Page 6 - Morisena15_19

MORISENA, anul IV, nr. 3 (15)/2019

prerogative şi drepturi, care le garantează o completă este deopotrivă util istoricilor medievişti şi lingviştilor,
autonomie sub raport naţional, politico-administrativ, impresionând prin mărturiile aduse în atenţie. De fapt,
judiciar, militar şi economic, în cadrul statului ungur şi că lucrarea nu este concepută prin mijloace strict lingvistice,
de serviciile lor militare nu se pot dispensa nici urmaşii lui cu explicarea etimologiilor doar pe baza legilor fonetice,
Ladislau V – ne mărturisesc luminos şi peremtoriu (adică ci şi prin relevarea unor împrejurări istorice în care s-au
evident, neîndoielnic, de netăgăduit – n.n. T.C.) diplomele format denumirile de locuri. Autorul reţine şi din lucrările
32
reginei Izabela , din 7 mai 1551, a principelui transilvan lingviştilor mai mult argumentele istorice ale acestora,
33
Gabriel Báthory (ce a domnit între 1608-1613 – n.n. T.C.) , care le întăresc demonstraţiile filologice. Dintr-o asemenea
din 3 aprilie 1609, şi a principelui Gheorghe Rákoczy II (ce perspectivă, el prezintă cu satisfacţie opinia obiectivă a
34
a domnit între 1648-1660 – n.n. T.C.) , din anul 1654, prin lingvistului german Ernst Gamillscheg care, în studiul
38
care se reînoiesc şi se reconfirmă străvechile privilegii ale Über die Herkunft das Rumänen (tradus în „Revista
românilor bănăţeni în diploma privilegială de la 1547” . Fundaţiilor Regale”, nr. 1, 1945) aduce anumite argumente
35
Având în vedere „importanţa epocală” a diplomei de la 1457 privind autohtonia românească la nordul Dunării, negată
36
a regelui Ladislau al V-lea Postumul, Cotoşman o publică de Szentkláray, Turchányi, Alföldi, Lukinich, Radonić etc.
integral în traducere românească . Autorul menţionează, în Aceştia din urmă susţineau – scrie Gamillscheg – că „pe
37
afară de cele opt districte privilegiate, pe cele din judeţul întreaga arie a Dacoromaniei nu s-a păstrat nici un singur
Timiş: Sudia, Jupani (Swan), Ferd, Bosar (Bujor), Monostor nume de localitate şi nici o toponimie în forma în care
(Mănăştur), Beregzou (Beregsău), Kuesd (Căvoşdia), Jkws ar trebui să ne aşteptăm la aceasta, în cazul autohtoniei
(Icuş), Lypko, Marczina (Margina), Belvydyhe (Bela, Bel), românilor” . Gamillscheg precizează că istoricii şi lingviştii
39
Dóbaz, Haram, Chery, Sculea, Ozkola. Face trimitere la români au arătat că „numele de localităţi vechi, romane,
documentele în care sunt consemnate districtele respective. nu lipsesc cu totul” . La aceasta adaugă propria opinie de
40
Studiul Autohtonia românilor din Banat. Pe baza logică istorică: „Folosirea toponimiei în vederea lămuririi
toponimiei (Caransebeş, Tipografia diecesana, 1946) unor procese istorice n-are nevoie de justificări teoretice.
regența lui Iancu de Hunedoara (mare om politic și conducător Oriunde nu s-a produs o discontinuitate culturală, numele de
de oști de origine română, care a trăit între 1407-1456 și fost localităţi şi de locuri se transmit de la un grup lingvistic şi de
voievod al Transilvaniei – între 1441 și 1446 –, iar apoi a condus colonizare la celălalt. Popoarele pier, iar numele dăinuiesc.
Regatul Ungariei, în calitate de regent sau guvernator general, Dacă, deci, aci, pe pământul României, apar nume slave,
între 1446-1453, precum și lupta antiotomană, începând din iar numirile folosite în antichitate s-au pierdut aproape fără
1438 până la moartea sa, petrecută în 11 august 1456, la scurt excepţie, aceasta dovedeşte că, prin imigrarea slavilor,
timp după ce a repurtat, în 21-23 iulie 1456, măreața biruință cultura romano-slavă a fost nimicită în întregime. De vreme
de la Belgrad asupra uriașei armate turcești comandată personal ce, însă, numele perioadei slave dăinuiesc la rândul lor –
de sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul [Tiberiu Ciobanu, acestea au fost, deci, primite de români – urmează, mai
„Fortissimus athleta Christi”, Iancu de Hunedoara 555,
Editura Eurostampa, Timişoara, 2011, p. 15, 24-27]), deoarece departe, că etnia română n-a reprezentat o cenzură culturală,
41
era minor (ro.wikipedia.org/wiki/Ladislau_Postumul). ci, dimpotrivă, că ambele popoare s-au contopit organic” .
32 Este vorba despre principesa și regina Isabella Jagiello Mai clar este Ernst Gamillscheg, exemplificând cu toponimia
(fiica lui Sigismund I Jagiello, poreclit «Stary» [adică „cel ohabelor, fapt care interesează medievistica bănăţeană. El
Bătrân”], regele Poloniei și marele cneaz al Lituaniei [Uniunea consideră că întinderea imigraţiei slave în partea de apus a
statală polono-lituaniană] între 1506-1548 [Istoria lumii în teritoriului lingvistic daco-roman este invederată de localităţi
date, p. 563]), care a fost soţia lui Ioan I Zápolya (voievodul cu numele Ohaba sau Ohabiţa . Acest termen însemna,
42
Transilvaniei [între 1510-1526] și rege al Ungariei Răsăritene la început, la slavi, o gospodărie ereditară scutită de dări.
[între 1526-1540]) şi mamă a lui Ioan al II-lea Sigismund Zápolya
(regele Ungariei Răsăritene [între 1540-1551 și 1556-1571] și 38 Lingvist, profesor universitar (de filologie romanică)
voievod al Transilvaniei [între 1541-1551 și 1556-1571]), între și academician german care a trăit între 1887-1971. Între anii
1540 și 1559 (an în care va deceda), Isabella guvernând alături 1940-1944, el a fost președinte al Institutului Științific German
de fiul ei în calitate de regentă (Ibidem, p. 564, 570), deoarece din București, precum și profesor invitat la Universitatea din
acesta s-a născut cu doar două săptămâni înainte de data la care București (de.wikipedia.org/wiki/Ernst_Gamillscheg_[Roma-
a murit tatăl său. Cei doi au purtat prima dată titlul de principe nist]).
al Transilvaniei, acest fiind stabilizat de-abia în 1575/1576 (ro. 39 Gheorghe Cotoşman, op. cit., p. 19-22.
wikipedia.org/wiki/Ioan_Sigismund_Zápolya). 40 Idem, Autohtonia românilor în Banat. Pe baza
33 Ibidem, p. 570. toponimiei, Fasc. I, Caransebeş, 1946, p. 15.
34 Ibidem. 41 Ibidem.
35 Gheorghe Cotoşman, op. cit., p. 2. 42 Gheorghe Cotoşman a publicat în „Revista Institutului
36 Ibidem, p. 23. Social Banat-Crişana” (an X, septembrie-decembrie 1942, p.
37 Ibidem, p. 19. 620-629) studiul Din trecutul comunei Ohaba Bistra.

Pag. 4