Page 30 - Revista Morisena_nr_2_2016

MORISENA nr. 2/2016

Dr. Tiberiu Ciobanu (originari, probabil, din târgul şi districtul românesc Marginea,
(Timișoara) situat în nord-estul Banatului sau – fără a exista, însă, dovezi în
acest sens – din familia cnezială românească Muşina⁄Musina,
11
Iancu de Hunedoara și familia sa din Ţara Haţegului) , ce trecuseră la catolicism (credinţă în
care Elisabeta îi va creşte şi pe copiii săi, inclusiv pe Iancu) .
12
Există, însă, izvoare de epocă care vorbesc de faptul că mama
lui Iancu de Hunedoara ar fi fost de origine greacă şi chiar
Despre Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara, se ştie că înrudită cu basileii Bizanţului . Ca şi în cazul venirii familiei
13
provenea dintr-o familie de cnezi români din regiunea Haţeg- lui Voicu din Ţara Românească, şi această ipoteză nu este
Hunedoara (după alte opinii, însă, aceasta şi-ar fi avut originea suficient de bine documentată ca să poată fi considerată, cu
1
în Ţara Românească – fiind membră a micii boierimi de aici siguranţă, drept reală.
– de unde a fost nevoită să se refugieze în Transilvania, din Cei doi, Voicu şi Elisabeta, au avut împreună şapte copii
cauza intensificării incursiunilor turceşti la nord de Dunăre) , (despre care avem, în general, cu mici excepţii, informaţii destul
2
tată fiindu-i cneazul regal Şerbu (Şerban), care se distinsese, de lacunare) şi anume: trei băieţi (Iancu, Ivaşcu şi Voicu) şi
împreună cu fiii săi, Voicu, Mogoş şi Radu, fratele său Nan patru fete (Marina, Clara şi două ale căror nume nu s-a păstrat
şi fiul acestuia, purtând, de asemenea, numele de Radu, în peste veacuri). Tatăl lui Iancu de Hunedoara şi-a luat, după
luptele duse de oştile creştine, pentru apărarea hotarelor sudice obiceiul nobilimii maghiare, numele de Hunyadi, adică „de
şi sud-estice ale Transilvaniei şi Ungariei de atacurile turcilor Hunedoara”, atunci când a fost înnobilat şi a primit, împreună
otomani . cu ai săi, de la regele Sigismund de Luxemburg, domeniul
3
Faima de buni oşteni, dobândită de membrii acestei omonim, drept răsplată pentru faptele sale de arme săvârşite
familii cneziale româneşti, a avut drept urmare remarcarea în luptele cu turcii. El se va stinge din viaţă, cândva între anii
lor de către însuşi regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg 1414-1419, şef al familiei „rămânând fratele său Radu, care
(1387-1437) , care i-a luat în slujba sa personală . este amintit în documente, la 1419, sub numele maghiarizat
4
5
Aşa se face că, evidenţiindu-se, în mod deosebit, pe de Ladislau, ceea ce ar putea însemna un pas (înainte – n.n.
câmpul de luptă (mai ales în bătăliile purtate de armata regală T.C.) în procesul de asimilare a familiei (Huniade – n.n. T.C.)
maghiară pe frontul dunărean împotriva turcilor, ocazie cu care cu nobilimea maghiară şi catolică” . Nu se ştie cu exactitate
14
s-a bucurat de aprecierea celebrului general de origine italiană când a murit mama lui Iancu de Hunedoara şi unde i se
Filippo Scolari, la acea vreme comandantul forţelor militare odihnesc rămăşiţele pământeşti. Se cunoaşte, însă, o legendă
ungare ce apărau linia Dunării) , „oşteanul (cavalerul – n.n. potrivit căreia ar fi fost înmormântată într-o biserică din Baia
6
T.C.) curţii regelui” , Voicu (devenit după moartea tatălui său, lui Crai (sat situat lângă lacul Cinciş), construită din porunca
7
capul familiei), laolaltă cu fraţii săi, Mogoş şi Radu, vărul lor eroului de la Belgrad (actualmente aflată sub apele lacului de
primar, numit tot Radu, precum şi cu fiul său, Iancu (viitorul acumulare de aici).
Iancu de Hunedoara), vor fi răsplătiţi de suveranul de la Buda, După naşterea lui Iancu de Hunedoara, petrecută
care, printr-un act de danie, emis, la 18 octombrie 1409, prin anul 1407, a urmat cea a lui Ivaşcu, venit pe lume după
de Cancelaria regală a Ungariei , îi va înnobila şi, totodată, 1409 . Acesta, cunoscut în documentele oficiale sub numele
8
15
înzestra cu posesiunea Hunedoara (unde exista o veche de Iohannes Junior (adică „Ioan cel Tânăr”), pentru a se
fortificaţie, probabil, aflată în ruină la acea epocă) şi satele din face distincţie între el şi fratele lui mai mare, care, în mediile
jurul acesteia . oficiale, era numit tot Iohannes (faptul că onomasticile
9
16
Voicu, devenit acum „miles aulae regis” (adică „cavaler lor de botez, Iancu şi Ivaşcu, nu aveau echivalent în limba
10
de curte regesc”), se va căsători, în primii ani ai secolului al latină, dar erau ambele derivate din Ioan, a creat această
XV-lea, cu Elisabeta de Marginea sau Marsina (Marzsinai), situaţie), s-a aflat în permanenţă în preajma acestuia,
care provenea şi ea tot dintr-o familie de mici nobili hunedoreni luptând cot la cot cu el, atât în Boemia, împotriva husiţilor
(între 1436-1438), cât şi la Dunăre, contra turcilor (ei au
1 Ioan-Aurel Pop, Transilvania în secolul al XIV-lea şi prima jumătate 17
al secolului al XV-lea (cca. 1300-1456). 11. Ioan (Iancu) de Hunedoara (1407- deţinut împreună, din 1438, funcţia de ban al Severinului) ,
1456) – eroul creştinătăţii, în Istoria Transilvaniei, vol. I (până la 1541), până în 1441, când a fost ucis într-o luptă derulată lângă
coordonatori: Ioan-Aurel Pop şi Thomas Nägler, Institutul Cultural Român, Belgrad . Osemintele sale au fost înhumate, în cele din
18
Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2003, p. 279.
2 Ioan Thuróczi, Chronica Hungarorum, în Scriptores Rerum 11 Ioan-Aurel Pop, Transilvania în secolul al XIV-lea şi prima
Hungaricarum (ediţie de Johannes Georgius Schwandtner), vol. I, Tyrnavia, jumătate al secolului al XV-lea (cca. 1300-1456). 11. Ioan (Iancu) de
1765, p. 397. Hunedoara (1407-1456) – eroul creştinătăţii, în Istoria Transilvaniei, vol.
3 Camil Mureşan, Iancu de Hunedoara, ediţia a II-a, revăzută şi I (până la 1541), p. 279.
adăugită, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 38. 12 Camil Mureşan, op. cit., p. 41.
4 Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, p. 564. 13 Antonius Bonfinius, Historia Pannonica sive Hungaricarum Rerum

5 Camil Mureşan, op. cit., p. 38. Decades IV et dimidia, Colonia, 1690, p.304.
6 Ibidem, p. 39. 14 Camil Mureşan, op. cit., p. 45; Istoria Românilor, vol. IV, p. 340
7 Istoria Românilor, vol. IV, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 338. („... probabil fratele mai mic al lui Voicu” - Ibidem).
8 Ibidem 15 Camil Mureşan, op. cit., p. 41.
9 Ioan-Aurel Pop, Numele din familia regelui Matia Corvinul: de 16 Ibidem.
la izvoarele de epocă la istoriografia contemporană, în „Studii şi Materiale de 17 Ibidem, p. 41, 50, 51-52; Istoria militară a poporului român, vol. II,
Istorie Medie”, XXVI, Bucureşti, 2008, p. 124. Editura Militară, Bucureşti, 1986, p. 211.
10 Ibidem. 18 Camil Mureşan, op. cit., p. 73.

Pag. 28