărţile populare, alături de cele religioase, au constituit Monica Brătulescu, în studiul său Colinda românească,
pentru o lungă perioadă de timp singurele lecturi accesibile, defineşte 217 tipuri de colinde, grupate în zece categorii: colinde
contribuind la lărgirea orizontului cultural al tinerilor şi protocolare, cosmogonice, profesionale, flăcăul şi fata – iubiţi
vârstnicilor deopotrivă. În tabelul primei documentări a şi peţitori, familiale, despre curtea domnească, edificatoare
localităţii, a şcolii şi a celor mai vechi învăţători amintiţi, şi moralizatoare, biblice şi apocrife, colinde-baladă, colinde-
prezentat sub formă de Anexă de către P. Radu şi D. cântec. Se poate observa că autoarea a inclus în repertoriul
Onciulescu în studiul Contribuţii la istoria învăţămîntului propus atât colinde laice, cât şi religioase: „Printr-o improprietate
din Banat pînă la 1800, este menţionat „anul primei atestări terminologică destul de răspîndită la noi, colindele religioase
documentare a localităţii Vărădia (1390), prima menţiune a se confundă cu cele creştine, iar prin aşa-numitele colinde laice
şcolii din Vărădia datând din 1781, iar cel mai vechi profesor se înţelege o categorie cu o puternică amprentă mitologică”.
amintit fiind Ioan Boraci (1781)”. (2) (6) Inclusiv savantul B. P. Haşdeu a încercat să scape de
Literatura dialectală bănăţeană nu este o literatură de această ambiguitate a termenilor recurgând la o comprimare
piscuri. Ea vizează scopuri modeste: să aducă în contextul a numărului de categorii propuse de Monica Brătulescu prin
românesc ceva de acasă, ceva specific „bănăţean”. Culegătorii reducerea diverselor categorii „la una singură, compusă din
se străduiesc să transcrie particularităţile locale de limbă din patru subdiviziuni: colindele propriu-zise, colindele sorcovei,
nevoia de autenticitate. colindele de la Moş-Ajun şi colinda plugului”. (7)
Privirile unor centre bănăţene se îndreptau spre Lugoj, În zona Oraviţei, ca de altfel în întreg Banatul şi
care avea o tradiţie culturală, iar personalităţile sale constituiau parte a Transilvaniei, colindele piţărăilor ni s-au păstrat şi
„fala” Banatului. Dialectul folosit aici serveşte mai puţin se practică în multe localităţi, în special în mediul rural. La
limba literară, dar popularizează o pronunţie pitorească, plină Vărădia, de pildă, colindele piţărăilor se păstrează în cel puţin
de farmec. patru variante, una din formele sub care acest colind ni se
Folcloristica (folclorul) reprezintă acea vastă cultură înfăţişează fiind următoarea:
populară care atestă vechimea unei naţiuni. Gheorghe Dem
Teodorescu, dar şi alţi cercetători importanţi ai amintitului Bună ziua lui Ajun
domeniu precum Dumitru Caracostea sau Sabin V. Drăgoi, Că-i mai bun-a lui Crăciun,
susţinător al rădăcinii romane a colindelor româneşti, citează, Că-i cu miei,
în mod semnificativ, remarcile lui Jules Michelet ce fac Cu purcei,
referire, în lucrarea Legends du nord, la ideea purităţii limbii Cu copiii după ei.
române, lucrare în care sunt prezentate relaţiile cu „întreg Unde-i ajung,
cortegiul de feerii romane” ce se desfăşurau în diferite ipostaze Îi împung,
de-a lungul perioadei cuprinse între începutul lunii decembrie Dă-ne alune,
şi sfârşitul lunii ianuarie: „Şi azi, după atîtea valuri de secule, Că-s mai bune!
imnurile şi cînturile saturnale tot se mai aud în Dacia, în Dă-ne nuci,
noaptea Crăciunului, sub numele de colinde, în care ideea de Că-s mai dulci!
opulenţă, de abundenţă, de viaţă patriarhală şi religioasă apare Dă-ne poame,
amestecată cu ideile de felicitare, predominante în imnurile Că n-i foame!
ce se cîntau de junii romani la Calendele lui ianuarie”. (3) Dă-ne criţari,
În prefaţa lucrării Poezia obiceiurilor de iarnă pe Că-s mai tari!
care a coordonat-o, Stancu Ilin, discutând despre originea
cuvântului colindă, sugerează că acesta s-ar afla în strânsă (Nic. Densusianu) (8)

Pag. 45