Page 20 - Revista Morisena nr_1_2016

MORISENA nr. 1/2016

Zlatiţa, au fost despoţii sârbi. În 1581 mănăstirea Baziaş
era funcţională. (I. D. Suciu, Monografia mitropoliei
Banatului, Timişoara, 1977, p. 99.) Un manuscris slavon
existent acum la Biblioteca Academiei din Belgrad, datând
din anii 1652-1654, se aflase şi el acolo. (Ibidem, p. 102.)
Dr. Mircea Rusnac Iniţial, această veche mănăstire a fost construită
din nuiele împletite, apoi din bârne. Ea a fost de-a
lungul timpului adesea incendiată, însă de fiecare dată
reconstruită. După cum s-a văzut, a continuat să fiinţeze
chiar şi în perioada stăpânirii turceşti asupra Banatului,
între 1552-1718. Mai bine avea să fie întreţinută în secolul
al XIX-lea. În 1805 a fost ridicat un conac din piatră, iar
în 1855 mănăstirea a fost reparată cu ajutorul călugărilor
veniţi de la Zlatiţa. În 1860 ea a fost pictată în interior
Mănăstirile ortodoxe sârbești din de Živko Petrović şi de fiul său Dimitrije, cu ajutorul
Clisură și Poliadia zugravului Moritz Brayer. În 1868-1872 au fost efectuate
şi alte reparaţii.
Secolul al XX-lea a fost mult mai agitat. În cele
două războaie mondiale, mănăstirea Baziaş a fost lovită
Clisura este zona din sudul Banatului care se cu tunurile de către marina germană de pe Dunăre. După
mărgineşte cu Dunărea, iar Poliadia se află pe cursul 1919, cele trei mănăstiri sârbeşti au ajuns pe teritoriul
inferior al Nerei, acolo unde acest râu formează graniţa României, în proximitatea noii frontiere. În primii ani,
dintre Serbia şi România. Ambele sunt zone de veche cea de la Baziaş a fost afiliată Zlatiţei, iar în 1934 nu mai
locuire sârbească, fiind presărate cu aşezări ale acestei etnii avea niciun călugăr. Deşi a fost din nou reparată în 1936,
bănăţene. Putem spune că cele mai vechi edificii sârbeşti avea să fie abandonată în perioada comunistă, până în
de acolo şi practic inima regiunii sunt mănăstirile de la 1980, când a fost iarăşi supusă restaurării. După aceea, s-a
Baziaş, Zlatiţa şi Cusici, pe care le-am vizitat şi noi de permis desfăşurarea acolo a unor slujbe religioase, care se
curând. Din acest motiv, le vom prezenta cititorilor noştri. bucurau de participarea a mii de credincioşi.
Acum, clădirea se prezintă bine, fiind întreţinută prin
grija Serbiei, însă a rămas din păcate din nou fără slujitori.
După spusele localnicilor, acolo stătuse un timp un călugăr
venit din Kosovo, însă acesta a plecat şi momentan nu i-a
luat nimeni locul.
Mănăstirea Zlatiţa, aflată în apropierea Nerei, este
dedicată şi ea Sfântului Sava, fiind întemeiată după tradiţie
tot în anul 1225. Oricum, şi specialiştii români consideră
că toate aceste trei mănăstiri datează din secolele XIV-
XV, însă pot fi chiar mai vechi. (Mircea Păcurariu, Istoria
Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Bucureşti, 1992,
p. 333.) Mănăstirea de la Zlatiţa exista şi ea înaintea
instaurării stăpânirii turceşti din 1552, fiind distrusă de
turci după ocuparea Banatului. (I. D. Suciu, op. cit., p. 72.)
Lângă mănăstirea actuală se văd şi acum ruinele lăcaşului
Mănăstirea Baziaș (Foto: Gheorghe Popoviciu)
medieval. Nici perioada austriacă nu a fost foarte liniştită.
Clădirea actuală a fost construită în perioada 1760-1772,
Mănăstirea Baziaş, aflată pe malul Dunării, este iar în 1775 mănăstirile Baziaş şi Cusici au devenit filii ale
cea mai importantă dintre ele. La intrarea sa se găseşte Zlatiţei. Dar în 1788 mănăstirea de la Zlatiţa a fost iarăşi
o inscripţie pusă recent, cu următorul conţinut în limbile incendiată de turci în timpul războiului cu austriecii, iar
sârbă şi română: „Mănăstirea ortodoxă sârbă Înălţarea în 1848 de honvezii maghiari, ca represalii faţă de unele
Domnului, lăcaşul Sfântului Sava, Baziaş, sec. XIII, distrugeri comise în alte locuri de armata revoluţionară
1225.” Aşadar, conform tradiţiei locului, ctitorul acestei sârbească. Cu acest ultim prilej, cei cinci călugări ai
mănăstiri ar fi însuşi Sfântul Sava Nemanjić, care s-ar fi mănăstirii au fost nevoiţi să se refugieze la Baziaş, unde au
oprit acolo din cauza unei furtuni pe Dunăre, declanşată de rămas până în 1860. În acel interval, după cum am arătat, ei
vântul Coşava (detalii pe Banaterra, www.banaterra.eu). au contribuit la repararea mănăstirii de acolo. Mănăstirea
Oricum, întemeierea lăcaşului este plasată cu probabilitate Zlatiţa a fost şi ea renovată atât în secolul al XIX-lea, cât şi
în secolele XIV-XV, iar cei care au susţinut ridicarea de în 1934. În perioada comunistă, fiind situată practic chiar
mănăstiri pe malul stâng al Dunării, la Baziaş, Cusici şi la graniţă, nu a mai putut fi întreţinută.

Pag. 18