Page 22 - Revista Morisena_nr_2_2016

MORISENA nr. 2/2016

Sasvar, Sânandrei, Kenez-Rekesza, Rekas, Ersomlyo, În anul 1541, otomanii transformă o bună parte a
Krassofö, Csernocz, Jablonok, Varadia, Liki (lângă Regatului ungar în pașalâc turcesc. În 1552 este cucerit
Șagu), Variaș, Remetea, Apacza (Aradul Nou), Udvari și Banatul, formându-se Pașalâcul de la Timișoara,
(lângă Vinga), Tothkakath (Orțișoara), Chizătău, Lucareț, care cuprindea aproape întreg teritoriul bănățean cu
Ictar, Saravale, Hodoș, Thofay, Firiteaz . excepția zonei Lugoj-Caransebeș . Teritoriul este
46
51
În anul 1477, Ladislau Doczi moare în războiul pe organizat administrativ în sangeacuri, localitatea
care îl purta Ungaria, condusă de regele Matei Corvin, Periam fiind inclusă în sangeacul Cenad. Administrația
cu Frederic al III-lea de Habsburg, arhiduce al Austriei și locală era condusă de un serdar, iar cadiul din Cenad
împărat al Sfântului Imperiu Romano-German. Încercând avea în competența sa chestiuni judecătorești .
52
să obțină controlul asupra Ungariei și Boemiei, acesta Potrivit tradiției otomane, întreg teritoriul
a fost până la urmă învins de Matei Corvin . Procesul pașalâcului se afla în proprietatea sultanului. Pământul
47
de succesiune, desfășurat între Imre Doczi, fratele lui cel mai fertil era administrat de fisc (hasuri vizirale)
Ladislau, și văduva Veronica și fiicele ei, durează până și asigura aprovizionarea garnizoanelor. Altă parte era
la moartea lui Imre, în anul 1493, după care domeniul împărțită în feude laice, aflate în folosința militarilor
Periam ajunge iarăși în proprietatea familiei Macedonia . și funcționarilor care se făcuseră remarcați prin
48
Un act din anul 1508 menționează existența unui castel diverse servicii aduse sultanului, și în feude religioase
la Periam, construit de Francisc de Macedonia, fiu al (vacâfuri), pentru întreținerea moscheilor, școlilor,
lui Danciu, care a fost distrus, fie în timpul războiului spitalelor, așezămintelor publice. Regimul dominației
țărănesc condus de Gheorghe Doja (1514), fie în timpul otomane în Banat poate fi caracterizat ca fiind tolerant
incursiunii otomane conduse de Bali-beg (1529). Castelul față de populația autohtonă, deși ritmul dezvoltării
era situat la vest de Periam, în locul numit „movila provinciei a fost, cu siguranță, încetinit .
53
şanţului”. De la acest castel a purtat Periam denumirea Cucerirea otomană aduce și schimbări
populară „Grădişte . demografice. O mare parte a populației maghiare
49
La începutul secolului al XVI-lea, familia catolice s-a retras în ținuturile neocupate ale Ungariei,
Macedonia ajunge să joace un rol important în viața mai ales în cele din nord, iar elementul de noutate îl
politică a Ungariei. Nicolae de Macedonia, care aparținea reprezintă populația islamică, stabilită cu precădere în
grupării nobilimii inferioare, se atașează partidului orașe și într-o foarte mică măsură în așezările rurale .
54
curții regale pentru a se menține în funcția de comite În această perioadă, satul Periam cunoaște
al comitatului Cenad și de vicecomite al comitatului un puternic declin demografic. În anul 1552, după
Timiș, iar în anul 1523 ajunge la demnitatea de comite căderea Timișoarei în mâinile turcilor, localitatea
de Timiș. În această perioadă puterea Imperiului Otoman mai avea doar 7 case locuite de sârbi, care, cu ocazia
atinge apogeul, sub conducerea sultanului Suleiman conscripției din anii 1557-1558, pentru a nu fi luați
Magnificul. Slăbită de disensiunile interne, Ungaria în evidență, părăsesc și ei așezarea. Conscripția
devine tot mai fragilă în fața amenințării otomane, iar la înregistrează, astfel, la Periam, 7 case părăsite. Nici
29 august 1526, armata maghiară suferă o grea înfrângere situația din celelalte localități ale zonei nu este mai
la Mohacs, chiar regele Ludovic al II-lea pierzându-și bună: Harmad (așezare vecină Periamului, dispărută
viața în această confruntare. Supraviețuitor al catastrofei ulterior), 3 case părăsite; Sânpetru, sat sârbesc, 17
de la Mohacs, Nicolae de Macedonia este prezent la 14 case; Șeitin, sat maghiar, 12 case; Igriș, cu populație
octombrie 1526 în Dieta de la Tokay, ca reprezentant mixtă, 4 case (ocupat în 1581 de păstori sârbi); Variaș,
al Banatului și susținător al voievodului Transilvaniei, sat maghiar, 15 case; Ciaranola (Saravale), sat sârbesc,
Ioan Zapolya, la tronul Ungariei. Chiar dacă Dieta de la 33 case; Sânnicolau, sat sârbesc, 10 case; orașul Cenad,
Tokay l-a ales rege al Ungariei pe Ioan Zapolya, Dieta 45 de case.
de la Bratislava (Poszony), din 17 decembrie 1526, ia o În Cadastrul lui Telegdy Ștefan, din anul 1564,
altă hotărâre, alegându-l rege al Ungariei pe Ferdinand se menționează că în Periam trăiau iobagi săraci, iar
I de Habsburg, arhiducele Austriei. Între Ioan Zapoya, castelul era ruinat. Numărul locuințelor nu cunoaște
susținut de otomani, și rivalul său la tronul Ungariei, a o evoluție pozitivă: Harmad, 3 case; Lovrin 2 case;
urmat o perioadă de războaie. Nicolae de Macedonia mai Sânpetru, 10 case; Saravale, 21 de gospodării, castelul
este menționat între anii 1531-1532, în funcția de comite lui Doczy ruinat; orașul Cenad, 42 de case. Menționarea
de Cenad, iar apoi, trecând în tabăra lui Ferdinand I de nobililor de Macedonia ca proprietari ai Periamului,
Habsburg, părăsește Banatul, stabilindu-se în comitatul pe listele de impozit din anii 1560, 1561, 1564, este
Trencsen din vestul Slovaciei de azi, unde primise de la un demers formal, din moment ce familia nobiliară
arhiducele austriac, pustele Ilova și Jako . părăsise zona, iar satul a fost o perioadă depopulat.
50
46 Dr. E. Lammert, op. cit., fila 18. 51 I. Munteanu, R. Munteanu, Timiș. Monografie, Editura Marineasa,
47 M. Diaconescu, Matia Corvin, românul de pe tronul Ungariei, http:// Timișoara, 1998, p. 57-58.
www.historia.ro. 52 Dr. E. Lammert, op. cit., fila 19.
48 Borovszky Samu, op. cit., p. 104; Dr. E. Lammert, op. cit., fila 18-19, fila 36. 53 I. Munteanu, R. Munteanu, op. cit., p. 58.
49 Dr. E. Lammert, op. cit., fila 36. 54 L. Cerović, Sârbii din România, Uniunea Sârbilor din România,
50 Ibidem, fila19; I. Traia, C. Bercea, V. Jiva, op. cit., p. 43. Timișoara, 2005, p. 62-63.

Pag. 20