Page 72 - Morisena16_19

MORISENA, anul IV, nr. 4 (16)/2019

„ad” deal. De asemenea, în legătură cu monografia de- 11. I. STĂNILĂ, op. cit., p. 19-22.
12
acum, a Cacovei, şi cu Bârcaciul, Bercaşul, Pesty îi citează 12. Ibidem.
pe Hunfalvi şi J. Pergasz care aminteau valea respectivă şi 13. FR. PESTY, Krassó, II, 1, p. 244.
râuleţul, „a Berkas vőlgy és patak”, între pădurile Cârnecei
şi malul Căraşului, „a patak a kernyecsai erdös hegyekben b. Descrieri antice ale ţinutului
ered és Kakova melbet a Korasba ömlik.” 13
Banatul, în cazul nostru Banatul de Munte, incluzând Valea Căraşului e încadrabilă unui teritoriu mai
şi ţinutul cărăşan, Valea Căraşului, e o zonă de confluenţă a extins al Banatului de Munte, unde s-au păstrat numeroase
eponimelor, etnonimelor. Dar baza etnică, aici, sunt dacii. mărturii ale civilizaţiei dacice. Dacii (dakoi, davi, daoi)
1
sunt locuitorii ţinutului, viaţa comunităţilor ilustrând ceea
Note: ce mai târziu istoriografia veacului XX avea să conchidă în
legătură cu realitatea unei „naţiuni puternice, expansive”.
2
1. N. DENSUȘIANU, Dacia preistorică, text stabilit Orice descriere antică a teritoriului locuirilor dacice (geto-
de V. Neagoe, studiu introductiv şi note de M. Neagoe, dacice, fiind vorba de acelaşi popor, vorbind aceeaşi limbă,
Bucureşti, Editura Meridiane, 1986, p. 54. cum spune Strabon , ramura de nord a tracilor, „cei mai
3
2. J. SZENTKLARAY, Krásso vármegye öshajdana, viteji şi mai drepţi”, cum îi elogiază Herodot ), are ca reper
4
Budapest, Az Athenaeum irodálom és nyomday, R. Dunărea, de la izvoare şi până la vărsarea fluviului în mare.
T. Könyvnyomdája, 1900, p. 2; R. FRÖHLICH, Az În astfel de descrieri se identifică, geografic, şi
agathyrsöek, în „Archaeologia Ertesitöje”, I, 1884; vezi şi ţinutul bănăţean. Claudius Ptolemaios, de pildă, prezintă
la T. ANTONESCU, Dacia, patria primitivă a arienilor, în astfel frontiera zonei: „Dacia se mărgineşte la miazănoapte
volumul Lumi uitate, Iaşi, 1901, 214 p. cu acea parte a Sarmaţiei europene (…) la apus cu iazygii
3. J. SZENTKLARAY, op. cit., p. 4. metanaşti, de lângă râul Tibiscos, iar la miazănoapte cu
4. Ibidem, p. 5, reluând opinia lui I. BIZANTI; acea parte a fluviului Danubios care merge de la vărsarea
vezi şi Teatrul Vechi Mihai Eminescu, Oraviţa, Colecţiile râului Tibiscos până la Axiopolis”. Mai sus amintitul
5
Documentare, Fondul Documentar „Sim. Sam. Moldovan”, Strabon din Amaseea Pontului începe descrierea
Mapa Tematică „Însemnări istorice”, manuscris cu titlul habitatului dac pornind aproximativ tot dinspre părţile
„Mituri ale ţinutului nostru”, cerneală verde, p. 1, 21 x 34 care includ geografia bănăţeană: „Apoi urmează teritoriul
cm; Ibidem, Documentul nr. 855, cerneală albastră, 4 p., geţilor, la început îngust, mărginit la sud cu Istros, în partea
21 x 29,5 cm. opusă cu munţii pădurii Hercynice şi cuprinzând şi o parte
5. J. SZENTKLARAY, op. cit., p. 5; vezi şi T. din munţi…”. Iulius Caesar aproximează, la rându-i:
6
ANTONESCU, op. cit., passim. „Pădurea începe de la hotarele helveţilor şi nemenţilor
6. Ibidem; citând pe P. HUNFALVY, Magyarország şi rauracilor şi mergând paralel cu fluviul Danubius
ethnográphia, Budapest, p. 11. ajunge până la hotarele dacilor (ad fines Dacorum) şi ale
7. V. VASILIEV, Sciţii agatârşi pe teritoriul României, anarţilor…”. Şi din nou Strabon: „Prin ţara lor curge
7
Cluj-Napoca, 1980, passim; H. C. MATEI, Mic dicţionar râul Marisos, care se varsă în Danubios. Pe acesta îşi
al lumii antice, Bucureşti, Editura Albatros, 1986, p. 9; N. făceau romanii aprovizionările pentru război. Ei numeau
DENSUȘIANU, op. cit., loc. cit.; J. SZENTKLARAY, op. Danubius (Danoubion) partea superioară a fluviului şi cea
cit., p. 5; HUNFALVI, op. cit., loc. cit. dinspre izvoare până la cataracte… .Ţinuturile de aici se
8. D. BERCIU, Lumea celţilor, Bucureşti, Editura află , în cea mai mare parte, în stăpânirea dacilor”. 8
Ştiinţifică, 1970, p. 106-107; H. HUBERT, Les Céltes et
l’éxpansion céltique jusqu’à l’époque de La Tène, I, Paris, Note:
1932, p. 116-142; II, Paris, 1932, p. 56-57; V. PÂRVAN,
La Dacie à l’époque céltique, în „Compte rendus des 1. STRABON, Geographia, în volumul Izvoare
Séances de l’Academie des Inscriptions et Belles Lettres”, privind istoria României. De la Hesiod la Itinerarul lui
Paris, 1926 (aprilie-mai), p. 86-97. Antoninus, Bucureşti, Editura Academiei, 1964, p. 238 (în
9. AT. M. MARIENESCU, Studiu despre celţi şi limba greacă) şi p. 239-241 (în limba română).
numele de localităţi, în volumul S. LIUBA, A. IANA, 2. Vezi la N. HANNESTAD, Monumentele publice
Topografia satului şi hotarului Maidan, Caransebeş, ale artei romane, II, traducere şi prefaţă de M. Gramatopol,
Tiparul Tipografiei Diecesane, 1895, p. 133-324. Bucureşti, Editura Meridiane, 1989, capitolul V, Împăraţii
10. Cf. I. STĂNILĂ, Valea Caraşului. Districtul adoptivi. Războaiele dacice, p. 14; C. DAICOVICIU,
Ilidia, secolele XIV-XVII. Pagini din trecutul unui colţ de Neue Mitteilungen aus Dazien, Bucureşti, 1941, p. 38;
ţară, Reşiţa, 1986, p. 19; S. LIUBA, A. IANA, Topografia Z. SZILAGYI, A daciai erödrendszér helyorségei és
satului Maidan, în „Foaia Diecesană”, X, nr. 2, 8/20 alkatonai teglabelyegek, Budapest, 1946, p. 17-21; I.
ianuarie 1895. H. CRIŞAN, Civilizaţia geto-dacilor, Bucureşti, 1993,

Pag. 70